Vant.

Isi simtea buzele arse de soare si pielea ii mirosea placut a sare.
Adulmeca vantul cu ochii inchisi , privind in memorie sfarsitul unei alte zile. Se intreba, sau poate ca nu. Poate ca era o certitudine. Nu mai astepta nimic , poate era mai bine sa faca acel pas. Poate ca se va simti eliberata.
Isi trecu limba peste buzele aramii , cu gandul departe. Deschise ochii si privi marea. Era la fel ca data trecuta : nelinistita , tulburata. Dar mai presus de toate albastra si vie. Ii amintea de... Dar facu un efort sa nu-si mai aminteasca. Nu avea rost , pentru ce ? Memoria pastreaza mereu exact ce ai vrea sa uiti , tocmai pentru ca te straduiesti prea tare sa nu-ti mai amintesti.
Briza era inca placuta , calda , pastra vie amintirea verii , refuza intocmai ei sa se gandeasca la ziua de maine , la toamna . Toamna nu e doar un pastel e despartirea de mare , de viata colorata , de ... nu are rost. Mai bine ca vine toamna.
Pasii ei pe ponton la lumina lunii rasunau parca , in ecou surd cu valurile. Era locul in care putea sa gandeasca . Uneori murmura , cu voce ragusita , soapte neintelese decat de mare si de luna. Acolo era libera , inteleasa. Si acolo intr-o seara... Dar nu. Nu. Nu mai avea rost. Acum venea toamna , de ce sa mai...?
Razele de soare ii rasfirau parul roscat . Ochii ii scaparau de furie , apoi se imblanzira , clocoteau nehotarati. Cazu in genunchi secatuita. Dar de ce sa nu se gandeasca ? Poate ca era cel mai bun lucru care i se intamplase vreodata.
In una din serile acelea cu luna plina , cand izbutea cu greu sa se desparta de toti ceilalti care o voiau tot mai aproape , sa o sufoce cu vulgaritati , cu replici ieftine o cautau , o invitau la dans , o
haituiau , in zadar , atunci , crezand ca era singura , vorbea delirant marii. Tot atunci decisese ca e prea mult , ca nu suporta lumea in care trebuia sa traiasca parand vesela si mereu dispusa sa accepte invitatii peste invitatii , fiind o parte a lumii bune .
" Da am sa mi te dau tie... Tu stii ce-i cel mai bine , nu -i asa? Dar ia-ma , du-ma departe , arunca-ma , fa ce vrei cu mine , sunt numai a ta..."Intinse mainile , le ridica catre cer , privi oglindirea lunii in apa si vru sa faca un pas catre abis.
Dar ce avea sa faca maman? " Ah , Maman , Maman , tu nu te ai putea descurca fara mine..." Incepu sa planga si dorinta ei de a se darui marii i se paru prosteasca acum , cand stia cata nevoie avea Maman de ea si cat de mult o iubea Lidia , chiar si Lucian tinea la ea . Da , Maman nu avea cum sa reziste intrebarilor lui Lucian , iar Lidia ... Lidia voia sa fie ca ea. Nu putea sa o dezamageasca pe Lidia.
Lacrimi? Atunci sau acum? Nu. Niciodata , lacrimile erau prea patetice. Nu era dramatica , i se pareau goale , fara orgoliu , chiar dezgustatoare cele care plangeau in fata cuiva .Era poate vina tatalui ei , care intotdeauna cand era mica , o lasa sa planga numai daca primea o lovitura foarte puternica fizic , nu credea in lacrimi pe motive de moralitate. Jignirile erau pentru a intari , iar cei care plangeau cand se simteau jigniti erau niste lasi , sau mai degraba niste prefacuti. Ultima oara plansese in public la 4 ani , cand a fost prima si ultima oara cand tatal ei ii prezentase aceasta conceptie. Plangea rar si numai atunci cand se simtea disperata si fara cale de iesire dintr-o situatie , cand se simtea sufocata , captiva intr-o cusca in care se invartea de prea mult timp.
Nu , nu plansese in seara aceea. Avea poate ochii sticlosi , dar stralucitori , demni si plini de o hotarare infricosatoare .
"Mai tarziu , mai tarziu... Nu am sa-mi uit promisiunea".
Briza era parca mai rece atunci , in seara aceea , decat acum la apus. Se auzeau glasuri. Cativa turisti veneau galagiosi de la plaja. Ce ciudati ii pareau , asa , bine dispusi , alergand fara noima , strigandu-se incontinuu.

"Mircea ! Mircea ! Unde fugi?"
" Departe de tine , Cristina , unde as putea sa fug?"
Mircea vazu silueta alba impietrita si rochia fluturandu-i usor in vant si se opri brusc , asteptand-o pe Cristina.
" Ai vazut ?" sopti ea , discret , sa nu fie auzita de silueta , pierzandu-se in bratele lui Mircea , parca de frica de a nu fi la fel de singura ca ea.
" Da." zise el , grabind pasul si intelegandu-i dorul Cristinei , o saruta incet pe frunte cu gandul ca fantomatica aparitie isi va lua zborul , dar el nu avea nici timp , nici chef sa se implice.O avea pe Cristina.


Umbra nu se misca. Da , Mircea si Cristina. Ei nu intelegeau. Si ce daca? Nu era conceputa pentru a trai in deplina intelegere , sau pentru a fi inteleasa. De ce ar fi fost?
In aceea seara cu luna plina il cunoscuse. Facuse pasii de retragere , pentru a rupe juramantul facut marii si se lovise de el.
Era la fel de gol ca ea si avea aceeasi privire de piatra , neinduiosata si hotarata ca a ei. Tresarise usor , dar in prezenta unui strain se acoperi de puterea care o salva mereu din mainile urmaritorilor . Dar el nu parea ... Dar cine parea? Toti erau la fel. Uimiti , intorceau mereu capul , desi nu stiau de ce. Ii admirau ochii negri , prea intunecati pentru o fata asa dragalasa , spuneau cei curtenitori , femeile , atotstiutoare spuneau ca nu-i deloc dragalasa , ca se vede ca i o scorpie dupa cat de intunecata ii e privirea si ca tenul ii era prea matur. Dar cine era lumea? El , strainul din noapte ce voia , se credea special de indraznea sa o urmareasca?
" Nu te-am urmarit." raspunse el unei intrebari nerostite. " Nu te-ai fi aruncat."
"Cine esti tu?" intreba ea nerecunoscand in acel om acea privire si acea maniera de a fi.
" Nu sunt poate nimic din ceea ce stii. O puslama. Asta cred toti." spuse el ridicand usor din umeri cu un zambet aspru in colturile gurii. " Lucian te iubeste mai mult decat crezi. Mie imi spune mai multe decat voua . " Zambi din nou.
Obosi. Se aseza jos. Baiatul asta era bizar , straniu de atragator prin nedelicatetea lui . Cand se mutasera in casa de la mare , carase tuturor bagajele , cu exceptia ei , ca sa-i demonstreze ca o crede rasfatata si nedemna de tot ceea ce are. Se chinuise singura cu acel cufar urias pe scari , trezind-o pe mama ei si spunandu-i ca nu a vrut ea sa-i fie carat cufarul , din orgoliu si pentru a-i intoarce injosirea lui. Il vazuse suprins a doua zi cand aflase circumstantele in care aflase familie de intamplare. Dar el nu se lasase. Cu atat mai putin ea. Se injoseau si se suportau reciproc fara sa isi vorbeasca . Intr-una din zile mama ei ii propusese sa mearga insotita de el la piata , pentru ca el sa care , iar ea sa aleaga. L-ar fi putut umili , dar intorcandu-se si vazandu-i privirea ironica intelese ca ar fi fost castigul lui , ar fi demonstrat cat de slaba e , asa ca s-a uitat hotarata la mama ei si a spus "Pentru ce?Nu am nevoie de nimic."
Iar acum el era la doi pasi de ea , pe ponton. Pentru ce o urmarise?
" De ce nu vrei sa ceri ajutor , niciodata?"
"Pentru ca nu am nevoie , cu atat mai putin..."
" De la mine."
Lasara sa se scurga clipe lungi , apoi el cobori cu grija si se aseza langa ea . " Vezi luminile de acolo?"...

Ii povestise intreaga lui viata. Ea tacea , ascultand , fascinata. Deci existau si oameni care nu se complaceau in mizerie , vulgaritati , ascunsi in invelisuri neasteptate. A doua zi s-au intalnit din nou acolo , fara sa planuiasca . Si-a spus si ea povestea , poate chiar mai putin vesela ca a lui .
Zilele erau insa la fel. Nu isi schimbase insa felul in care il trata , desi uneori ii zambea de la fereastra la care picta . Avea ochi cenusii , patrunzatori , poate prea patrunzatori , zambea aspru si ironic si era atat de bronzat , incat isi pierdea nationalitatea , parea pur si simplu venit din desert.
Intr-o seara i se facu frig . El ii povestea despre tatal lui care pierise in razboi, privind furios, disperat marea. Se zgribuli si el intinse o mana protector. In el gasea un prieten , primul ei prieten , pe care il putea asculta fara sa fie plictisita de vorbe ieftine. Era o poveste , el insusi era o carte deschisa , cu file albe , neatinse ...
-...
- Ce-i? Te deranjeaza?
- Nu. Dar... Voiam sa stii ...Iti multumesc.
-... Vrei sa mergem?...
- Nu... Hai sa ne pierdem o data cu rasaritul...
Din departare se auzeau strigate... Se auzea o voce pe al caror buze era numele ei.
- E Luci... Lasa-l sa vina.
- Bine...
Se supuse si cand fratele ei veni gasindu si un loc cald in bratele ei , simti ca facuse ceva bine in seara aia. Desi stia ca el ar fi oprit-o.
- Mamica zice sa vii acasa. S-au certat , ea si taticu' , ziceau ca tu si el , ca nu te-a adus aici sa legi ... nu stiu ce sa legi. Ilinco? Tu ai sa te mariti cu omul ala?
Ea impietri.
- Ce om Luci?
- Mamica asa a zis . Ca nu da zes... zes... aia a ta pe orice zef..zefle.... Ah! Stii tu cum zice mamica... Ca te mariti cu nea Mavrodin. Nenea care mi-a adus jucarii si bomboane.
Deci voiau sa o marite cu omul ala pentru avere. Nu conta varsta sau ce isi dorea ea.
- Hai sa fugim...vino cu mine! il implora disperata.
Stia ca mama ei era hotarata sa ii gaseasca o "partida" buna si acum intelegea de ce mama ei o forta mereu sa fie asa politicoasa cand venea el la ceai si ii cumpara mereu rochii noi , de matase , cand ea le purta tot pe cele de in si de bumbac imediat ce pleca Mavrodin.
- Ilinco , nu pot. Mama e bolnava , unde o las? Daca o dau si pe ea afara?
- Nu mi esti prieten ....
- Dar Ilinco , tu nu intelegi? As vrea cu disperare sa nu te las... Iti promit Ilinco, iti promit , mai tarziu , mai tarziu...
- Promisiuni desarte marii...
Il lua pe Luci in brate , parca ii era mai drag ca oricand si fugi , fugi , fugi , fara sa priveasca in urma.

Azi , se implinea o luna. Nu se mai ducea la mare seara desi suferea in absenta valurilor care sa o tulbure si sa o impace. Privea pe fereastra catre ponton si el era mereu acolo , mereu asteptand-o.
Era un apus sangeriu. Mircea si Cristina isi pierdusera pasii in zare. Ei nu ii fusesera niciodata prieteni , erau doar dansatorii de la bal...

Cand ajunsese acasa mama ei era obosita de fericire.
- Ilinco , pe unde ai umblat? Vezi sa nu racesti , nu de alta dar... zambi ea.
- Ce maman , vrei sa ma mariti curand? replica ea taios. Ei bine , afla ca nu il iau pe Mavrodin oricat de mult l-ai iubi tu , daca il socotesti potrivit , marita-te dumneata cu el!
-Ilinco! Ce vorbe's astea?
Nu ii raspunse , urca in camera ei grabita , incuie usa si se lungi in pat prada unei tulburari vecine cu isteria. Tremura din toate incheieturile. Nu , nu se va marita cu Mavrodin . Nu era o idealista , stia ca nu se va marita neaparat din dragoste , dar Mavrodin era un mos bogat , burtos, care o voia pentru tineretea sa , dar si pentru zestre , stia cat era de zgarcit si ca nu ar fi luat-o doar pentru tinerete...Nu spera la un Luceafar venit din adancurile marii , se multumea ca orice Catalina , cu un Catalin , dar nu acesta era Catalin al ei. Poate ca era timpul sa implineasca promisiunea facuta marii.
Dar o obligara. In ziua cand ii spuse da , ca se va marita cu Mavdrodin, el nu mai astepta la ponton , iar in ziua urmatoare pleca impreuna cu mama lui , la niste rude de la tara spuneau ei. Isi luara la revedere cordial , iar el ii strecura un bilet in mana , in timp ce i-o saruta la fel de ceremonios.
- Sarut mainile , duduita , casa de piatra!
Deci asta ii dorea. Casa de piatra... Rupse biletul . Nu voia sa stie , nu ii era prieten . Si ea care crezuse ca il iubeste. Copila natanga... La urma urmei , el era baiatul bucataresei si nimic mai mult. Va avea un sot bogat care ii va face toate poftele , iar cand se va satura de el , isi va plati tributul marii. Nu-l iubise pe el . Nu avusese timp.

Acum , in zarea violet-portocalie ii vedea ochii aspri , stia ca se inselase. Ii era singurul prieten pierdut , poate Catalin , poate Luceafar. A doua zi era nunta . Isi va plati tributul acum. nu va astepta sa fie atinsa de acel om , caruia ii sticleau ochii , ca dupa un pahar in plus de vin mereu cand o vedea , nu va astepta. Ridica mainile , ca in acea seara , si gandindu-se la maman isi dadu seama ca era numai vina lui maman , iar Lidia stia si intelegea , iar Lucian , ii va explica Lidia , dar poate ca si el va intelege.
- Iata-ma iti platesc tributul promis!
Intinse mainile si voi sa plonjeze in valurile inspumate. Dar se impiedica de ceva. Deschise ochii.
- Ilinco , ti-am spus sa astepti , ce voiai sa faci? Ilinco , Ilinco , sopti el pierdut , realizand ca daca ar mai fi intarziat o singura secunda ar fi putut sa o piarda. Ilinco , sunt o puslama , dar fugi cu mine. Iti voi fi acelasi prieten , poate...
- Tu esti Luceafarul , tu nu esti Catalin. Tu nu esti Catalin ... se pierdu ea simtindu-i mirosul sarat de bronz .

O lua pe brate si goni in zare.

supradoza.

 Chiar a inceput scoala acum o saptamana? Chiar am intrat
in acest an de 10 zile? Ma simt de parca ar fi trecut o
vesnicie.Abia astept ziua de maine si intalnirea cu Paul ,
chiar am nevoiede ceva ganduri mai bune dupa zilele
astea petrecute ca un soarece de biblioteca , la propriu ,
citind incontinuu si scriind pentru o amarata de
olimpiada care nu cred ca o sa mi aduca satisfactia
pe care speram sa mi-o aduca [ exista vorbe conform
carora ar fi aranjate locurile la nationala].
  Ma doare capul si nici nu mai stiu ce vreau , stiu ca
trebuie sa depun 1 mie si una de cereri pentru tot
felul de evenimente in strainatate , trebuie sa ma
pun la punct la mate , la fizica , la info , ca sa fiu
sigura ca o sa si iau bacul peste 2 ani:).
 Am sprijin , din fericire , din partea cui trebuie
si asta ma ajuta sa merg mai departe.

Azi mi-am cumparat , ca premiu pentru bataia
de cap, requiem for a dream , cartea. Am facut
bine ca nu m am uitat la film pana acum ,deci.
Mi se pare foarte interesanta ideea de drog,
 ca fiecare avem cate un drog. Mi am dat seama
ca eu am avut puterea sa ma las de anumite
droguri. si sper sa am puterea sa o duc pana
la capat. De exemplu : dependenta de mess ,
la care am renuntat cu usurinta. Dependenta
[ care nu a fost niciodata dependenta , mai mult
o prosteala de-a mea ocazionala ] de tigari .
Dependenta de a auzi numai lucruri bune despre
mine. Dependenta de oameni.

Tot ceea ce ne inconjoara e drog. Si , din cate am
testat eu pe pielea mea , cel mai puternic si mai 
periculos drog e dragostea.  nu ca as avea eu o
mare experienta de viata. Dar stiu ca toate
vorbele din popor sunt adevarate. Dragostea
te orbeste , exact asa cum heroina sau cocaina iti
iau mintile. Nu mai stii care i realitatea , traiesti
in lumea ta , in care existati doar voi doi. Iar apoi ,
cand efectul drogului se termina , te simti gol ,
pustiit si mai vrei , nu vrei sa renunti asa de usor.
Si te reintorcila starea de letargie provocata de el .
Totusi , eu inca mai asociez starea de iubire cu
diverse suferinte provocate de indepartarea
de substanta drogului.  am ramas oarecum blocata .
mi-aduc aminte de prima , sa-i zicem , prima dragoste.
mi-aduc aminte de primul sarut. Daca am trait
vreodata ceva apropiat de starea de drogat , atunci
aceea e starea. mi-aduc aminte cat de ametita si cata
lipsa de concentrare si cat el exista in mine atunci. Cat
din parfumul lui , cata nebunie si tinerete si necunoscut.
Cata dorinta de a pastra ramasitele momentului ,
amintirea , cata pasiune de a reveni , ca o noua injectie
care poate fi fatala , cata nevoie de o supradoza.
Da , iubirea e exact ca un drog. Sau , cel putin ,
sentimentele puternice ,coplesitoare , sunt droguri.  
 Si ma gandesc la placere. La placerea aia si le senzatia
de explozie din inima. Probabil ca in cazul unui drog
normal resimti aceasta placere si explozie la nivelul
creierului. Dar , amintindu mi sentimentele de atunci
si combinandu-le cu cele de acum ajung la o stare
de sufocare , de acaparare a intregului corp.
Simt ca nu mai am aer si ca nu ma pot gandi decat
la asta. mi-aduc aminte in clipele alea ca eram atat
de emotionata si de molesita incat tot corpul imi
parea greu si nu puteam sa tin ochii deschisi , era
un fel de somnolenta alerta.
  si pana la urma , de ce sa refuzam drogurile? sunt
unele droguri nocive, de proasta calitate care ne fac
mai mult sa suferim decat sa fim in extaz si evident
exista si marfa buna , care merita totul.

tu de care marfa esti? Marfa buna sau proasta? Ma poti
aduce la extaz sau ma poti face doar sa sufar?

Ah , tinerete, imbata-ma!

Julie

De ziua mea

 Desi nici nu mi-am dat seama ca e ziua mea pana
nu am primit un mesaj , desi stiam ca azi urma sa
fie Sf. Iuliana , cu toate astea am reusit sa zicem
sa o serbez , desi neintentionat.
 Dupa o absenta de aproximativ un an de pe ringul
patinatorilor am reusit sa revin in lumina reflectoarelor.
 Evident , ca o vedeta ce sunt , am fost recunoscuta
de toti fanii mei , care m-au intrebat pe toata durata
seriei daca invat in Caragiale. Ajungand acasa am realizat
ca principalul meu fan era chiar Sebi! febletea colegelor
mele de grupa la engleza . Da fetelor , am fost cu Sebi
la patinoar, stiu sunt groaznica , ma urati , dar da , si
eu va iubesc :). Ziceti mersi ca nu am fost cu Fabio :)).
 Am avut un noroc fantastic. Gheata a fost facuta la
timp , patinele au mers bine , au fost reflectoarele aprinse
inca din primele minute , nu am cazut , compania a fost
foarte placuta , totul a fost mai mult decat ok.
 Apoi ajungand acasa , am avut ocazia sa ma delectez
cu un film foarte dragut , asa ca desert dupa felul principal.
  Sarbatorile se anunta foarte dragute anul asta , sau
cel putin vacanta. Desi am multa treaba acasa , gasesc timp
si pentru alte chestii , cum ar fi mersul cu colindul la profi,
sau mersul in oras cu bebe ca sa-i cumpere ceva lui alex
de craciun :). [ Fac progrese ;)) ] . Poate merge si pisi cu
noi sa cumpere si ea o carte pentru soferi incepatori ;). Eu
o sa ma multumesc cu privitul desi incep sa am tot mai multe
remuscari ca nu le-am luat nimic alor mei. Adica le-am luat
cate ceva de prin Cehia , cel putin mamei , dar imi place
prea tare sa fac shopping , adica shopping de craciun. E singura
perioada in care chiar imi place sa ma amestec in aglomeratie.
  Azi e ziua mea , pentru a 3 a oara anul acesta. ;)). Da , stiu
ce de zile! Dar , spre deosebire de celelalte zile , azi am inceput
inca de cand m-am trezit sa ma gandesc la tot ce am realizat
anul acesta , la oamenii din viata mea , la cei ce nu mai sunt si
mi-as dori sa mai fie , la toti cei care ar trebui sa fie langa mine
si nu sunt si din fericire la cei al caror loc e langa mine si sunt
langa mine.
  Si iata si cadoul cel mai important de ziua mea care a aparut
fix acum cand scriu acest post : apartament mobilat dar nelocuit
cu sistem home-cinema , de inchiriat pentru revelion. Deci ,
in sfarsit scap de incertitudine. O sa incep anul nou cu o super
petrecere si cu noi prieteni.
  Astfel , ziua de azi devine fantastica , m-am simtit grozav
inca din prima clipa in care m-am trezit pana acum , cand probabil
o sa ma duc la culcare pentru ca sunt destul de obosita, patinele
nu-s lucru usor :).
  In ceea ce priveste vremea de afara , premonitiile mele nu
sunt asa de puternice , dar speranta ramane. Speranta ca va fi
totul asa cum trebuie , adica va ninge de Craciun.
Ca o sa ma simt bine de rev si ca in sfarsit tot ce imi doresc
capata un sens si o culoare e deja o certitudine.
 

O noapte buna va urez tuturor ,
Mai ales fanilor mei ;)

Iulia

 

Magia Craciunului

 E incredibil ce poate sa faca o sarbatoare asa de faina
cum e Craciunul pentru oameni. Personal , sunt cu gura
pana la urechi de aseara , dar zambesc incontinuu de vreo
3 zile.
 De ce sunt cu gura pana la urechi? Pai , daca pana si tata
a fost cuprins oarecum de spiritul sarabtorilor si s-a apucat
sa-mi faca mie!!! farse la telefon si sa rada apoi cu pofta ( rar
face asta ) , e clar ca se intampla ceva.
 E ceva in aer , pluteste si ne invaluie. Mamei ii mirosea
aseara a sarmale in casa , desi inca nu am gatit nimic, tata se
joaca cu pisoiul mai mult ca oricand si ii surprind zambete pe
sub mustata tot timpul ,  pisoiul e mai dragastos ca oricand ,
bebe si paun sunt mai ...:X ca niciodata , pisi e mai confuza ca
oricand , eu fiind cea mai vesela ca pot sa-i observ pe toti.
 Azi , facand curat cu mama , ascultam colinde de Craciun , ca
sa-i fac ei un moft si , ori pentru ca am eu dispozitia necesara
si nu mai sunt asa posaca , ori pentru ca are mama dispozitia
necesara , trancanim cum nu am mai trancanit de multe despre
tot felul de tampenii ;;).
 Toata lumea pare vesela , mai buna , mai dispusa sa cedeze
la rigiditatile de zi cu zi. Orgolii sunt calcate , muuulte daruri
sunt schimbate , multe bucurii , viata si culoare.
 Imi place. Am eu un feeling din asta foarte fain asa , cum nu
am avut decat in secunda 1 cand am facut 16 ani :D . E lumea
plina de poveste , e ceva magic care ne trezeste dimineata mai
voiosi ( adica nu-mi mai injur pisica in fiecare dimineata :D ).
 Sunt in permanenta ametita. Adica eram cand am inceput
acest post. Acum s-a mai ameliorat ( am ochelari din nou :D ),
dar inca mai traiesc pe baza de aer. Mananc mai nimic , datorita
unui obicei nesanatos pe care l-am tot hranit de cand m am intors
din Cehia , de a manca aer , presupun ca si de asta ametesc.
Dar , in orice caz , ametesc de fericire , e prea placuta atmosfera
asta si sper doar sa nu fie calmul de dinaintea furtunii...
 Urez tuturor un Craciun  fericit! Si va doresc tot ce-i mai bun ,
sa fiti si voi macar la fel de euforici ca mine...

Myriam ;)
  

De ce te semnezi Myriam?

 Banal, nu i asa.  O banala intrebare pusa de Cosmin.
De ce m-am semnat Myriam? De ce ma semnez Iulia?
De ce m-am semnat Juju?
 Pentru ca sunt o mie de oameni intr-un singur trup.
Sunt fata de pe bulevard care zambeste trecatorilor
mohorati , sunt fata care citeste in tramvai , sunt fata
care trece strada prin locuri nepermise , sunt fata cu
buzele inghetate , sunt fata cu nasul rosu si esarfa
albastra, sunt fata care iti zambeste tie , azi , maine,
in veci , doar ca sa-ti rapeasca si tie un zambet si sa nu
te mai simti trist sau singur.
 Sunt fata care cedeaza locuri in autobuz si se topeste
de dragul copiilor . Sunt fata cu glasul cald , dar puternic,
care te striga o data si a carei voce iti ramane mereu
intiparita in suflet. Sunt pasagerul clandestin al unui vas
care ma duce spre infinit. Sunt ecoul din munti. Sunt
raul care susura la vale , cu glasu-i cristalin , care te
imbie sa te rasfeti cu apa sa racoritoare...
 Sunt ceea ce iti lipseste. Si daca asta inseamna ca trebuie
sa fiu Myriam , Iulia , Juju , Lacroche... etc.voi fi o mie
de oameni intr-unul singur. Sunt ceea ce simt si devin
vant cald de vara , cantec de vioara , asfintitul unei zile
toride , zorii unei ierni , sunt poveste , sunt ceea ce nu
poti atinge , dar ceea ce poti trai.
 

Da , cred ca asta sunt...

si nu sunt nici myriam , iulia sau juju.
Sunt eu , pur si simplu

Eu ;).