Copy this code to your website to display this banner!
luni, 14 septembrie 2009
marți, 21 iulie 2009
changed.
am trecut pe wordpress.
Ma puteti gasi pe:
oneblowersdaughter.wordpress.com
mi s-a parut mult mai promitator.:) si chiar e.
See ya there:).
Ma puteti gasi pe:
oneblowersdaughter.wordpress.com
mi s-a parut mult mai promitator.:) si chiar e.
See ya there:).
marți, 14 iulie 2009
Revitalizare
Tre sa fac ceva cu blogu ista.
Nu imi place , vreau sa trec pe wordpress , dar mi-e drag conceptul de blogspot , pentru ca aici mi-am inceput "cariera" de blogger. Pfai de capu meu ce da sentimentalisme 8-.
Neah , not that myriam lacroche anymore. Sunt prea cinica ca sa mai fiu asa romantica.
Dar sunt conservatoare si daca m-am apucat de un blog pe blogspot apai asa ramane.
Si cu hi5-ul fac la fel. il am de printr-a 5 a , aveam aproape 500 de poze stranse in 6 ani , m-am indurat acum o saptamana sa sterg ce nu era cu mine , ce nu era relevant , chestii de prin gimnaziu care nu-si aveau rostul si am ramas cu 162 de poze. Nu pot sa-mi sterg contu de hi5. E un fel de album personal , cand am chef sa-mi aduc aminte de vacante , BR2008 , viata mea before highschool , acolo ma duc . Nu mai am poze in calculator , chestie care sucks , deci ma uit la poze pe hi5 . am cont si pe picassa , l-am facut ca sa share-uiesc cu some friends niste poze , dar hi5-ul e mai practic. nu simt nevoia sa primesc commenturi.
Fix asa e si cu blogu : am un istoric al tuturor lucrurilor pe care le-am debitat si nu am de gand sa trec pe wordpress si sa pierd 150 de postari [ wow!]. Nu scriu sa ajung ca zoso , sau pitzi.org , scriu ca asa imi vine mie.
recent l-am utilizat pentru creatie literara. initial mi s-a parut super chestia scrisa. Acum ca orice chestie scrisa de mine : it sucks. ma consolez cu garcia marquez care zicea ca el nu si-a recitit cartile decat poate una sau doua la batranete pentru ca la putin timp dupa publicare i se pareau foarte proaste.
Deci pastrez blogu si incerc sa aduc un suflu nou. make it more readable ;;).
In rest? Vacanta , passion & stuff. Der buch. lots of buchs:)). Trop buchs , ca sa le combin pe toate 3. Mai ich spreche deutsch , pe ici pe colo , mai un film , mai un nerv pe baza de plictis , mai un edit de poze pentru dev , mai o iesire in oras...
nimic nou sub soare...
Si totusi , cred ca trec pe wordpress. Sau nu.
ma mai gandesc.
J.
Nu imi place , vreau sa trec pe wordpress , dar mi-e drag conceptul de blogspot , pentru ca aici mi-am inceput "cariera" de blogger. Pfai de capu meu ce da sentimentalisme 8-.
Neah , not that myriam lacroche anymore. Sunt prea cinica ca sa mai fiu asa romantica.
Dar sunt conservatoare si daca m-am apucat de un blog pe blogspot apai asa ramane.
Si cu hi5-ul fac la fel. il am de printr-a 5 a , aveam aproape 500 de poze stranse in 6 ani , m-am indurat acum o saptamana sa sterg ce nu era cu mine , ce nu era relevant , chestii de prin gimnaziu care nu-si aveau rostul si am ramas cu 162 de poze. Nu pot sa-mi sterg contu de hi5. E un fel de album personal , cand am chef sa-mi aduc aminte de vacante , BR2008 , viata mea before highschool , acolo ma duc . Nu mai am poze in calculator , chestie care sucks , deci ma uit la poze pe hi5 . am cont si pe picassa , l-am facut ca sa share-uiesc cu some friends niste poze , dar hi5-ul e mai practic. nu simt nevoia sa primesc commenturi.
Fix asa e si cu blogu : am un istoric al tuturor lucrurilor pe care le-am debitat si nu am de gand sa trec pe wordpress si sa pierd 150 de postari [ wow!]. Nu scriu sa ajung ca zoso , sau pitzi.org , scriu ca asa imi vine mie.
recent l-am utilizat pentru creatie literara. initial mi s-a parut super chestia scrisa. Acum ca orice chestie scrisa de mine : it sucks. ma consolez cu garcia marquez care zicea ca el nu si-a recitit cartile decat poate una sau doua la batranete pentru ca la putin timp dupa publicare i se pareau foarte proaste.
Deci pastrez blogu si incerc sa aduc un suflu nou. make it more readable ;;).
In rest? Vacanta , passion & stuff. Der buch. lots of buchs:)). Trop buchs , ca sa le combin pe toate 3. Mai ich spreche deutsch , pe ici pe colo , mai un film , mai un nerv pe baza de plictis , mai un edit de poze pentru dev , mai o iesire in oras...
nimic nou sub soare...
Si totusi , cred ca trec pe wordpress. Sau nu.
ma mai gandesc.
J.
joi, 9 iulie 2009
Vara la Seattle.
Vara e un sentiment . Vara te cuprinde pe nesimtite si apoi te lasi pierdut in inertia ei asteptand ceva surprinzator , ceva care sa te uimeasca , care sa te loveasca drept in fata si apoi sa-ti dai seama uimit de sensul vietii sau de nu stiu ce alta chestie uriasa.
Eu si vara suntem bune prietene. In sensul ca eu stau , iar ea ma lasa sa stau cat vreau eu , sa legumizez in pat cu mark sloan sau derek shepherd , si apoi sa legumizez din nou gandindu-ma la cariera mea de viitor medic intern la seattle grace. Mda , comunic cu un serial . In pat toata ziua. Si apoi cand reusesc sa ma ridic din pat , ma gandesc ca ar trebui sa mai deschid cartea cu variante la mate , sau sa fac ceva la engleza , sau sa mai invat putina germana , sau sa-mi fac curaj sa pun unul din cd-urile alea de ecoute la franceza pentru ca mai am putin si dau bacu' , dar de fiecare freakin time , ma razgandesc si mai dau play la inca un episod. Sunt chiar curioasa , cand o sa termin seria asta ce fac? Seria urmatoare inca se mai filmeaza.
I'm a TV series addict. Si e mai rau decat daca eram a sleep addict sau sweets addict. Nici macar nu mananc decat daca e suspansul foarte mare in episod.
Tocmai am realizat ce fac dupa ce termin sezonul asta. Imi iau prison break. evident. si apoi o sa vreau sa vad OTH. Si Gossip Girl. Lost. Heroes. The 4400.Si ce mai e acum pe val? Scrubs. Private Practice. Si nici nu cred ca am timp sa ma uit la toate pentru ca intre timp trebuie sa am grija sa nu fiu declarata in coma sau mai stiu eu ce pentru ca viata mea sociala o sa devina inexistenta.
M-am vopsit roscat . Sunt roscata . si apoi mi-am indreptat parul ca sa seman cu o persoana fictiva. I'm a weirdo ain't I? Dar cel putin arat al naibii de bine , macar ca m-am dus si sa ma pensez si tanti de-acolo m-a pensat exact ca personajul fictiv. O sa devin si eu un personaj fictiv.
Dar cel putin nu-s moarta dupa un tip gay [ asta e cu directie. >:)totusi deocamdata mai am o viata sociala]
Being an addict sucks. But still , it's a wonderful , wonderful feeling. It's such a beautiful world in there. I'm an addict. Damn it. Can't help it.
Ma duc sa-mi cumpar o inghetata pana nu o iau razna.
Neaparat.
TTYL.
[ pe asta am invatat-o tot dintr-un TV series.]
Eu si vara suntem bune prietene. In sensul ca eu stau , iar ea ma lasa sa stau cat vreau eu , sa legumizez in pat cu mark sloan sau derek shepherd , si apoi sa legumizez din nou gandindu-ma la cariera mea de viitor medic intern la seattle grace. Mda , comunic cu un serial . In pat toata ziua. Si apoi cand reusesc sa ma ridic din pat , ma gandesc ca ar trebui sa mai deschid cartea cu variante la mate , sau sa fac ceva la engleza , sau sa mai invat putina germana , sau sa-mi fac curaj sa pun unul din cd-urile alea de ecoute la franceza pentru ca mai am putin si dau bacu' , dar de fiecare freakin time , ma razgandesc si mai dau play la inca un episod. Sunt chiar curioasa , cand o sa termin seria asta ce fac? Seria urmatoare inca se mai filmeaza.
I'm a TV series addict. Si e mai rau decat daca eram a sleep addict sau sweets addict. Nici macar nu mananc decat daca e suspansul foarte mare in episod.
Tocmai am realizat ce fac dupa ce termin sezonul asta. Imi iau prison break. evident. si apoi o sa vreau sa vad OTH. Si Gossip Girl. Lost. Heroes. The 4400.Si ce mai e acum pe val? Scrubs. Private Practice. Si nici nu cred ca am timp sa ma uit la toate pentru ca intre timp trebuie sa am grija sa nu fiu declarata in coma sau mai stiu eu ce pentru ca viata mea sociala o sa devina inexistenta.
M-am vopsit roscat . Sunt roscata . si apoi mi-am indreptat parul ca sa seman cu o persoana fictiva. I'm a weirdo ain't I? Dar cel putin arat al naibii de bine , macar ca m-am dus si sa ma pensez si tanti de-acolo m-a pensat exact ca personajul fictiv. O sa devin si eu un personaj fictiv.
Dar cel putin nu-s moarta dupa un tip gay [ asta e cu directie. >:)totusi deocamdata mai am o viata sociala]
Being an addict sucks. But still , it's a wonderful , wonderful feeling. It's such a beautiful world in there. I'm an addict. Damn it. Can't help it.
Ma duc sa-mi cumpar o inghetata pana nu o iau razna.
Neaparat.
TTYL.
[ pe asta am invatat-o tot dintr-un TV series.]
duminică, 21 iunie 2009
Vant.
Isi simtea buzele arse de soare si pielea ii mirosea placut a sare.
Adulmeca vantul cu ochii inchisi , privind in memorie sfarsitul unei alte zile. Se intreba, sau poate ca nu. Poate ca era o certitudine. Nu mai astepta nimic , poate era mai bine sa faca acel pas. Poate ca se va simti eliberata.
Isi trecu limba peste buzele aramii , cu gandul departe. Deschise ochii si privi marea. Era la fel ca data trecuta : nelinistita , tulburata. Dar mai presus de toate albastra si vie. Ii amintea de... Dar facu un efort sa nu-si mai aminteasca. Nu avea rost , pentru ce ? Memoria pastreaza mereu exact ce ai vrea sa uiti , tocmai pentru ca te straduiesti prea tare sa nu-ti mai amintesti.
Briza era inca placuta , calda , pastra vie amintirea verii , refuza intocmai ei sa se gandeasca la ziua de maine , la toamna . Toamna nu e doar un pastel e despartirea de mare , de viata colorata , de ... nu are rost. Mai bine ca vine toamna.
Pasii ei pe ponton la lumina lunii rasunau parca , in ecou surd cu valurile. Era locul in care putea sa gandeasca . Uneori murmura , cu voce ragusita , soapte neintelese decat de mare si de luna. Acolo era libera , inteleasa. Si acolo intr-o seara... Dar nu. Nu. Nu mai avea rost. Acum venea toamna , de ce sa mai...?
Razele de soare ii rasfirau parul roscat . Ochii ii scaparau de furie , apoi se imblanzira , clocoteau nehotarati. Cazu in genunchi secatuita. Dar de ce sa nu se gandeasca ? Poate ca era cel mai bun lucru care i se intamplase vreodata.
In una din serile acelea cu luna plina , cand izbutea cu greu sa se desparta de toti ceilalti care o voiau tot mai aproape , sa o sufoce cu vulgaritati , cu replici ieftine o cautau , o invitau la dans , o
haituiau , in zadar , atunci , crezand ca era singura , vorbea delirant marii. Tot atunci decisese ca e prea mult , ca nu suporta lumea in care trebuia sa traiasca parand vesela si mereu dispusa sa accepte invitatii peste invitatii , fiind o parte a lumii bune .
" Da am sa mi te dau tie... Tu stii ce-i cel mai bine , nu -i asa? Dar ia-ma , du-ma departe , arunca-ma , fa ce vrei cu mine , sunt numai a ta..."Intinse mainile , le ridica catre cer , privi oglindirea lunii in apa si vru sa faca un pas catre abis.
Dar ce avea sa faca maman? " Ah , Maman , Maman , tu nu te ai putea descurca fara mine..." Incepu sa planga si dorinta ei de a se darui marii i se paru prosteasca acum , cand stia cata nevoie avea Maman de ea si cat de mult o iubea Lidia , chiar si Lucian tinea la ea . Da , Maman nu avea cum sa reziste intrebarilor lui Lucian , iar Lidia ... Lidia voia sa fie ca ea. Nu putea sa o dezamageasca pe Lidia.
Lacrimi? Atunci sau acum? Nu. Niciodata , lacrimile erau prea patetice. Nu era dramatica , i se pareau goale , fara orgoliu , chiar dezgustatoare cele care plangeau in fata cuiva .Era poate vina tatalui ei , care intotdeauna cand era mica , o lasa sa planga numai daca primea o lovitura foarte puternica fizic , nu credea in lacrimi pe motive de moralitate. Jignirile erau pentru a intari , iar cei care plangeau cand se simteau jigniti erau niste lasi , sau mai degraba niste prefacuti. Ultima oara plansese in public la 4 ani , cand a fost prima si ultima oara cand tatal ei ii prezentase aceasta conceptie. Plangea rar si numai atunci cand se simtea disperata si fara cale de iesire dintr-o situatie , cand se simtea sufocata , captiva intr-o cusca in care se invartea de prea mult timp.
Nu , nu plansese in seara aceea. Avea poate ochii sticlosi , dar stralucitori , demni si plini de o hotarare infricosatoare .
"Mai tarziu , mai tarziu... Nu am sa-mi uit promisiunea".
Briza era parca mai rece atunci , in seara aceea , decat acum la apus. Se auzeau glasuri. Cativa turisti veneau galagiosi de la plaja. Ce ciudati ii pareau , asa , bine dispusi , alergand fara noima , strigandu-se incontinuu.
"Mircea ! Mircea ! Unde fugi?"
" Departe de tine , Cristina , unde as putea sa fug?"
Mircea vazu silueta alba impietrita si rochia fluturandu-i usor in vant si se opri brusc , asteptand-o pe Cristina.
" Ai vazut ?" sopti ea , discret , sa nu fie auzita de silueta , pierzandu-se in bratele lui Mircea , parca de frica de a nu fi la fel de singura ca ea.
" Da." zise el , grabind pasul si intelegandu-i dorul Cristinei , o saruta incet pe frunte cu gandul ca fantomatica aparitie isi va lua zborul , dar el nu avea nici timp , nici chef sa se implice.O avea pe Cristina.
Umbra nu se misca. Da , Mircea si Cristina. Ei nu intelegeau. Si ce daca? Nu era conceputa pentru a trai in deplina intelegere , sau pentru a fi inteleasa. De ce ar fi fost?
In aceea seara cu luna plina il cunoscuse. Facuse pasii de retragere , pentru a rupe juramantul facut marii si se lovise de el.
Era la fel de gol ca ea si avea aceeasi privire de piatra , neinduiosata si hotarata ca a ei. Tresarise usor , dar in prezenta unui strain se acoperi de puterea care o salva mereu din mainile urmaritorilor . Dar el nu parea ... Dar cine parea? Toti erau la fel. Uimiti , intorceau mereu capul , desi nu stiau de ce. Ii admirau ochii negri , prea intunecati pentru o fata asa dragalasa , spuneau cei curtenitori , femeile , atotstiutoare spuneau ca nu-i deloc dragalasa , ca se vede ca i o scorpie dupa cat de intunecata ii e privirea si ca tenul ii era prea matur. Dar cine era lumea? El , strainul din noapte ce voia , se credea special de indraznea sa o urmareasca?
" Nu te-am urmarit." raspunse el unei intrebari nerostite. " Nu te-ai fi aruncat."
"Cine esti tu?" intreba ea nerecunoscand in acel om acea privire si acea maniera de a fi.
" Nu sunt poate nimic din ceea ce stii. O puslama. Asta cred toti." spuse el ridicand usor din umeri cu un zambet aspru in colturile gurii. " Lucian te iubeste mai mult decat crezi. Mie imi spune mai multe decat voua . " Zambi din nou.
Obosi. Se aseza jos. Baiatul asta era bizar , straniu de atragator prin nedelicatetea lui . Cand se mutasera in casa de la mare , carase tuturor bagajele , cu exceptia ei , ca sa-i demonstreze ca o crede rasfatata si nedemna de tot ceea ce are. Se chinuise singura cu acel cufar urias pe scari , trezind-o pe mama ei si spunandu-i ca nu a vrut ea sa-i fie carat cufarul , din orgoliu si pentru a-i intoarce injosirea lui. Il vazuse suprins a doua zi cand aflase circumstantele in care aflase familie de intamplare. Dar el nu se lasase. Cu atat mai putin ea. Se injoseau si se suportau reciproc fara sa isi vorbeasca . Intr-una din zile mama ei ii propusese sa mearga insotita de el la piata , pentru ca el sa care , iar ea sa aleaga. L-ar fi putut umili , dar intorcandu-se si vazandu-i privirea ironica intelese ca ar fi fost castigul lui , ar fi demonstrat cat de slaba e , asa ca s-a uitat hotarata la mama ei si a spus "Pentru ce?Nu am nevoie de nimic."
Iar acum el era la doi pasi de ea , pe ponton. Pentru ce o urmarise?
" De ce nu vrei sa ceri ajutor , niciodata?"
"Pentru ca nu am nevoie , cu atat mai putin..."
" De la mine."
Lasara sa se scurga clipe lungi , apoi el cobori cu grija si se aseza langa ea . " Vezi luminile de acolo?"...
Ii povestise intreaga lui viata. Ea tacea , ascultand , fascinata. Deci existau si oameni care nu se complaceau in mizerie , vulgaritati , ascunsi in invelisuri neasteptate. A doua zi s-au intalnit din nou acolo , fara sa planuiasca . Si-a spus si ea povestea , poate chiar mai putin vesela ca a lui .
Zilele erau insa la fel. Nu isi schimbase insa felul in care il trata , desi uneori ii zambea de la fereastra la care picta . Avea ochi cenusii , patrunzatori , poate prea patrunzatori , zambea aspru si ironic si era atat de bronzat , incat isi pierdea nationalitatea , parea pur si simplu venit din desert.
Intr-o seara i se facu frig . El ii povestea despre tatal lui care pierise in razboi, privind furios, disperat marea. Se zgribuli si el intinse o mana protector. In el gasea un prieten , primul ei prieten , pe care il putea asculta fara sa fie plictisita de vorbe ieftine. Era o poveste , el insusi era o carte deschisa , cu file albe , neatinse ...
-...
- Ce-i? Te deranjeaza?
- Nu. Dar... Voiam sa stii ...Iti multumesc.
-... Vrei sa mergem?...
- Nu... Hai sa ne pierdem o data cu rasaritul...
Din departare se auzeau strigate... Se auzea o voce pe al caror buze era numele ei.
- E Luci... Lasa-l sa vina.
- Bine...
Se supuse si cand fratele ei veni gasindu si un loc cald in bratele ei , simti ca facuse ceva bine in seara aia. Desi stia ca el ar fi oprit-o.
- Mamica zice sa vii acasa. S-au certat , ea si taticu' , ziceau ca tu si el , ca nu te-a adus aici sa legi ... nu stiu ce sa legi. Ilinco? Tu ai sa te mariti cu omul ala?
Ea impietri.
- Ce om Luci?
- Mamica asa a zis . Ca nu da zes... zes... aia a ta pe orice zef..zefle.... Ah! Stii tu cum zice mamica... Ca te mariti cu nea Mavrodin. Nenea care mi-a adus jucarii si bomboane.
Deci voiau sa o marite cu omul ala pentru avere. Nu conta varsta sau ce isi dorea ea.
- Hai sa fugim...vino cu mine! il implora disperata.
Stia ca mama ei era hotarata sa ii gaseasca o "partida" buna si acum intelegea de ce mama ei o forta mereu sa fie asa politicoasa cand venea el la ceai si ii cumpara mereu rochii noi , de matase , cand ea le purta tot pe cele de in si de bumbac imediat ce pleca Mavrodin.
- Ilinco , nu pot. Mama e bolnava , unde o las? Daca o dau si pe ea afara?
- Nu mi esti prieten ....
- Dar Ilinco , tu nu intelegi? As vrea cu disperare sa nu te las... Iti promit Ilinco, iti promit , mai tarziu , mai tarziu...
- Promisiuni desarte marii...
Il lua pe Luci in brate , parca ii era mai drag ca oricand si fugi , fugi , fugi , fara sa priveasca in urma.
Azi , se implinea o luna. Nu se mai ducea la mare seara desi suferea in absenta valurilor care sa o tulbure si sa o impace. Privea pe fereastra catre ponton si el era mereu acolo , mereu asteptand-o.
Era un apus sangeriu. Mircea si Cristina isi pierdusera pasii in zare. Ei nu ii fusesera niciodata prieteni , erau doar dansatorii de la bal...
Cand ajunsese acasa mama ei era obosita de fericire.
- Ilinco , pe unde ai umblat? Vezi sa nu racesti , nu de alta dar... zambi ea.
- Ce maman , vrei sa ma mariti curand? replica ea taios. Ei bine , afla ca nu il iau pe Mavrodin oricat de mult l-ai iubi tu , daca il socotesti potrivit , marita-te dumneata cu el!
-Ilinco! Ce vorbe's astea?
Nu ii raspunse , urca in camera ei grabita , incuie usa si se lungi in pat prada unei tulburari vecine cu isteria. Tremura din toate incheieturile. Nu , nu se va marita cu Mavrodin . Nu era o idealista , stia ca nu se va marita neaparat din dragoste , dar Mavrodin era un mos bogat , burtos, care o voia pentru tineretea sa , dar si pentru zestre , stia cat era de zgarcit si ca nu ar fi luat-o doar pentru tinerete...Nu spera la un Luceafar venit din adancurile marii , se multumea ca orice Catalina , cu un Catalin , dar nu acesta era Catalin al ei. Poate ca era timpul sa implineasca promisiunea facuta marii.
Dar o obligara. In ziua cand ii spuse da , ca se va marita cu Mavdrodin, el nu mai astepta la ponton , iar in ziua urmatoare pleca impreuna cu mama lui , la niste rude de la tara spuneau ei. Isi luara la revedere cordial , iar el ii strecura un bilet in mana , in timp ce i-o saruta la fel de ceremonios.
- Sarut mainile , duduita , casa de piatra!
Deci asta ii dorea. Casa de piatra... Rupse biletul . Nu voia sa stie , nu ii era prieten . Si ea care crezuse ca il iubeste. Copila natanga... La urma urmei , el era baiatul bucataresei si nimic mai mult. Va avea un sot bogat care ii va face toate poftele , iar cand se va satura de el , isi va plati tributul marii. Nu-l iubise pe el . Nu avusese timp.
Acum , in zarea violet-portocalie ii vedea ochii aspri , stia ca se inselase. Ii era singurul prieten pierdut , poate Catalin , poate Luceafar. A doua zi era nunta . Isi va plati tributul acum. nu va astepta sa fie atinsa de acel om , caruia ii sticleau ochii , ca dupa un pahar in plus de vin mereu cand o vedea , nu va astepta. Ridica mainile , ca in acea seara , si gandindu-se la maman isi dadu seama ca era numai vina lui maman , iar Lidia stia si intelegea , iar Lucian , ii va explica Lidia , dar poate ca si el va intelege.
- Iata-ma iti platesc tributul promis!
Intinse mainile si voi sa plonjeze in valurile inspumate. Dar se impiedica de ceva. Deschise ochii.
- Ilinco , ti-am spus sa astepti , ce voiai sa faci? Ilinco , Ilinco , sopti el pierdut , realizand ca daca ar mai fi intarziat o singura secunda ar fi putut sa o piarda. Ilinco , sunt o puslama , dar fugi cu mine. Iti voi fi acelasi prieten , poate...
- Tu esti Luceafarul , tu nu esti Catalin. Tu nu esti Catalin ... se pierdu ea simtindu-i mirosul sarat de bronz .
O lua pe brate si goni in zare.
Adulmeca vantul cu ochii inchisi , privind in memorie sfarsitul unei alte zile. Se intreba, sau poate ca nu. Poate ca era o certitudine. Nu mai astepta nimic , poate era mai bine sa faca acel pas. Poate ca se va simti eliberata.
Isi trecu limba peste buzele aramii , cu gandul departe. Deschise ochii si privi marea. Era la fel ca data trecuta : nelinistita , tulburata. Dar mai presus de toate albastra si vie. Ii amintea de... Dar facu un efort sa nu-si mai aminteasca. Nu avea rost , pentru ce ? Memoria pastreaza mereu exact ce ai vrea sa uiti , tocmai pentru ca te straduiesti prea tare sa nu-ti mai amintesti.
Briza era inca placuta , calda , pastra vie amintirea verii , refuza intocmai ei sa se gandeasca la ziua de maine , la toamna . Toamna nu e doar un pastel e despartirea de mare , de viata colorata , de ... nu are rost. Mai bine ca vine toamna.
Pasii ei pe ponton la lumina lunii rasunau parca , in ecou surd cu valurile. Era locul in care putea sa gandeasca . Uneori murmura , cu voce ragusita , soapte neintelese decat de mare si de luna. Acolo era libera , inteleasa. Si acolo intr-o seara... Dar nu. Nu. Nu mai avea rost. Acum venea toamna , de ce sa mai...?
Razele de soare ii rasfirau parul roscat . Ochii ii scaparau de furie , apoi se imblanzira , clocoteau nehotarati. Cazu in genunchi secatuita. Dar de ce sa nu se gandeasca ? Poate ca era cel mai bun lucru care i se intamplase vreodata.
In una din serile acelea cu luna plina , cand izbutea cu greu sa se desparta de toti ceilalti care o voiau tot mai aproape , sa o sufoce cu vulgaritati , cu replici ieftine o cautau , o invitau la dans , o
haituiau , in zadar , atunci , crezand ca era singura , vorbea delirant marii. Tot atunci decisese ca e prea mult , ca nu suporta lumea in care trebuia sa traiasca parand vesela si mereu dispusa sa accepte invitatii peste invitatii , fiind o parte a lumii bune .
" Da am sa mi te dau tie... Tu stii ce-i cel mai bine , nu -i asa? Dar ia-ma , du-ma departe , arunca-ma , fa ce vrei cu mine , sunt numai a ta..."Intinse mainile , le ridica catre cer , privi oglindirea lunii in apa si vru sa faca un pas catre abis.
Dar ce avea sa faca maman? " Ah , Maman , Maman , tu nu te ai putea descurca fara mine..." Incepu sa planga si dorinta ei de a se darui marii i se paru prosteasca acum , cand stia cata nevoie avea Maman de ea si cat de mult o iubea Lidia , chiar si Lucian tinea la ea . Da , Maman nu avea cum sa reziste intrebarilor lui Lucian , iar Lidia ... Lidia voia sa fie ca ea. Nu putea sa o dezamageasca pe Lidia.
Lacrimi? Atunci sau acum? Nu. Niciodata , lacrimile erau prea patetice. Nu era dramatica , i se pareau goale , fara orgoliu , chiar dezgustatoare cele care plangeau in fata cuiva .Era poate vina tatalui ei , care intotdeauna cand era mica , o lasa sa planga numai daca primea o lovitura foarte puternica fizic , nu credea in lacrimi pe motive de moralitate. Jignirile erau pentru a intari , iar cei care plangeau cand se simteau jigniti erau niste lasi , sau mai degraba niste prefacuti. Ultima oara plansese in public la 4 ani , cand a fost prima si ultima oara cand tatal ei ii prezentase aceasta conceptie. Plangea rar si numai atunci cand se simtea disperata si fara cale de iesire dintr-o situatie , cand se simtea sufocata , captiva intr-o cusca in care se invartea de prea mult timp.
Nu , nu plansese in seara aceea. Avea poate ochii sticlosi , dar stralucitori , demni si plini de o hotarare infricosatoare .
"Mai tarziu , mai tarziu... Nu am sa-mi uit promisiunea".
Briza era parca mai rece atunci , in seara aceea , decat acum la apus. Se auzeau glasuri. Cativa turisti veneau galagiosi de la plaja. Ce ciudati ii pareau , asa , bine dispusi , alergand fara noima , strigandu-se incontinuu.
"Mircea ! Mircea ! Unde fugi?"
" Departe de tine , Cristina , unde as putea sa fug?"
Mircea vazu silueta alba impietrita si rochia fluturandu-i usor in vant si se opri brusc , asteptand-o pe Cristina.
" Ai vazut ?" sopti ea , discret , sa nu fie auzita de silueta , pierzandu-se in bratele lui Mircea , parca de frica de a nu fi la fel de singura ca ea.
" Da." zise el , grabind pasul si intelegandu-i dorul Cristinei , o saruta incet pe frunte cu gandul ca fantomatica aparitie isi va lua zborul , dar el nu avea nici timp , nici chef sa se implice.O avea pe Cristina.
Umbra nu se misca. Da , Mircea si Cristina. Ei nu intelegeau. Si ce daca? Nu era conceputa pentru a trai in deplina intelegere , sau pentru a fi inteleasa. De ce ar fi fost?
In aceea seara cu luna plina il cunoscuse. Facuse pasii de retragere , pentru a rupe juramantul facut marii si se lovise de el.
Era la fel de gol ca ea si avea aceeasi privire de piatra , neinduiosata si hotarata ca a ei. Tresarise usor , dar in prezenta unui strain se acoperi de puterea care o salva mereu din mainile urmaritorilor . Dar el nu parea ... Dar cine parea? Toti erau la fel. Uimiti , intorceau mereu capul , desi nu stiau de ce. Ii admirau ochii negri , prea intunecati pentru o fata asa dragalasa , spuneau cei curtenitori , femeile , atotstiutoare spuneau ca nu-i deloc dragalasa , ca se vede ca i o scorpie dupa cat de intunecata ii e privirea si ca tenul ii era prea matur. Dar cine era lumea? El , strainul din noapte ce voia , se credea special de indraznea sa o urmareasca?
" Nu te-am urmarit." raspunse el unei intrebari nerostite. " Nu te-ai fi aruncat."
"Cine esti tu?" intreba ea nerecunoscand in acel om acea privire si acea maniera de a fi.
" Nu sunt poate nimic din ceea ce stii. O puslama. Asta cred toti." spuse el ridicand usor din umeri cu un zambet aspru in colturile gurii. " Lucian te iubeste mai mult decat crezi. Mie imi spune mai multe decat voua . " Zambi din nou.
Obosi. Se aseza jos. Baiatul asta era bizar , straniu de atragator prin nedelicatetea lui . Cand se mutasera in casa de la mare , carase tuturor bagajele , cu exceptia ei , ca sa-i demonstreze ca o crede rasfatata si nedemna de tot ceea ce are. Se chinuise singura cu acel cufar urias pe scari , trezind-o pe mama ei si spunandu-i ca nu a vrut ea sa-i fie carat cufarul , din orgoliu si pentru a-i intoarce injosirea lui. Il vazuse suprins a doua zi cand aflase circumstantele in care aflase familie de intamplare. Dar el nu se lasase. Cu atat mai putin ea. Se injoseau si se suportau reciproc fara sa isi vorbeasca . Intr-una din zile mama ei ii propusese sa mearga insotita de el la piata , pentru ca el sa care , iar ea sa aleaga. L-ar fi putut umili , dar intorcandu-se si vazandu-i privirea ironica intelese ca ar fi fost castigul lui , ar fi demonstrat cat de slaba e , asa ca s-a uitat hotarata la mama ei si a spus "Pentru ce?Nu am nevoie de nimic."
Iar acum el era la doi pasi de ea , pe ponton. Pentru ce o urmarise?
" De ce nu vrei sa ceri ajutor , niciodata?"
"Pentru ca nu am nevoie , cu atat mai putin..."
" De la mine."
Lasara sa se scurga clipe lungi , apoi el cobori cu grija si se aseza langa ea . " Vezi luminile de acolo?"...
Ii povestise intreaga lui viata. Ea tacea , ascultand , fascinata. Deci existau si oameni care nu se complaceau in mizerie , vulgaritati , ascunsi in invelisuri neasteptate. A doua zi s-au intalnit din nou acolo , fara sa planuiasca . Si-a spus si ea povestea , poate chiar mai putin vesela ca a lui .
Zilele erau insa la fel. Nu isi schimbase insa felul in care il trata , desi uneori ii zambea de la fereastra la care picta . Avea ochi cenusii , patrunzatori , poate prea patrunzatori , zambea aspru si ironic si era atat de bronzat , incat isi pierdea nationalitatea , parea pur si simplu venit din desert.
Intr-o seara i se facu frig . El ii povestea despre tatal lui care pierise in razboi, privind furios, disperat marea. Se zgribuli si el intinse o mana protector. In el gasea un prieten , primul ei prieten , pe care il putea asculta fara sa fie plictisita de vorbe ieftine. Era o poveste , el insusi era o carte deschisa , cu file albe , neatinse ...
-...
- Ce-i? Te deranjeaza?
- Nu. Dar... Voiam sa stii ...Iti multumesc.
-... Vrei sa mergem?...
- Nu... Hai sa ne pierdem o data cu rasaritul...
Din departare se auzeau strigate... Se auzea o voce pe al caror buze era numele ei.
- E Luci... Lasa-l sa vina.
- Bine...
Se supuse si cand fratele ei veni gasindu si un loc cald in bratele ei , simti ca facuse ceva bine in seara aia. Desi stia ca el ar fi oprit-o.
- Mamica zice sa vii acasa. S-au certat , ea si taticu' , ziceau ca tu si el , ca nu te-a adus aici sa legi ... nu stiu ce sa legi. Ilinco? Tu ai sa te mariti cu omul ala?
Ea impietri.
- Ce om Luci?
- Mamica asa a zis . Ca nu da zes... zes... aia a ta pe orice zef..zefle.... Ah! Stii tu cum zice mamica... Ca te mariti cu nea Mavrodin. Nenea care mi-a adus jucarii si bomboane.
Deci voiau sa o marite cu omul ala pentru avere. Nu conta varsta sau ce isi dorea ea.
- Hai sa fugim...vino cu mine! il implora disperata.
Stia ca mama ei era hotarata sa ii gaseasca o "partida" buna si acum intelegea de ce mama ei o forta mereu sa fie asa politicoasa cand venea el la ceai si ii cumpara mereu rochii noi , de matase , cand ea le purta tot pe cele de in si de bumbac imediat ce pleca Mavrodin.
- Ilinco , nu pot. Mama e bolnava , unde o las? Daca o dau si pe ea afara?
- Nu mi esti prieten ....
- Dar Ilinco , tu nu intelegi? As vrea cu disperare sa nu te las... Iti promit Ilinco, iti promit , mai tarziu , mai tarziu...
- Promisiuni desarte marii...
Il lua pe Luci in brate , parca ii era mai drag ca oricand si fugi , fugi , fugi , fara sa priveasca in urma.
Azi , se implinea o luna. Nu se mai ducea la mare seara desi suferea in absenta valurilor care sa o tulbure si sa o impace. Privea pe fereastra catre ponton si el era mereu acolo , mereu asteptand-o.
Era un apus sangeriu. Mircea si Cristina isi pierdusera pasii in zare. Ei nu ii fusesera niciodata prieteni , erau doar dansatorii de la bal...
Cand ajunsese acasa mama ei era obosita de fericire.
- Ilinco , pe unde ai umblat? Vezi sa nu racesti , nu de alta dar... zambi ea.
- Ce maman , vrei sa ma mariti curand? replica ea taios. Ei bine , afla ca nu il iau pe Mavrodin oricat de mult l-ai iubi tu , daca il socotesti potrivit , marita-te dumneata cu el!
-Ilinco! Ce vorbe's astea?
Nu ii raspunse , urca in camera ei grabita , incuie usa si se lungi in pat prada unei tulburari vecine cu isteria. Tremura din toate incheieturile. Nu , nu se va marita cu Mavrodin . Nu era o idealista , stia ca nu se va marita neaparat din dragoste , dar Mavrodin era un mos bogat , burtos, care o voia pentru tineretea sa , dar si pentru zestre , stia cat era de zgarcit si ca nu ar fi luat-o doar pentru tinerete...Nu spera la un Luceafar venit din adancurile marii , se multumea ca orice Catalina , cu un Catalin , dar nu acesta era Catalin al ei. Poate ca era timpul sa implineasca promisiunea facuta marii.
Dar o obligara. In ziua cand ii spuse da , ca se va marita cu Mavdrodin, el nu mai astepta la ponton , iar in ziua urmatoare pleca impreuna cu mama lui , la niste rude de la tara spuneau ei. Isi luara la revedere cordial , iar el ii strecura un bilet in mana , in timp ce i-o saruta la fel de ceremonios.
- Sarut mainile , duduita , casa de piatra!
Deci asta ii dorea. Casa de piatra... Rupse biletul . Nu voia sa stie , nu ii era prieten . Si ea care crezuse ca il iubeste. Copila natanga... La urma urmei , el era baiatul bucataresei si nimic mai mult. Va avea un sot bogat care ii va face toate poftele , iar cand se va satura de el , isi va plati tributul marii. Nu-l iubise pe el . Nu avusese timp.
Acum , in zarea violet-portocalie ii vedea ochii aspri , stia ca se inselase. Ii era singurul prieten pierdut , poate Catalin , poate Luceafar. A doua zi era nunta . Isi va plati tributul acum. nu va astepta sa fie atinsa de acel om , caruia ii sticleau ochii , ca dupa un pahar in plus de vin mereu cand o vedea , nu va astepta. Ridica mainile , ca in acea seara , si gandindu-se la maman isi dadu seama ca era numai vina lui maman , iar Lidia stia si intelegea , iar Lucian , ii va explica Lidia , dar poate ca si el va intelege.
- Iata-ma iti platesc tributul promis!
Intinse mainile si voi sa plonjeze in valurile inspumate. Dar se impiedica de ceva. Deschise ochii.
- Ilinco , ti-am spus sa astepti , ce voiai sa faci? Ilinco , Ilinco , sopti el pierdut , realizand ca daca ar mai fi intarziat o singura secunda ar fi putut sa o piarda. Ilinco , sunt o puslama , dar fugi cu mine. Iti voi fi acelasi prieten , poate...
- Tu esti Luceafarul , tu nu esti Catalin. Tu nu esti Catalin ... se pierdu ea simtindu-i mirosul sarat de bronz .
O lua pe brate si goni in zare.
duminică, 17 mai 2009
conflict.
Am revenit. Aceeasi. Sau nu? Mai zbuciumata , mai constienta , mai alerta , dar aceeasi. Traiesc cu o noua intensitate aproape tulburatoare , ma sperie , imi place , nu stiu .
Nu as fi scris. Dar e prea intens sa nu scriu. Viata mea e aceeasi , monotona , acelasi Styx vesnic curgator , aceeasi negura , acelasi Hades. Dar ce se intampla cu mine? Nu inteleg unde e punctul de pornire , unde intriga pentru conflictele interioare de acum. Am ajuns deja la punctul culminant , il traiesc , nu stiu daca razbesc sa ajung la deznodamant , dar desfasurarea actiunii nu exista , exista doar o expozitiune si intriga , dar care? Fac anumite conexiuni , subconstient , un impuls Freudian imi spune ce e de vina , dar refuz sa l urmez pe firul logic al actiunii.
Sentimentul e prea nebunesc. Gnothi se auton. Pe firul asta merg acum , asta vreau , asta urmaresc , dar nu stiu daca o sa reusesc sa patrund acolo unde imi doresc. E usor sa ii cunosti pe ceilalti, e greu sa te cunosti pe tine.
Cel mai putin din lumea asta ma cunosc pe mine. Mi-e mai usor sa patrund sa vad ce vor ceilalti oameni sa para , ce-si doresc , desi ei nu-si dau seama de propriile dorinte , dar si eu ca si ei , nu-mi dau seama ce vreau eu. cine sunt eu. de ce eu. unde , cum si cand.
Parca tot ceea ce caut e sa devin supra-omul lui nietzsche , fara sa-mi dau seama ca nu voi reusi niciodata. Citeam in marquez ca omul atunci cand isi da seama ca e mic , atunci incearca sa creasca si cu cat creste , cu atat isi pare , lui insusi mai mic. Sat sapienti. Cu cat citesc , ma apropii de idealurile , de utopiile ce ma framanta zi de zi cu atat imi par mai departe eu de mine , ele de mine , lumea de mine.
Parca era usor sa explic asta. Parea simplu , credeam ca toti suntem la fel , ca avem aceleasi teluri , idealuri , stereotipii: ah , tinerii , sunt toti la fel energici , intensi si neintelesi. Depinde ce nu intelegi.
Eu vreau sa traiesc. Sa traiesc asa cum vreau , desi nu stiu cum vreau. Nu vreau sa regret nimic atunci cand imi voi aminti si stiu ca oricum nu o sa regret nimic , dar totusi incerc. Fantezista mi se pare incercarea unora de a savura timpul prea putin , de parca nu s-ar topi la fel de repede, orice am face.
A sosit momentul cand nu mai astept "sa ma fac mare" . Si cand te faci mare ce faci? Cand ai o cariera intunecata in fata , cand nu vezi decat ziua de maine , saptamana viitoare , vara , poate niste examene si apoi nimic? a fost nimic , mai erau multi ani , dar acum e nimic. nimic. orizonturi inguste , amurguri violete.
It's getting late my time is running out
No one special nothing lasting within sight
How should I stay calm when panic lies just ahead,
Everyone can see my youth hanging by a thread.
Am descoperit melodia intamplator. Dar ma defineste. Poate ca nu e prea tarziu , dar ce era mai bun a trecut. nu mai e. a zburat.
mi-aduc aminte de o carte pe care am citit-o prin clasa a 7a : unde se duce copilaria cand oamenii cresc mari?
Unde sa ma duc? Ce sa fac? nimeni nu-mi impune un termen, poate doar eu , timpul si eu din nou.
Ce caut? De ce?
Ma vreau pe mine inapoi , vreau olimpul , nu infernul. Dar cobor treptele lui Dante.
Lasciate ogne speranza voi ch'intrate.
I.
Nu as fi scris. Dar e prea intens sa nu scriu. Viata mea e aceeasi , monotona , acelasi Styx vesnic curgator , aceeasi negura , acelasi Hades. Dar ce se intampla cu mine? Nu inteleg unde e punctul de pornire , unde intriga pentru conflictele interioare de acum. Am ajuns deja la punctul culminant , il traiesc , nu stiu daca razbesc sa ajung la deznodamant , dar desfasurarea actiunii nu exista , exista doar o expozitiune si intriga , dar care? Fac anumite conexiuni , subconstient , un impuls Freudian imi spune ce e de vina , dar refuz sa l urmez pe firul logic al actiunii.
Sentimentul e prea nebunesc. Gnothi se auton. Pe firul asta merg acum , asta vreau , asta urmaresc , dar nu stiu daca o sa reusesc sa patrund acolo unde imi doresc. E usor sa ii cunosti pe ceilalti, e greu sa te cunosti pe tine.
Cel mai putin din lumea asta ma cunosc pe mine. Mi-e mai usor sa patrund sa vad ce vor ceilalti oameni sa para , ce-si doresc , desi ei nu-si dau seama de propriile dorinte , dar si eu ca si ei , nu-mi dau seama ce vreau eu. cine sunt eu. de ce eu. unde , cum si cand.
Parca tot ceea ce caut e sa devin supra-omul lui nietzsche , fara sa-mi dau seama ca nu voi reusi niciodata. Citeam in marquez ca omul atunci cand isi da seama ca e mic , atunci incearca sa creasca si cu cat creste , cu atat isi pare , lui insusi mai mic. Sat sapienti. Cu cat citesc , ma apropii de idealurile , de utopiile ce ma framanta zi de zi cu atat imi par mai departe eu de mine , ele de mine , lumea de mine.
Parca era usor sa explic asta. Parea simplu , credeam ca toti suntem la fel , ca avem aceleasi teluri , idealuri , stereotipii: ah , tinerii , sunt toti la fel energici , intensi si neintelesi. Depinde ce nu intelegi.
Eu vreau sa traiesc. Sa traiesc asa cum vreau , desi nu stiu cum vreau. Nu vreau sa regret nimic atunci cand imi voi aminti si stiu ca oricum nu o sa regret nimic , dar totusi incerc. Fantezista mi se pare incercarea unora de a savura timpul prea putin , de parca nu s-ar topi la fel de repede, orice am face.
A sosit momentul cand nu mai astept "sa ma fac mare" . Si cand te faci mare ce faci? Cand ai o cariera intunecata in fata , cand nu vezi decat ziua de maine , saptamana viitoare , vara , poate niste examene si apoi nimic? a fost nimic , mai erau multi ani , dar acum e nimic. nimic. orizonturi inguste , amurguri violete.
It's getting late my time is running out
No one special nothing lasting within sight
How should I stay calm when panic lies just ahead,
Everyone can see my youth hanging by a thread.
Am descoperit melodia intamplator. Dar ma defineste. Poate ca nu e prea tarziu , dar ce era mai bun a trecut. nu mai e. a zburat.
mi-aduc aminte de o carte pe care am citit-o prin clasa a 7a : unde se duce copilaria cand oamenii cresc mari?
Unde sa ma duc? Ce sa fac? nimeni nu-mi impune un termen, poate doar eu , timpul si eu din nou.
Ce caut? De ce?
Ma vreau pe mine inapoi , vreau olimpul , nu infernul. Dar cobor treptele lui Dante.
Lasciate ogne speranza voi ch'intrate.
I.
marți, 28 aprilie 2009
Rahaturi cotidiene bloggeresti
Am citit pe site ul Cotidianul un articol foarte interesant despre blogurile din ziua de azi. Mai ales blogurile de liceu , din a caror categorie fac parte si eu , in mod evident. Articolul , destul de bine scris spunea niste chestii foarte adevarate.
din curiozitate , am citit niste articole de pe blogurile ale caror linkuri apareau pe site.
si am ramas profund scarbita. La dracu cu blogurile , eu il mai tin p-asta asa pentru cand ma apuca si n-am ce sa fac , dar sa te mai dai si mare destept cu el , hai lasa-ne.
iata : aici
DIN ACEASTA DESCRIERE NU FAC BAIETII DE TREABA. SA NU SE INTELEAGA GRESIT.EU AICI DUC O DISCUTIE CU UN PITIPONC IMAGINAR.
Ia lumineaza-ne tu fata , cum faci tu diferenta? Ca poate pitiponcii se cred de treaba si ei , ce le zici , faci selectie ca la auschwitz? Tu , hm , mergi , tu ai adidasi de la puma , eu nu , esti coco-puff-daddy pitziponc.
In concluzie, dragi pitiponci (am auzit si de termenul cocalar da mie imi place pitiponc) si pitipoance, ma bucur sa va stiu asa cum sunteti, macar am de ce sa rad si eu,right? Va urez o viata buna in continuare!
! ! ! NU AM ABSOLUT NIMIC CU BAIETII SI FETELE DE TREABA. AICI M`AM LUAT DE RATATII ROMANIEI. NU VREAU SA SE INTELEAGA GRESIT.SI DACA ESTE VREUN PITIPONC/PITIPOANCA CARE SA COMENTEZE, SA`I DEA DRUMU`. VA ASTEPT. GATA. LUCRURILE SUNT LAMURITE.
Complet lamurite fatha , wow , m-ai luminat complet. Ma simt asa , shtii tu , de park ash fi in dorobantzi la o cafea fatha sa vorbim shi noi despre shtii prostii aia , care nu s veritabili fatha , ne strica valoarea , dupa cum shtii fatha.
Aa. Bai , daca eu am un blog , macar recunosc ca e aproape de tot cacatu , da il tin , asa cum pastrez toate biletele pe care le gasesc ziua in ghiozdan cu gandul la revederea de douj'da ani. Plus ca am si ceva avantaje, n-are rost sa vorbim despre asta.
Ok , dar cand catalogam asa categoriile astea de pit"z"i , ne-am gandit oare vreodata ca fiecare dintre noi e mai mult sau mai put"z"in pit"z"i? Nu prea cred , but let's face it my dears:
Generatia noastra , generatia cu pit"z"iponci sau cocalari si pit"z"ipoance sau paras"h"ute , este o generatie formata in 99% din ratati. Ma refer mai ales la cei fix din generatia mea si cei un pic mai jos . Ii admir pe-aia care-s acum a 12 a aia sunt normali in procent de 60%.
Dar noi , oh , vai , dragii mei , suntem de cacat si in cacat.
Noi vom proteja mediul si vom schimba lumea? cum ? Chiulind sau copiind la teste?
Noi suntem aparatorii patriei si viitorul acestei tari , noi promovam valori si traditii cu tz .
Noi nu stie sa vorbeste bine romaneste , noi foloseste bloagele sa se dea mari ca noi stie cine e bucurenci si ca noi comunica cu mircea badea , noi are messenger si vorbeste codificat sa nu intelege boii de la conducere cand vorbeste noi la telefon: Cf , ba ? Bn, u? k, tre s'plec , ma grb. k, bye. Adevarul e ca noi estem o rasa inteligenta , viitorul acestei tari.
Hai mai da-o dracu cu prefacutul asta , ne intereseaza doar gloria personala , sa zica colegii vai ce tare e tipa/ tipu asta cu blog , scrie fain , are sanse mari sa ajunga undeva , ca sa ne felicite : vai fatha ce fain ai scris , mi-au dat lacrimile" si e valabil nu numai pentru liceeni , toti o facem pentru faima , nu stiu ce naiba ne mai dam ingeri acuma , cand suntem demoni din nastere.
Cacat , pitzipoance , cocalari , bloggeri , mult cacat din nou , cam asta e lumea de azi.
P.S ACEASTA POSTARE ESTE CA SA VEDETI CAT DE EGOISTA SI EGOCENTRICA SUNT SI CA SUNT MAI PITZIPOANCA CA ORICE PITZIPOANCA SI CA MA VREAU VEDETA TUTUROR BLOGURILOR ROMANESTI.
Bai ma lasi?
Hai pa.
Iulia.
din curiozitate , am citit niste articole de pe blogurile ale caror linkuri apareau pe site.
si am ramas profund scarbita. La dracu cu blogurile , eu il mai tin p-asta asa pentru cand ma apuca si n-am ce sa fac , dar sa te mai dai si mare destept cu el , hai lasa-ne.
iata : aici
DIN ACEASTA DESCRIERE NU FAC BAIETII DE TREABA. SA NU SE INTELEAGA GRESIT.EU AICI DUC O DISCUTIE CU UN PITIPONC IMAGINAR.
Ia lumineaza-ne tu fata , cum faci tu diferenta? Ca poate pitiponcii se cred de treaba si ei , ce le zici , faci selectie ca la auschwitz? Tu , hm , mergi , tu ai adidasi de la puma , eu nu , esti coco-puff-daddy pitziponc.
In concluzie, dragi pitiponci (am auzit si de termenul cocalar da mie imi place pitiponc) si pitipoance, ma bucur sa va stiu asa cum sunteti, macar am de ce sa rad si eu,right? Va urez o viata buna in continuare!
! ! ! NU AM ABSOLUT NIMIC CU BAIETII SI FETELE DE TREABA. AICI M`AM LUAT DE RATATII ROMANIEI. NU VREAU SA SE INTELEAGA GRESIT.SI DACA ESTE VREUN PITIPONC/PITIPOANCA CARE SA COMENTEZE, SA`I DEA DRUMU`. VA ASTEPT. GATA. LUCRURILE SUNT LAMURITE.
Complet lamurite fatha , wow , m-ai luminat complet. Ma simt asa , shtii tu , de park ash fi in dorobantzi la o cafea fatha sa vorbim shi noi despre shtii prostii aia , care nu s veritabili fatha , ne strica valoarea , dupa cum shtii fatha.
Aa. Bai , daca eu am un blog , macar recunosc ca e aproape de tot cacatu , da il tin , asa cum pastrez toate biletele pe care le gasesc ziua in ghiozdan cu gandul la revederea de douj'da ani. Plus ca am si ceva avantaje, n-are rost sa vorbim despre asta.
Ok , dar cand catalogam asa categoriile astea de pit"z"i , ne-am gandit oare vreodata ca fiecare dintre noi e mai mult sau mai put"z"in pit"z"i? Nu prea cred , but let's face it my dears:
Generatia noastra , generatia cu pit"z"iponci sau cocalari si pit"z"ipoance sau paras"h"ute , este o generatie formata in 99% din ratati. Ma refer mai ales la cei fix din generatia mea si cei un pic mai jos . Ii admir pe-aia care-s acum a 12 a aia sunt normali in procent de 60%.
Dar noi , oh , vai , dragii mei , suntem de cacat si in cacat.
Noi vom proteja mediul si vom schimba lumea? cum ? Chiulind sau copiind la teste?
Noi suntem aparatorii patriei si viitorul acestei tari , noi promovam valori si traditii cu tz .
Noi nu stie sa vorbeste bine romaneste , noi foloseste bloagele sa se dea mari ca noi stie cine e bucurenci si ca noi comunica cu mircea badea , noi are messenger si vorbeste codificat sa nu intelege boii de la conducere cand vorbeste noi la telefon: Cf , ba ? Bn, u? k, tre s'plec , ma grb. k, bye. Adevarul e ca noi estem o rasa inteligenta , viitorul acestei tari.
Hai mai da-o dracu cu prefacutul asta , ne intereseaza doar gloria personala , sa zica colegii vai ce tare e tipa/ tipu asta cu blog , scrie fain , are sanse mari sa ajunga undeva , ca sa ne felicite : vai fatha ce fain ai scris , mi-au dat lacrimile" si e valabil nu numai pentru liceeni , toti o facem pentru faima , nu stiu ce naiba ne mai dam ingeri acuma , cand suntem demoni din nastere.
Cacat , pitzipoance , cocalari , bloggeri , mult cacat din nou , cam asta e lumea de azi.
P.S ACEASTA POSTARE ESTE CA SA VEDETI CAT DE EGOISTA SI EGOCENTRICA SUNT SI CA SUNT MAI PITZIPOANCA CA ORICE PITZIPOANCA SI CA MA VREAU VEDETA TUTUROR BLOGURILOR ROMANESTI.
Bai ma lasi?
Hai pa.
Iulia.
miercuri, 22 aprilie 2009
Panica.
Nu stiu daca ati constientizat vreodata cat de tare va sperie ceva. Pe unii ne sperie furnicile , paienjenii si alte insectute din astea mai paroase si cu multe picioare. Pe altii ii sperie vorbitul in public , pe altii ii sperie moartea.
Pe mine nu ma sperie vorbitul in public - prea rau. Ave Paul si LMT probabil.
Nu ma sperie moartea.
Nu ma mai sperie asa de rau nici insectele.
Dar mi-e frica sa nu o dau in bara. Ocaziile unice in viata au o chestie unica si anume ca sunt unice.:).
Am o astfel de ocazie in fata. Si sunt atat de panicata ca nu o sa reusesc , ca nu o sa mi se implineasca visul incat ma sufoc.
Dar , cand ma gandesc la posibilitatea implinirii visului meu ma sufoc pentru mai mult timp. Mi-e atat de frica , sperantele sunt atat de ciudate , nu stiu ce vreau si de ce nu stiu ce vreau .
Pe mine nu ma sperie vorbitul in public - prea rau. Ave Paul si LMT probabil.
Nu ma sperie moartea.
Nu ma mai sperie asa de rau nici insectele.
Dar mi-e frica sa nu o dau in bara. Ocaziile unice in viata au o chestie unica si anume ca sunt unice.:).
Am o astfel de ocazie in fata. Si sunt atat de panicata ca nu o sa reusesc , ca nu o sa mi se implineasca visul incat ma sufoc.
Dar , cand ma gandesc la posibilitatea implinirii visului meu ma sufoc pentru mai mult timp. Mi-e atat de frica , sperantele sunt atat de ciudate , nu stiu ce vreau si de ce nu stiu ce vreau .
miercuri, 15 aprilie 2009
Pur si simplu.
Afara miroase a fum. Dar in casa mea miroase altfel. In casa mea miroase a prieteni , si-au lasat aroma in casa. E inca la fel de calda de ei, e inca proaspat. Doar eu am ramas in urma in propriul meu camin , dar nu ma deranjeaza atata timp cat stiu ca vor reveni , atata timp cat inca le mai simt prezenta in fiecare lucru care nu-i la locul lui prin casa.
M-am intors la Suskind, iar. M-am intors la Parfumul iar. Poate nu ati citit cartea , poate ati vazut doar filmul , poate nu ati vazut / citit , poate ar trebui sa faceti chestia asta. De ce? Pentru ca merita , pentru ca vezi anumite chestii intr o alta perspectiva.
Am realizat inca o data cat de dependenta sunt de mirosuri. Nu parfumuri , mirosuri.
Mirosul de piatra. Rece , rigid.
Mirosul aerului cand vine primavara.
Miros de toamna mucegaita.
Mirosul incins al tramvaielor.
Mirosul meu.
Mirosul tau.
Mirosul cafelei in diminetile de dupa.
Mirosul pamantului secetos.
Mirosul caietelor noi.
Mirosul mobilei de nuc.
Mirosul vietii.
Evident , obiectele , chestiile neinsufletite detin o putere mai mica de acaparare a simturilor noastre , chiar si petrolul si mobila noua nu miros la fel ca un om. Oamenii sunt mult mai palpabili, iar mirosurile nasc dorinte.
Ne simtim confortabil in patul nostru , tocmai pentru ca e imbibat de mirosul nostru uman. Cand intram in casa noastra detectam imediat orice miros strain , tocmai pentru ca nu e al nostru.
Dar , dat fiind ca nu rar impartim patul cu alte persoane , acel miros totodata familiar , este si scanteia care conduce spre mai mult. Ca o incheietura dezvelita in Orient. Ca un val desprins. Mirosurile se imbina si se dezbina energic. Capacitatea de a da de urma celei mai mici farame dintr-un tot unitar mirositor e unica. Cei ce diseca au atat avantaje cat si dezavantaje: poti da de urma celui mai ademenitor miros din lume... si ce faci atunci?
As putea spune ca stiu. Stiu ce am facut. am inspirat adanc , pentru totdeauna. Dar se uita o data cu amintirea propriu zisa a momentului. Nu suntem durabili , tocmai de aia unii isi doresc sa pastreze anumite mirosuri pentru eternitate.
Ca sa dau o definitie placerii pur si simplu de a fi : pat , lenjerie satinata , camasa de bumbac cu un miros masculin [ ales pe spranceana evident ] sau pur si simplu o camasa barbateasca. [ P.S valabil numai pentru fete sau ... gay? ].
Simturile si instinctele , nu ratiunea ar trebui sa ne ghideze de multe ori.
Bumbac , cafea , alintaroma , miros de zori , amiaza incinsa , apusuri insorite , praf in vant , costinesti , zapada inghetata , becuri stinse , maini impletite si piele fina , indragostitii din curtea scolii , frunza din dudul bunicii , zgomotul motocicletelelor pe autostrada , intalniri in fum , prima seara de revelion fara parinti ,
zmeura dintre buzele tale , ploaia marunta de la malul marii , primul nostru sarut , scoica din valuri gasita de tine la 6 ani , tipa care ti-a zambit dubios in tramvai , bucuresti , cortul de pe propriul nostru munte .
Miros toate , au o amprenta olfactiva.
Am pierdut deja ce voiam sa pastrez in seara asta viu. Se pierd mai usor decat as fi crezut , dar exista si posibilitatea de a ramane eu in urma. Sa denaturez orice obiect prin parfumul meu. Si ah , Suskind , daca as avea ocazia lui Jean Baptiste , probabil ca as exploata-o fara sa ucid , pentru ca imi place palpabilul , sunt mediocra , evident parte a umanului , nu as putea sa ucid fara regretul ca as fi putut sa ating acea piele , sa ma imbat cu viata din spatele parfumului. Si daca parfumul nu imi mai place? N-ar fi pur si simplu incorect sa ucid? Nu urmaresc obtinerea parfumului care sa-mi ofere atotputernicia asupra rasei din care fac parte , asa cum nu dispun de un nas suficient de bun pentru asa ceva.
Pf. Fantezii. 16 , infinit. Sa ma bucur si sa traiesc . Tactilul e urmarea olfactivului. Nu ma pot abtine . E ca o ciocolata cu prea mult cacao.
Noapte buna.
M.L.
Eventual Paste Fericit !
M-am intors la Suskind, iar. M-am intors la Parfumul iar. Poate nu ati citit cartea , poate ati vazut doar filmul , poate nu ati vazut / citit , poate ar trebui sa faceti chestia asta. De ce? Pentru ca merita , pentru ca vezi anumite chestii intr o alta perspectiva.
Am realizat inca o data cat de dependenta sunt de mirosuri. Nu parfumuri , mirosuri.
Mirosul de piatra. Rece , rigid.
Mirosul aerului cand vine primavara.
Miros de toamna mucegaita.
Mirosul incins al tramvaielor.
Mirosul meu.
Mirosul tau.
Mirosul cafelei in diminetile de dupa.
Mirosul pamantului secetos.
Mirosul caietelor noi.
Mirosul mobilei de nuc.
Mirosul vietii.
Evident , obiectele , chestiile neinsufletite detin o putere mai mica de acaparare a simturilor noastre , chiar si petrolul si mobila noua nu miros la fel ca un om. Oamenii sunt mult mai palpabili, iar mirosurile nasc dorinte.
Ne simtim confortabil in patul nostru , tocmai pentru ca e imbibat de mirosul nostru uman. Cand intram in casa noastra detectam imediat orice miros strain , tocmai pentru ca nu e al nostru.
Dar , dat fiind ca nu rar impartim patul cu alte persoane , acel miros totodata familiar , este si scanteia care conduce spre mai mult. Ca o incheietura dezvelita in Orient. Ca un val desprins. Mirosurile se imbina si se dezbina energic. Capacitatea de a da de urma celei mai mici farame dintr-un tot unitar mirositor e unica. Cei ce diseca au atat avantaje cat si dezavantaje: poti da de urma celui mai ademenitor miros din lume... si ce faci atunci?
As putea spune ca stiu. Stiu ce am facut. am inspirat adanc , pentru totdeauna. Dar se uita o data cu amintirea propriu zisa a momentului. Nu suntem durabili , tocmai de aia unii isi doresc sa pastreze anumite mirosuri pentru eternitate.
Ca sa dau o definitie placerii pur si simplu de a fi : pat , lenjerie satinata , camasa de bumbac cu un miros masculin [ ales pe spranceana evident ] sau pur si simplu o camasa barbateasca. [ P.S valabil numai pentru fete sau ... gay? ].
Simturile si instinctele , nu ratiunea ar trebui sa ne ghideze de multe ori.
Bumbac , cafea , alintaroma , miros de zori , amiaza incinsa , apusuri insorite , praf in vant , costinesti , zapada inghetata , becuri stinse , maini impletite si piele fina , indragostitii din curtea scolii , frunza din dudul bunicii , zgomotul motocicletelelor pe autostrada , intalniri in fum , prima seara de revelion fara parinti ,
zmeura dintre buzele tale , ploaia marunta de la malul marii , primul nostru sarut , scoica din valuri gasita de tine la 6 ani , tipa care ti-a zambit dubios in tramvai , bucuresti , cortul de pe propriul nostru munte .
Miros toate , au o amprenta olfactiva.
Am pierdut deja ce voiam sa pastrez in seara asta viu. Se pierd mai usor decat as fi crezut , dar exista si posibilitatea de a ramane eu in urma. Sa denaturez orice obiect prin parfumul meu. Si ah , Suskind , daca as avea ocazia lui Jean Baptiste , probabil ca as exploata-o fara sa ucid , pentru ca imi place palpabilul , sunt mediocra , evident parte a umanului , nu as putea sa ucid fara regretul ca as fi putut sa ating acea piele , sa ma imbat cu viata din spatele parfumului. Si daca parfumul nu imi mai place? N-ar fi pur si simplu incorect sa ucid? Nu urmaresc obtinerea parfumului care sa-mi ofere atotputernicia asupra rasei din care fac parte , asa cum nu dispun de un nas suficient de bun pentru asa ceva.
Pf. Fantezii. 16 , infinit. Sa ma bucur si sa traiesc . Tactilul e urmarea olfactivului. Nu ma pot abtine . E ca o ciocolata cu prea mult cacao.
Noapte buna.
M.L.
Eventual Paste Fericit !
marți, 7 aprilie 2009
Fuse , fuse si se duse.
Mda. A trecut si asta. Adica a fost , a trecut , finito , gata. Done.
Dobje , cum ar zice polonezul.
Schimb de experienta pe limba franceza in Polonia s-a numit ce am facut eu saptamana trecuta.
de fapt , a fost un fel de excursie in Budapesta [ podul cu lanturi o sa ramana pe vecie in vocabularul nostru ] , Polonia [ unde as putea sa mentionez mandria orasului in care am stat , un parc imens , mai mare ca central park-ul din new york , auschwitz - birkenau - without any other comments - si cracovia si castelul wawel - cu ocazia asta am aflat de unde si de ce se numesc dulciurile de la wawel asa - ]si in cele din urma Viena unde am vazut cele mai importante monumente - turnul dunarii de la departare , pagoda sichouan , restaurant chinezesc si cladirea onu [ numa de ghizi tampiti am avut parte] .
In ceea ce priveste franceza ... Sigur :-@ . Decat daca engleza nu se numeste mai nou franceza , atunci noi cu siguranta nu am avut un schimb de experienta in care sa vorbim in franceza.
Concluzia : o sa i nenorocim pe ei cand vin la noi doar pentru ca ne-au tarat in fiecare zi cate 5-6 kilometri pe jos , ca sa vedem cine stie ce chestie partial interesanta , acum stim mai multe despre istoria orasului chorzow [ care nu , nu se citeste asa , ci hojuv , n am habar de ce ] , decat stiau chiar si ei.
Cuvintele de la baza experientei au fost " on y va " , aproape singurele in franceza , daca nu punem la socoteala ghida din auschwitz si din castelul wawel .
All in all , fuse fain di tat. am avut o partenera de schimb foarte draguta , cam nebuna , un fel de copie poloneza a mea , am avut ocazia sa vad locuri care nici prin gand nu mi ar fi dat ca le voi vizita vreodata .
more info here : http://en.auschwitz.org.pl/m/
Nu vreau sa dau detalii , desi asta a fost partea pe care am apreciat-o cel mai mult. Sentimentele de acolo nu pot fi comparate cu nimic in lume. Constiinta ca acolo a fost cel mai mare lagar de concetrare , ca a insemnat moartea a milioane de oameni nevinovati si doar vederea fotografiilor a o parte din oamenii de acolo si a chinurilor la care au fost supusi a fost... Va ramane mereu ca
ceva de nedescris.
Ma duc sa dorm , abia ce am recuperat drumul de intoarcere in tara [ valorificat in ore de nesomn ].
Noapte buna.
Iulia
Dobje , cum ar zice polonezul.
Schimb de experienta pe limba franceza in Polonia s-a numit ce am facut eu saptamana trecuta.
de fapt , a fost un fel de excursie in Budapesta [ podul cu lanturi o sa ramana pe vecie in vocabularul nostru ] , Polonia [ unde as putea sa mentionez mandria orasului in care am stat , un parc imens , mai mare ca central park-ul din new york , auschwitz - birkenau - without any other comments - si cracovia si castelul wawel - cu ocazia asta am aflat de unde si de ce se numesc dulciurile de la wawel asa - ]si in cele din urma Viena unde am vazut cele mai importante monumente - turnul dunarii de la departare , pagoda sichouan , restaurant chinezesc si cladirea onu [ numa de ghizi tampiti am avut parte] .
In ceea ce priveste franceza ... Sigur :-@ . Decat daca engleza nu se numeste mai nou franceza , atunci noi cu siguranta nu am avut un schimb de experienta in care sa vorbim in franceza.
Concluzia : o sa i nenorocim pe ei cand vin la noi doar pentru ca ne-au tarat in fiecare zi cate 5-6 kilometri pe jos , ca sa vedem cine stie ce chestie partial interesanta , acum stim mai multe despre istoria orasului chorzow [ care nu , nu se citeste asa , ci hojuv , n am habar de ce ] , decat stiau chiar si ei.
Cuvintele de la baza experientei au fost " on y va " , aproape singurele in franceza , daca nu punem la socoteala ghida din auschwitz si din castelul wawel .
All in all , fuse fain di tat. am avut o partenera de schimb foarte draguta , cam nebuna , un fel de copie poloneza a mea , am avut ocazia sa vad locuri care nici prin gand nu mi ar fi dat ca le voi vizita vreodata .
more info here : http://en.auschwitz.org.pl/m/
Nu vreau sa dau detalii , desi asta a fost partea pe care am apreciat-o cel mai mult. Sentimentele de acolo nu pot fi comparate cu nimic in lume. Constiinta ca acolo a fost cel mai mare lagar de concetrare , ca a insemnat moartea a milioane de oameni nevinovati si doar vederea fotografiilor a o parte din oamenii de acolo si a chinurilor la care au fost supusi a fost... Va ramane mereu ca
ceva de nedescris.
Ma duc sa dorm , abia ce am recuperat drumul de intoarcere in tara [ valorificat in ore de nesomn ].
Noapte buna.
Iulia
duminică, 22 martie 2009
Losing control.
It's unbelievable and it feels all over my skin.
It's almost like a touch. Like an image on a VCR that you keep playing over and over again and again . Just that it's a feeling. A look . There are so many memories , so many things we shared with others , so many things we would love to repeat , just that it's not possible in real world , but there are so many things that you can do inside your mind that it becomes painful, playing that VCR over and over again. It would be better to let it go , but when you discover that thing that suits your needs and you are perfectly conscious that it cannot be yours just because it's only one and it's already taken , you cannot act rationally.
And it's even harder to be aware of it. I mean , if I were sort of insane , not realising in which kind of shit I am getting in , it would be teoretically Ok. But , as I am not sort of insane , or at least that's what I like to think , I am realising perfectly what kind of shit I am getting in , iI am totally aware of what a big mistake I am doing. And still , I am not stopping , thing which is probably due to some kind of insanity in an incipient phase.
So repeating the VCR , being aware of it being wrong it's all upside down and I just can't help it.
I felt some sort of change in myself long ago and I have to be grateful for it to some people but I can't get to the point to understand the perception of others of my own change.Well , it's nice , I was surprised myself how fine it is to be popular and quite famous and knowing people that others would die to know , doing things for which others consider you special , but it's not enough. Never enough.
I am never satisfied. I am also aware that I am an exception for my generation , at least in my highschool , but still I am not ... what I want from myself. Being part of the stream is wrong but being against is also wrong. I feel I have no connection with school , there is no bond , I see no point in attending all those classes. Knowing better is depressing. Knowing that I am not the peak , but the bottom of the hill it feels wrong. Ashin Sopaka , a budhist monk , told me the other day that you should never quit you trial to conquer mount everest. But mount Everest seems to be growing and I seem to never achieve any check point in its climbing. Should I give up ? What if I can't? What if I am so into this I just can't give up right now? What if I know that the thing , that prize which is taken, is up there? I want it , I yearn to have it and still know I can't achieve it in some ways but I possibly can in others .
I need to find myself. And I can only find myself in unimportant , irrelevant actions which bring me closer to some check point on Everest , but the check point seems to be far away.
And the prize , oh the prize . It's helping me. The prize is helping me to reach it. It's an electric bound and sometimes when I look up and I can distinguish it and i can almost feel its gaze upon me , I feel as if I am shattered into 1000 pieces and then reborn . But still , the prize does not know it's going up , it's just something like the lottery , week after week growing and growing. Growing and slipping away.
I feel the need to escape all this , to leave it all behind and rediscover myself. Forget about the prize , the world, to reinvent myself. But still , I permanently have its sight in my view and I can't forget it. It's constantly fresh and constantly renewing.
it's firstly blank , then surprised , then electric , then constant. Neverevending.
But you know , I'm being stereotypical right now , but
it's just so typically me , that i shouldn't have a doubt that it's gonna go , gonna vanish into thin air.
But still , there's that what if. Wondering what it would have been like or even how it would be like. And I'm curious if just reaching the prize for one day would satisfy me. And would the prize be satisfied with its new , one-day owner?
So many questions. But , hell , we're only human , there's no time to answer it.
At least it keeps my head busy from all sorts of other crap.
Uh, I'm being messy about writing again but so what? It's already some sort of personal diary right here so there's no need in hiding.
and uh , i need some coffee , or some tea or something.
Good night ,
Iulia
It's almost like a touch. Like an image on a VCR that you keep playing over and over again and again . Just that it's a feeling. A look . There are so many memories , so many things we shared with others , so many things we would love to repeat , just that it's not possible in real world , but there are so many things that you can do inside your mind that it becomes painful, playing that VCR over and over again. It would be better to let it go , but when you discover that thing that suits your needs and you are perfectly conscious that it cannot be yours just because it's only one and it's already taken , you cannot act rationally.
And it's even harder to be aware of it. I mean , if I were sort of insane , not realising in which kind of shit I am getting in , it would be teoretically Ok. But , as I am not sort of insane , or at least that's what I like to think , I am realising perfectly what kind of shit I am getting in , iI am totally aware of what a big mistake I am doing. And still , I am not stopping , thing which is probably due to some kind of insanity in an incipient phase.
So repeating the VCR , being aware of it being wrong it's all upside down and I just can't help it.
I felt some sort of change in myself long ago and I have to be grateful for it to some people but I can't get to the point to understand the perception of others of my own change.Well , it's nice , I was surprised myself how fine it is to be popular and quite famous and knowing people that others would die to know , doing things for which others consider you special , but it's not enough. Never enough.
I am never satisfied. I am also aware that I am an exception for my generation , at least in my highschool , but still I am not ... what I want from myself. Being part of the stream is wrong but being against is also wrong. I feel I have no connection with school , there is no bond , I see no point in attending all those classes. Knowing better is depressing. Knowing that I am not the peak , but the bottom of the hill it feels wrong. Ashin Sopaka , a budhist monk , told me the other day that you should never quit you trial to conquer mount everest. But mount Everest seems to be growing and I seem to never achieve any check point in its climbing. Should I give up ? What if I can't? What if I am so into this I just can't give up right now? What if I know that the thing , that prize which is taken, is up there? I want it , I yearn to have it and still know I can't achieve it in some ways but I possibly can in others .
I need to find myself. And I can only find myself in unimportant , irrelevant actions which bring me closer to some check point on Everest , but the check point seems to be far away.
And the prize , oh the prize . It's helping me. The prize is helping me to reach it. It's an electric bound and sometimes when I look up and I can distinguish it and i can almost feel its gaze upon me , I feel as if I am shattered into 1000 pieces and then reborn . But still , the prize does not know it's going up , it's just something like the lottery , week after week growing and growing. Growing and slipping away.
I feel the need to escape all this , to leave it all behind and rediscover myself. Forget about the prize , the world, to reinvent myself. But still , I permanently have its sight in my view and I can't forget it. It's constantly fresh and constantly renewing.
it's firstly blank , then surprised , then electric , then constant. Neverevending.
But you know , I'm being stereotypical right now , but
it's just so typically me , that i shouldn't have a doubt that it's gonna go , gonna vanish into thin air.
But still , there's that what if. Wondering what it would have been like or even how it would be like. And I'm curious if just reaching the prize for one day would satisfy me. And would the prize be satisfied with its new , one-day owner?
So many questions. But , hell , we're only human , there's no time to answer it.
At least it keeps my head busy from all sorts of other crap.
Uh, I'm being messy about writing again but so what? It's already some sort of personal diary right here so there's no need in hiding.
and uh , i need some coffee , or some tea or something.
Good night ,
Iulia
sâmbătă, 21 martie 2009
bucuresti.
bucuresti. bucuresti . bucuresti.
Mi se pare genial orasul asta , asa aglomerat cum e. mi se pare ca e incredibil ca la cat de mare e te poti intalni din greseala cu oameni pe care nu i ai mai vazut de foarte mult timp. mi se pare genial ca sunt atatea evenimente la care poti participa , atatea chestii de facut , tot timpul e ceva.
Sunt foarte fericita . Ma simt asa de fiecare data cand ma duc la bucuresti.cu atat mai mult cand plec singura , petrec si o noapte acolo si reusesc sa si revad prieteni pe care nu i am mai vazut de mult. Mi se pare genial , chiar vorbind cu un prieten despre bucuresti , am sesizat , ca asa mare cum e , imens , aglomerat , ai cele mai mari sanse sa te intalnesti cu cineva decat oriunde altundeva. Asta mi aduce aminte cum m-am intalnit la mare cu o prietena , fara sa stiu ca va fi acolo. Trecem peste.
Carturesti. Doamne. Este unul din locurile de pe aceasta planeta unde as putea sa traiesc. am zis eu ceva mai demult ca as putea sa traiesc pe o banca in starometska din praga , pe o banca din gara din budapesta , acum am decretat ca as putea sa traiesc la carturesti. Ah si am decis ca daca as putea sa am ceva pe lumea asta , daca as gasi pestisorul de aur , i-as cere sa mi dea toate cartile din lume si inca ceva , dar nu-mi aduc aminte.:D E pentru prima oara cand ma abtin de la cumparatul unei carti si regret , dar o sa merg acolo intentionat , doar pentru a gasi ceva . E genial , pur si simplu genial.
ma atrage orasul , mai ales centrul vechi , totul este superb. Desi am dormit undeva in giulesti , langa calea ferata , tot sunt fascinata de oras. Gara de nord iti da un chef din asta urias de a pleca cu trenul undeva departe. Magheru e ... foarte interesant mai ales pentru cei interesati de sex shopuri. Magheru e organizat astfel:
Sex shop
mc donald's
kfc
sex shop
carturesti
mihai albu
sex shop
chanel/louis vuitton/ceva de genu
sex shop.
Nu inteleg organizarea asta , dar probabil ca are ea un rost. oamenii probabil au nevoie.Ma depaseste.
Centrul ceh e foarte dragut , one world ul de anul asta are niste filme extraordinare , din care eu nu am vazut si nu cred ca o sa am ocazia sa vad prea multe.
TNB si futu-i scurtii , aka future shorts , e un vis implinit. A fost foarte tare , desi m-am intors imbibata in fum acasa ,sunt asa poleita , trasa in fum de tigara si cu vederea cam slaba si auzul cam la fel de slab dupa sesiunea de filme romanesti facute la unatc in 70-80.
Va sugerez sa va abonati la futureshorts pe youtube. au niste filmulete comice si in acelasi timp geniale.
Eu am avut o zi si o noaptea magnifica , glorioasa , dar voi?
Plec pe traseul budapesta - katowice-viena saptamana viitoare si abia astept.
Ma incarc cu energie pozitiva.
E primavara , e frumos, e viata.
Mi se pare genial orasul asta , asa aglomerat cum e. mi se pare ca e incredibil ca la cat de mare e te poti intalni din greseala cu oameni pe care nu i ai mai vazut de foarte mult timp. mi se pare genial ca sunt atatea evenimente la care poti participa , atatea chestii de facut , tot timpul e ceva.
Sunt foarte fericita . Ma simt asa de fiecare data cand ma duc la bucuresti.cu atat mai mult cand plec singura , petrec si o noapte acolo si reusesc sa si revad prieteni pe care nu i am mai vazut de mult. Mi se pare genial , chiar vorbind cu un prieten despre bucuresti , am sesizat , ca asa mare cum e , imens , aglomerat , ai cele mai mari sanse sa te intalnesti cu cineva decat oriunde altundeva. Asta mi aduce aminte cum m-am intalnit la mare cu o prietena , fara sa stiu ca va fi acolo. Trecem peste.
Carturesti. Doamne. Este unul din locurile de pe aceasta planeta unde as putea sa traiesc. am zis eu ceva mai demult ca as putea sa traiesc pe o banca in starometska din praga , pe o banca din gara din budapesta , acum am decretat ca as putea sa traiesc la carturesti. Ah si am decis ca daca as putea sa am ceva pe lumea asta , daca as gasi pestisorul de aur , i-as cere sa mi dea toate cartile din lume si inca ceva , dar nu-mi aduc aminte.:D E pentru prima oara cand ma abtin de la cumparatul unei carti si regret , dar o sa merg acolo intentionat , doar pentru a gasi ceva . E genial , pur si simplu genial.
ma atrage orasul , mai ales centrul vechi , totul este superb. Desi am dormit undeva in giulesti , langa calea ferata , tot sunt fascinata de oras. Gara de nord iti da un chef din asta urias de a pleca cu trenul undeva departe. Magheru e ... foarte interesant mai ales pentru cei interesati de sex shopuri. Magheru e organizat astfel:
Sex shop
mc donald's
kfc
sex shop
carturesti
mihai albu
sex shop
chanel/louis vuitton/ceva de genu
sex shop.
Nu inteleg organizarea asta , dar probabil ca are ea un rost. oamenii probabil au nevoie.Ma depaseste.
Centrul ceh e foarte dragut , one world ul de anul asta are niste filme extraordinare , din care eu nu am vazut si nu cred ca o sa am ocazia sa vad prea multe.
TNB si futu-i scurtii , aka future shorts , e un vis implinit. A fost foarte tare , desi m-am intors imbibata in fum acasa ,sunt asa poleita , trasa in fum de tigara si cu vederea cam slaba si auzul cam la fel de slab dupa sesiunea de filme romanesti facute la unatc in 70-80.
Va sugerez sa va abonati la futureshorts pe youtube. au niste filmulete comice si in acelasi timp geniale.
Eu am avut o zi si o noaptea magnifica , glorioasa , dar voi?
Plec pe traseul budapesta - katowice-viena saptamana viitoare si abia astept.
Ma incarc cu energie pozitiva.
E primavara , e frumos, e viata.
joi, 19 martie 2009
Ma gandesc.1.01.
E pur si simplu 1 si un minut.
Iar eu ma gandesc.
Ma gandesc la toate pozele in care arati oribil , dar care tie iti plac. Ma gandesc la toate pozele in care esti pur si simplu un semizeu dar nu iti dai seama.
Ma gandesc la toate fetele care mor dupa tine , asa cum am fost si eu , inocenta , plina de speranta si apoi ma gandesc la tine , cum am ajuns sa te cunosc , cum am ajuns sa nu stiu nimic despre tine si totodata totul. Ma gandesc la timiditatea ta pe care incerci sa o invingi fara sa reusesti.
Ma gandesc la stangacia cu care ne salutam mereu pentru ca nu stim cum sa ne comportam unul cu celalalt pentru ca nu stim ce se intampla de fapt.
Ma gandesc la faptul ca poate ar trebui sa am eu curaj , dar n-ar fi prima oara , n-ai fi tu primul si n-ar fi primul meu esec.
Ma gandesc la toate privirile pe care le arunc pe geam in speranta ca te voi zari , ca voi descifra ceva , dar e nimic , caci nu apari , iar daca apari esti la fel de indescifrabil.
Ma gandesc la toate privirile pe care stiu ca le arunci atunci cand nu ma uit eu. Ma gandesc la motivele tale.
Ma gandesc la faptul ca nu e tocmai un inceput si totusi ar fi fost mai bine sa fie un inceput. Ma gandesc daca numarul 3 are intr-adevar o simbolistica si in viata reala.
Ma gandesc ca de data asta nu mai e la fel. Ma gandesc la faptul ca nu mai cred in tine , nu te mai vreau , nu vreau decat sa te fac sa suferi , dar totusi te vreau pentru mine.
Ma gandesc la ce vreau de fapt. Sa iti ofer pe o tava aurita exact ce mi-ai dat si tu mie: sperante si iluzii desarte , sfaramate ? Sau sa te iert? Sau sa uit pur si simplu?
Ma gandesc la ce vrei tu de fapt. Vrei sa ma amagesti din nou? Am sarit peste stadii deja. Nu mai cred , nu ezit sa nu cred , doar ca exista speranta ca o sa ma surprinzi. Numai ca deja vine ora la care e prea tarziu , tu inca eziti , iar eu inca astept sa ma surprinzi desi stiu ca e in zadar.
Ma gandesc la faptul ca nu am mentionat nici unul nimic despre ce s-a intamplat de fapt. Poate ca nici unul nu vrea sa recunoasca , dar poate ca ar trebui sa te disculpi si sa nu lasi lucrurile sa para banale , pentru ca oricat de banale ar fi , oricum sunt complicate si accidentele nu isi au rostul aici , intre noi.
Ma gandesc ca e tarziu , ca e noapte si ca eu astept lumina zorilor. Dar soarele rasare la ora 7 pentru mine si e de-abia 1.01. Si daca ar fi 1.02 timpul ar sari apoi mai repede pana la 1.14 , apoi 2.53 si s-ar face 7. Si atunci , mi-as da ultima suflare cu implinirea ca lumina zorilor m-a atins .
Ma gandesc ca poate si pentru tine e noapte. Dar poate ca tu mai ai de asteptat. Poate ca tu nu astepti lumina zorilor. Poate ca tu nu vrei sa sari de la 1.01. Poate tu astepti amurgul ca sa traiesti. Poate ca atunci cand eu dispar , tu incepi sa existi.
Poate ca nu e menit sa fie . Dar daca.... Si cum aflam? Cum aflam?Cum aflam?
We have to let it out. Let it out , get rid of the hell inside.
Poate ca ar trebui sa tipam. Sa ne eliberam.
Dar poate ca e doar 1.01 si timpul sta in loc in asteptarea zorilor sau a amurgului.
Iulia
Iar eu ma gandesc.
Ma gandesc la toate pozele in care arati oribil , dar care tie iti plac. Ma gandesc la toate pozele in care esti pur si simplu un semizeu dar nu iti dai seama.
Ma gandesc la toate fetele care mor dupa tine , asa cum am fost si eu , inocenta , plina de speranta si apoi ma gandesc la tine , cum am ajuns sa te cunosc , cum am ajuns sa nu stiu nimic despre tine si totodata totul. Ma gandesc la timiditatea ta pe care incerci sa o invingi fara sa reusesti.
Ma gandesc la stangacia cu care ne salutam mereu pentru ca nu stim cum sa ne comportam unul cu celalalt pentru ca nu stim ce se intampla de fapt.
Ma gandesc la faptul ca poate ar trebui sa am eu curaj , dar n-ar fi prima oara , n-ai fi tu primul si n-ar fi primul meu esec.
Ma gandesc la toate privirile pe care le arunc pe geam in speranta ca te voi zari , ca voi descifra ceva , dar e nimic , caci nu apari , iar daca apari esti la fel de indescifrabil.
Ma gandesc la toate privirile pe care stiu ca le arunci atunci cand nu ma uit eu. Ma gandesc la motivele tale.
Ma gandesc la faptul ca nu e tocmai un inceput si totusi ar fi fost mai bine sa fie un inceput. Ma gandesc daca numarul 3 are intr-adevar o simbolistica si in viata reala.
Ma gandesc ca de data asta nu mai e la fel. Ma gandesc la faptul ca nu mai cred in tine , nu te mai vreau , nu vreau decat sa te fac sa suferi , dar totusi te vreau pentru mine.
Ma gandesc la ce vreau de fapt. Sa iti ofer pe o tava aurita exact ce mi-ai dat si tu mie: sperante si iluzii desarte , sfaramate ? Sau sa te iert? Sau sa uit pur si simplu?
Ma gandesc la ce vrei tu de fapt. Vrei sa ma amagesti din nou? Am sarit peste stadii deja. Nu mai cred , nu ezit sa nu cred , doar ca exista speranta ca o sa ma surprinzi. Numai ca deja vine ora la care e prea tarziu , tu inca eziti , iar eu inca astept sa ma surprinzi desi stiu ca e in zadar.
Ma gandesc la faptul ca nu am mentionat nici unul nimic despre ce s-a intamplat de fapt. Poate ca nici unul nu vrea sa recunoasca , dar poate ca ar trebui sa te disculpi si sa nu lasi lucrurile sa para banale , pentru ca oricat de banale ar fi , oricum sunt complicate si accidentele nu isi au rostul aici , intre noi.
Ma gandesc ca e tarziu , ca e noapte si ca eu astept lumina zorilor. Dar soarele rasare la ora 7 pentru mine si e de-abia 1.01. Si daca ar fi 1.02 timpul ar sari apoi mai repede pana la 1.14 , apoi 2.53 si s-ar face 7. Si atunci , mi-as da ultima suflare cu implinirea ca lumina zorilor m-a atins .
Ma gandesc ca poate si pentru tine e noapte. Dar poate ca tu mai ai de asteptat. Poate ca tu nu astepti lumina zorilor. Poate ca tu nu vrei sa sari de la 1.01. Poate tu astepti amurgul ca sa traiesti. Poate ca atunci cand eu dispar , tu incepi sa existi.
Poate ca nu e menit sa fie . Dar daca.... Si cum aflam? Cum aflam?Cum aflam?
We have to let it out. Let it out , get rid of the hell inside.
Poate ca ar trebui sa tipam. Sa ne eliberam.
Dar poate ca e doar 1.01 si timpul sta in loc in asteptarea zorilor sau a amurgului.
Iulia
marți, 17 martie 2009
Rootless tree
So fuck you, fuck you, fuck you
And all we've been through
I said leave it, leave it, leave it
It's nothing to you
And if you hate me, hate me, hate me
Then hate me so good that you can let me out
Let me out of this hell when you're around
Let me out, let me out,
Let me out of this hell when you're around
Let me out, let me out
Damien Rice.
When you simply don't know.
When you simply can't feel.
When you simply don't know what to do .
When you're barely awake but you can feel your heart beating.
When you don't know nothing about your feelings and pretend to know
it all.
When you ask shyness to learn you all about courage.
When you are laced in doubts and you wish you weren't.
When you just regret you aren't able to be the superhero she needs.
When you just know you're just too late.
When you wish it weren't so.
When you decide to do something.
Turn to Damien Rice.
Ask him to do your work.
Night,
Julia
And all we've been through
I said leave it, leave it, leave it
It's nothing to you
And if you hate me, hate me, hate me
Then hate me so good that you can let me out
Let me out of this hell when you're around
Let me out, let me out,
Let me out of this hell when you're around
Let me out, let me out
Damien Rice.
When you simply don't know.
When you simply can't feel.
When you simply don't know what to do .
When you're barely awake but you can feel your heart beating.
When you don't know nothing about your feelings and pretend to know
it all.
When you ask shyness to learn you all about courage.
When you are laced in doubts and you wish you weren't.
When you just regret you aren't able to be the superhero she needs.
When you just know you're just too late.
When you wish it weren't so.
When you decide to do something.
Turn to Damien Rice.
Ask him to do your work.
Night,
Julia
marți, 10 martie 2009
Fara timp si fara chef.
timpul nu mai are nici o valoare.
Timpul inseamna nimic. Se pare ca fac prea multe in prea putin timp si prea putine in prea mult timp. Am o mie de ganduri , de idei , de initiative si prea putin timp si prea putin sprijin ca sa reusesc sa fac ceva.
E enervant.
As putea sa fac atat de mult. Mi se pare ca traiesc intr-o permanenta vacanta obositoare care nu ma ajuta la absolut nimic. Mereu dupa week enduri imi vine sa intreb pe cineva cum a fost in vacanta , dar imi dau seama ca decat eu nu fac mai nimic in week end. Ca restul lumii face macar o tema , macar ceva.
Eu. Eu citesc. Prea mult. Prea tot. Nu conteaza la ce ora ma culc [ de obicei la 3-4 si ma trezesc obligatoriu la 8 in zilele saptamanii. ] . Devorez. Recent am citit Eliade , Shakespeare , o serie foarte celebra zilele astea - Twilight- evident , some Garcia Marquez , a little bit of Lawrence si cate o poezie mai faina , pe care o recitesc din cand in cand , pur si simplu.
Si acum realizez ca de fapt , timpul nu-mi permite sa stau si sa scriu pe blog.
O noapte buna,
Si spor in lupta cu timpul
Va urez
Iulia
Timpul inseamna nimic. Se pare ca fac prea multe in prea putin timp si prea putine in prea mult timp. Am o mie de ganduri , de idei , de initiative si prea putin timp si prea putin sprijin ca sa reusesc sa fac ceva.
E enervant.
As putea sa fac atat de mult. Mi se pare ca traiesc intr-o permanenta vacanta obositoare care nu ma ajuta la absolut nimic. Mereu dupa week enduri imi vine sa intreb pe cineva cum a fost in vacanta , dar imi dau seama ca decat eu nu fac mai nimic in week end. Ca restul lumii face macar o tema , macar ceva.
Eu. Eu citesc. Prea mult. Prea tot. Nu conteaza la ce ora ma culc [ de obicei la 3-4 si ma trezesc obligatoriu la 8 in zilele saptamanii. ] . Devorez. Recent am citit Eliade , Shakespeare , o serie foarte celebra zilele astea - Twilight- evident , some Garcia Marquez , a little bit of Lawrence si cate o poezie mai faina , pe care o recitesc din cand in cand , pur si simplu.
Si acum realizez ca de fapt , timpul nu-mi permite sa stau si sa scriu pe blog.
O noapte buna,
Si spor in lupta cu timpul
Va urez
Iulia
sâmbătă, 28 februarie 2009
Zambete in asfintit.
Zilele astea. Ah da , zilele astea au fost frumoase. Calde si primitoare si simpatice.
Mie imi plac zilele astea cand nu e nici iarna nici primavara , e undeva la mijloc , e marcat oarecum sfarsitul unei perioade si inceputul unei alteia , asa cum e si asfintitul .
Am avut ieri ceva ce imi doream de multa vreme , o victorie , care m-a facut sa ma simt foarte bine , atat de bine incat , in comparatie cu cei care nu avusesera rezultate atat de bune eu aratam zici ca luasem viagra , sau varianta feminina pentru viagra , or let's just say i was kind of high... Ah , gustul victoriei e fain. Fain de tot. Bucuria de ieri era un fel de euforie a oboselii acumulate peste zi. Acum e un fel de triumf malitios pe care multa lume il dorea , pe care multi nu il credeau posibil.
Lumea in jurul meu imbatraneste. O buna prietena a implinit azi 17 ani [ doamne ce tanara , frumoasa , sexi si modesta sunt ] , a fost fain la petrecerea ei... Interesant de asemenea. Am realizat ca imi cunosc o alta prietena atat de bine incat ne intelegem din priviri. It was kinda nice. Dar nu pot sa nu ma gandesc ca o sa am ajung si eu la varsta asta , desi mai e pana atunci. E scary in some way or another. Inseamna clasa a-11-a , inseamna chh un an pana la majorat , chestii din astea. In 2 words: it sucks.
Dar imi place ca am din nou o stare euforica. Sunt asa pasiva la toate rautatile [ cel putin asa las impresia] , zambesc [ malitios , provocator si misterios ] , ma ascund in umbra lasata de asfintit,
merg si observ , privesc , inteleg. Exist. Dar existenta mea a devenit mai intensa. Invat sa traiesc si invat sa traiesc asa cum trebuie, mai intens decat am trait pana acum. Nu vreau sa las timpul sa treaca pe langa mine , desi mi-as dori sa-l pot opri in loc. Macar din punctul de vedere al fizicului [ nu vreau sa am riduri si sa ma mai maturizez.]. E super. 17 e ceva , hmm . Interesant. Dar eu am 16 ani , uneori ma intreb cati ani am , am ramas cu senzatia aia puternica de la 15 si nu cred ca o sa pot trece peste. Imbatraesc , simpatic , frumos , dar imbatranesc. si zambesc trecatorilor ca sa-i fac sa inteleaga ca nu conteaza varsta , conteaza cum am ajuns acolo.
To quote myself: We have to smile. To smile with all our hearts. To smile with our souls not only with our lips.
well , life is simply surprising and impossible is actually nothing.
Mie imi plac zilele astea cand nu e nici iarna nici primavara , e undeva la mijloc , e marcat oarecum sfarsitul unei perioade si inceputul unei alteia , asa cum e si asfintitul .
Am avut ieri ceva ce imi doream de multa vreme , o victorie , care m-a facut sa ma simt foarte bine , atat de bine incat , in comparatie cu cei care nu avusesera rezultate atat de bune eu aratam zici ca luasem viagra , sau varianta feminina pentru viagra , or let's just say i was kind of high... Ah , gustul victoriei e fain. Fain de tot. Bucuria de ieri era un fel de euforie a oboselii acumulate peste zi. Acum e un fel de triumf malitios pe care multa lume il dorea , pe care multi nu il credeau posibil.
Lumea in jurul meu imbatraneste. O buna prietena a implinit azi 17 ani [ doamne ce tanara , frumoasa , sexi si modesta sunt ] , a fost fain la petrecerea ei... Interesant de asemenea. Am realizat ca imi cunosc o alta prietena atat de bine incat ne intelegem din priviri. It was kinda nice. Dar nu pot sa nu ma gandesc ca o sa am ajung si eu la varsta asta , desi mai e pana atunci. E scary in some way or another. Inseamna clasa a-11-a , inseamna chh un an pana la majorat , chestii din astea. In 2 words: it sucks.
Dar imi place ca am din nou o stare euforica. Sunt asa pasiva la toate rautatile [ cel putin asa las impresia] , zambesc [ malitios , provocator si misterios ] , ma ascund in umbra lasata de asfintit,
merg si observ , privesc , inteleg. Exist. Dar existenta mea a devenit mai intensa. Invat sa traiesc si invat sa traiesc asa cum trebuie, mai intens decat am trait pana acum. Nu vreau sa las timpul sa treaca pe langa mine , desi mi-as dori sa-l pot opri in loc. Macar din punctul de vedere al fizicului [ nu vreau sa am riduri si sa ma mai maturizez.]. E super. 17 e ceva , hmm . Interesant. Dar eu am 16 ani , uneori ma intreb cati ani am , am ramas cu senzatia aia puternica de la 15 si nu cred ca o sa pot trece peste. Imbatraesc , simpatic , frumos , dar imbatranesc. si zambesc trecatorilor ca sa-i fac sa inteleaga ca nu conteaza varsta , conteaza cum am ajuns acolo.
To quote myself: We have to smile. To smile with all our hearts. To smile with our souls not only with our lips.
well , life is simply surprising and impossible is actually nothing.
marți, 24 februarie 2009
Cand.
Cand tramvaiul e aproape gol si oamenii privesc nepasatori pe drum.
Cand soselele isi opresc mersul pentru ca nu mai e nimeni acolo .
Cand amurgul e rosu si iti goleste si umple gandul in acelasi timp.
Cand nu e nimeni sa priveasca rasaritul pe plaja in afara de tine.
Cand acordurile unei melodii sunt goale.
Cand pustiul e plin de tacere .
Cand un gol poate umple si sa acapareze o inima.
Cand nimeni nu e nicaieri , niciunde , deloc.
Cand zarile sunt goale.
Cand nimic nu e aievea.
Cand toate granitele si timpul , dispar impreuna.
Cand din lume nu ramane o pulbere de vant.
Atunci , doar atunci , o sa apara cineva , o sa te ia prin surprindere si o sa te duca acolo unde zarile sunt vesnic rosii , pe plaja unde e vesnic rasarit , in locul unde timpul dispare si nu mai ramane decat umbra unui vis trait de amandoi.
Cand soselele isi opresc mersul pentru ca nu mai e nimeni acolo .
Cand amurgul e rosu si iti goleste si umple gandul in acelasi timp.
Cand nu e nimeni sa priveasca rasaritul pe plaja in afara de tine.
Cand acordurile unei melodii sunt goale.
Cand pustiul e plin de tacere .
Cand un gol poate umple si sa acapareze o inima.
Cand nimeni nu e nicaieri , niciunde , deloc.
Cand zarile sunt goale.
Cand nimic nu e aievea.
Cand toate granitele si timpul , dispar impreuna.
Cand din lume nu ramane o pulbere de vant.
Atunci , doar atunci , o sa apara cineva , o sa te ia prin surprindere si o sa te duca acolo unde zarile sunt vesnic rosii , pe plaja unde e vesnic rasarit , in locul unde timpul dispare si nu mai ramane decat umbra unui vis trait de amandoi.
Droguri si alte lumi.
Am regasit analogia mea cu iubirea si drogurile intamplator , intr-o carte pe care o citesc acum. Am sa ma feresc sa ofer detalii despre carte pentru ca o sa ma credeti nebuna obsedata ceea ce
probabil ca sunt dar nu vreau sa recunosc. Din cauza cartii care contine oaresce povesti si elemente fantastice , m-am intrebat cum e mai frumoasa lumea noastra , asa simpla , fara magie si fara farmec , sau ar fi mai bine sa avem creaturi mitice inconjurandu-ne intr-un mod cel putin periculos la fiecare pas pe care il facem?
As vrea sa traiesc intr-o lume cu Sf. Duminica daca e sa o luam cu inceputul inceputurilor , intr-o lume ca cele din povesti. Ma gandeam , in mod realist , zic eu , la J.K.R si Harry Potter . Femeia aia ori a avut o viziune puternica , ori a fost frustrata ca si mine de absenta magiei , ori si-a dat seama ce strategie de marketing perfecta ar fi : sa le oferi oamenilor o lume pe care nu o pot avea decat prin intermediul cartilor. Tin minte din anii trecuti ca eram oarecum socata de parintii colegelor mele care citeau Harry Potter [ probabil pentru ca ai mei abia citesc ziarele pe care le cumpara pentru cartile mele de la Adevarul ] , dar acum am inteles ca si ei cautau aceeasi lume fantastica in care noi , cei mai mici , tot ne mai puneam sperante ca ar exista. Ar fi extraordinar , ar fi superb , ar fi grozav sa putem sa traim in astfel de lumi , poate si de asta ne plac atat de tare filmele si cartile cu ceea ce nu putem avea. Este si asta o explicatie posibila pentru succesul Harry Potter , Dracula [ de Bram Stoker ] , Superman , Spiderman si alti eroi de astia gen Hulk&co , recentul Twilight si lista poate continua , binenteles.
Eu asta vreau. Vreau sa ma transform . Vreau sa am niste capacitati din astea care s-au mai pomenit pe la noi [ gen clarviziuni & co ] , dar in care niciodata nu am crezut , probabil pentru
ca nu au fost la comanda mea. Vreau sa ma opresc din speranta ca undeva , exista creaturi mitice si chestii de genul asta , dar nu pot. Pur si simplu.
Ma socheaza gandul ca sunt atat de patrunsa in cartile astea incat o sa fie o atat de brusca revenire la realitate, asa cum e mereu cand ma opresc din citit. Am senzatia aia pe care o aveam cand aveam vreo... habar nu am , cand citeam harry potter si mi-era frica de momentul ultimului rand din ultima carte. Dar am supravietuit. Acum e altfel , e un alt fel de carte , e un alt fel de noutate , e altceva. Ma doare capul si privesc in jurul meu fara sa vad si totul cred ca se trage dintr-o oarecare abstinenta si frustrare , nu am de gand sa neg chestii de genul asta , intrucat am remarcat ca persoanele care au pe cineva au mai putine sanse sa fie atat de grav mental afectate ca mine.
nu mai pot sa rezist scriind fara sa citesc , asa ca ma retrag in lumea mea.
Juju
probabil ca sunt dar nu vreau sa recunosc. Din cauza cartii care contine oaresce povesti si elemente fantastice , m-am intrebat cum e mai frumoasa lumea noastra , asa simpla , fara magie si fara farmec , sau ar fi mai bine sa avem creaturi mitice inconjurandu-ne intr-un mod cel putin periculos la fiecare pas pe care il facem?
As vrea sa traiesc intr-o lume cu Sf. Duminica daca e sa o luam cu inceputul inceputurilor , intr-o lume ca cele din povesti. Ma gandeam , in mod realist , zic eu , la J.K.R si Harry Potter . Femeia aia ori a avut o viziune puternica , ori a fost frustrata ca si mine de absenta magiei , ori si-a dat seama ce strategie de marketing perfecta ar fi : sa le oferi oamenilor o lume pe care nu o pot avea decat prin intermediul cartilor. Tin minte din anii trecuti ca eram oarecum socata de parintii colegelor mele care citeau Harry Potter [ probabil pentru ca ai mei abia citesc ziarele pe care le cumpara pentru cartile mele de la Adevarul ] , dar acum am inteles ca si ei cautau aceeasi lume fantastica in care noi , cei mai mici , tot ne mai puneam sperante ca ar exista. Ar fi extraordinar , ar fi superb , ar fi grozav sa putem sa traim in astfel de lumi , poate si de asta ne plac atat de tare filmele si cartile cu ceea ce nu putem avea. Este si asta o explicatie posibila pentru succesul Harry Potter , Dracula [ de Bram Stoker ] , Superman , Spiderman si alti eroi de astia gen Hulk&co , recentul Twilight si lista poate continua , binenteles.
Eu asta vreau. Vreau sa ma transform . Vreau sa am niste capacitati din astea care s-au mai pomenit pe la noi [ gen clarviziuni & co ] , dar in care niciodata nu am crezut , probabil pentru
ca nu au fost la comanda mea. Vreau sa ma opresc din speranta ca undeva , exista creaturi mitice si chestii de genul asta , dar nu pot. Pur si simplu.
Ma socheaza gandul ca sunt atat de patrunsa in cartile astea incat o sa fie o atat de brusca revenire la realitate, asa cum e mereu cand ma opresc din citit. Am senzatia aia pe care o aveam cand aveam vreo... habar nu am , cand citeam harry potter si mi-era frica de momentul ultimului rand din ultima carte. Dar am supravietuit. Acum e altfel , e un alt fel de carte , e un alt fel de noutate , e altceva. Ma doare capul si privesc in jurul meu fara sa vad si totul cred ca se trage dintr-o oarecare abstinenta si frustrare , nu am de gand sa neg chestii de genul asta , intrucat am remarcat ca persoanele care au pe cineva au mai putine sanse sa fie atat de grav mental afectate ca mine.
nu mai pot sa rezist scriind fara sa citesc , asa ca ma retrag in lumea mea.
Juju
miercuri, 18 februarie 2009
Leapsa de la Ralu
Deci , cum sta treaba :
Go to the 4th folder in your computer where you
store your pictures. Pick the 4th picture in that folder.
Explain the picture. Tag 4 people to do the same.
Poza este :
D:\coliva de sf andrei\SANY0004
Ce reprezinta?
Pai , draga noastra profa de religie a facut coliva de
Sf Andrei , iar aici sunt cateva din colegele mele [ care
nu prea au ce manca asa , acasa , de obicei ] , care se
bateau pe coliva , fix pe banca mea. Tin sa precizez
ca doar in clasa a9a se intamplau astfel de chestii ,
acum au inceput sa mai manance si acasa :)). Persoanele
din poza sunt de la dreapta la stanga : Biscu , Cristiana ,
Ana , Iuliana . Cristiana era cea mai nesatula din cate
se poate vedea :)).
Eram si eu candva boboaca. Acum sunt tare batrana...
Leapsa o sa o dau la 4 persoane imediat ce gasesc cele 4
persoane potrivite [ sau persoane care sa aiba blog si sa nu
fie oameni care nu ma cunosc gen Bucurenci :)) ]
Noapte buna!
vineri, 13 februarie 2009
Valentin. Sf Valentin.
Mda , sarbatoare tipic americaneasca if you ask me,
sarbatoare cu ocazie de deprimare si de cheltuit bani
pe tot felul de prostii.
Mda , anii trecuti eram oarecum afectata , acum am
devenit nationalista. Dragobetele sunt mult mai faine,
ca traditie si idee.
Exista multe subcategorii de oameni , care de obicei
se incadreaza in 3 mari categorii:
1. siroposii care si vand casa sa cumpere ceva iubirii
vietii lor
2. pragmaticii carora fie nu le place idea de sf valentin ,
fie cumpara ceva simbolic , fie considera fiecare zi
un potential sf valentin .
Eu sunt pragmatica si ma incadrez in subcategoria celor
carora nu le place sf valentin , considera fiecare zi un sf
valentin in care se poate cumpara ceva simbolic si nu
inteleg rostul tampeniilor de genu.
Da , mi s-ar putea reprosa ca nu stiu farmecul si toate
chestiile astea siropoase , ca n am fost cu cineva si bla
bla bla-uri de genu , dar de ce sa ne sufocam cu tampenii
de astea? Am auzit recent de un cuplu care se potriveste
asa cum se potriveste mama cu cif ul [ e alergica si face un
fel de iritatie la el ] , iar ea nu stie ce sa-i cumpere de
ziua de 14 , iar el nu stie cum sa o mai evite , ca dovada ca
iubeste o sticla de cif mai tare decat o iubeste pe ea .Cel
putin cif-ul ii spala vasele si nu-l da colegul/a de apartament
afara.
Mi-am adus aminte de o poveste de acum 2-3 luni cand
zambeam pe una din bancile scolii si visam cu ochii deschisi
la luna februarie in care urmau sa se intample anumite
chestii , niste plecari la munte , niste zile de pomina , dar
din pacate nu s-au mai intamplat.
Nimic nu e special pentru ca totul e la fel de special.
Am ajuns sa iubesc liceul atat de tare incat mi-e frica de
ziua in care o sa vina rezultatele de la bac si o sa trebuiasca
sa l parasesc asa pentru totdeauna si sa nu ma mai intorc
niciodata ca eleva acolo. Ma simt batrana , dar fericita.
E fain , fain , fain. Abia astept vara , abia astept totul ,
abia-mi astept viata.
Cat despre sfantul valentin , eu prefer dragobetele.
Iulia
sarbatoare cu ocazie de deprimare si de cheltuit bani
pe tot felul de prostii.
Mda , anii trecuti eram oarecum afectata , acum am
devenit nationalista. Dragobetele sunt mult mai faine,
ca traditie si idee.
Exista multe subcategorii de oameni , care de obicei
se incadreaza in 3 mari categorii:
1. siroposii care si vand casa sa cumpere ceva iubirii
vietii lor
2. pragmaticii carora fie nu le place idea de sf valentin ,
fie cumpara ceva simbolic , fie considera fiecare zi
un potential sf valentin .
Eu sunt pragmatica si ma incadrez in subcategoria celor
carora nu le place sf valentin , considera fiecare zi un sf
valentin in care se poate cumpara ceva simbolic si nu
inteleg rostul tampeniilor de genu.
Da , mi s-ar putea reprosa ca nu stiu farmecul si toate
chestiile astea siropoase , ca n am fost cu cineva si bla
bla bla-uri de genu , dar de ce sa ne sufocam cu tampenii
de astea? Am auzit recent de un cuplu care se potriveste
asa cum se potriveste mama cu cif ul [ e alergica si face un
fel de iritatie la el ] , iar ea nu stie ce sa-i cumpere de
ziua de 14 , iar el nu stie cum sa o mai evite , ca dovada ca
iubeste o sticla de cif mai tare decat o iubeste pe ea .Cel
putin cif-ul ii spala vasele si nu-l da colegul/a de apartament
afara.
Mi-am adus aminte de o poveste de acum 2-3 luni cand
zambeam pe una din bancile scolii si visam cu ochii deschisi
la luna februarie in care urmau sa se intample anumite
chestii , niste plecari la munte , niste zile de pomina , dar
din pacate nu s-au mai intamplat.
Nimic nu e special pentru ca totul e la fel de special.
Am ajuns sa iubesc liceul atat de tare incat mi-e frica de
ziua in care o sa vina rezultatele de la bac si o sa trebuiasca
sa l parasesc asa pentru totdeauna si sa nu ma mai intorc
niciodata ca eleva acolo. Ma simt batrana , dar fericita.
E fain , fain , fain. Abia astept vara , abia astept totul ,
abia-mi astept viata.
Cat despre sfantul valentin , eu prefer dragobetele.
Iulia
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
