Cum a inceput.

 Ieri m-am intalnit cu Doamna Raducanu in drum spre
Ancuta . M-a intrebat cum imi place cu ea si i-am zis ca
e ca pe vremuri. Venise pana la liceu ca sa-si o autorizatie
pentru gradinita.
 Pe masura ce vorbeam cu ea am realizat ca redeveneam
acelasi om de acum 12 ani cand am vazut-o prima oara.
Planul mamei era sa merg in grupa de la ora 12 pentru ca
acolo era si Octav si aveam sa fim impreuna , plus ca ma
trezeam si mai tarziu. Dar eu nu am vrut. Am vrut-o pe
doamna Raducanu pentru ca imi era frica de doamna
Corneanu chiar daca ei ii placea de mine si ma intreba mereu
ce fac dupa ce am apucat sa ne cunoastem un pic si a
inteles ca Octav era varul meu.
  Am inceput sa ma trezesc in fiecare dimineata la 7 , 7  si
ceva si la 8 si 10 maxim eram asezata la masa aia lunga cu
scaunele cu spatar pe masura unor pici ca noi , care aveau
niste huse verzi sau crem pe care le spalau vara in curte.
   In spatele mesei erau mai multe dulapuri cu niste
masinute mici de calcat care nu ni le dadeau decat la ocazii
speciale , cum ar fi de 1 martie. Mai erau si niste panouri
cu personaje din povesti , am si o poza facuta vara cu
Alba-ca-Zapada in spatele meu. M am bucurat atunci
ca nu mi au pozat genunchii pentru ca alergasem in curte
si cazusem si-mi rupsesem dress-urile si a trebuit sa tin
o papiota in gura cat mama mi-a cusut cu atentie si
mustrandu ma incontinuu profitand de papiota din
gura mea ciorapeii care mai erau si noi , pe deasupra.
    Intr-un an de 1 martie , Ionut mi-a dat un martisor ,
iar eu i-am multumit. Luminita , care era un fel de
asistenta a doamnei Raducanu mi-a zis sa-l pup.
Oarecum voiam sa vad care e reactia lui [ de pe atunci
studiam ] , dar mi-era in mod evident rusine. L-am
pupat din mai marea rusine catre Luminita si apoi am
sesizat ca el era mai rosu decat snurul de la martisor.
Tin minte ca era o potcoava. Cand eram in grupa mare
am vrut sa-l fac gelos pe Ionut cu Andu. Mie imi placea
de Andu , pentru ca unchii lui locuiau in spatele casei
in care stateam atunci cu bunicii si mai vorbisem
cu el cu ocaziile alea. L-am rugat pe Andu sa ma ia
in brate cand venea Ionut , dupa ce trimisesem
pe cineva in prealabil dupa el sa ii spuna ca il chem.
Ionut a venit , s-a inrosit si s-a uitat urat la Andu si
apoi a plecat cu demnitate. Ma simteam ca o mare
cuceritoare si eram fericita ca-l facusem gelos pe
Ionut. Am crezut ca asta a fost tot si ce amuzant
fusese! De fapt , la sfarsitul zilei s-au intors amandoi
cu bulina albastra acasa pentru ca Ionut i-a dat un
pumn lui Andu in camera in care tineam pantofii , un
fel de hol inainte de sala principala. Andu a facut pe
victima si a chemat-o pe Luminita, apoi , in sala ,
Andu i-a tras scaunul lui Ionut , iar Ionut a
chemat-o si el pe Luminita. Eu am fost singura care
a plecat acasa cu buline rosii.
  A fost o zi in ultimul an cand am fost decat 4 toata
ziua. Ploua torential si cand am ajuns acolo , eram singura.
Apoi a mai venit Costin , Andra si cred ca si Ionut. Ne-au
lasat sa ne jucam toata ziua si cu toate jucariile , aveam
de unde alege. A fost una dintre cele mai fericite zile.
  Undeva pe un perete , langa locul meu obisnuit erau
doua traistute in care tineau cartile cu povesti. Erau o
adevarata fascinatie pentru mine, mereu mi-am dorit
sa le pot atinge , macar pentru cateva secunde , sa le pot
citi si eu , dar mi-era prea rusine sa cer. In clasa I m-am
intors intr-o zi sa o vad pe doamna Raducanu si mi-a
oferit chiar ea privilegiul de a citi cartile acelea.
  Eram suparata pentru ca nu ma lasa sa iau mai mult de 3
buline rosii pe zi . Si pentru ca nu puteam sa citesc cartile
alea. Pentru ca acasa ii scriam mamei declaratii de dragoste
si la Telega citeam Ion Creanga mereu ,  iar acolo nu puteam
sa arat ca stiu sa fac toate astea. Si nu a fost singurul loc , in
care am patit asa, dar toate la timpul lor.
  Am cunoscut-o si pe fata Doamnei Raducanu. Era o fata inalta
si slaba , nesuferita , dar care parea sa fie tare apreciata de
adulti in general , in special de mama mea. Era studenta la facultatea
de litere si se pregatea sa devina profesoara de engleza.
   Mama ei , ne invatasem cate putin din ce prinsese de la fata ei.
Ne punea sa ne ridicam in picioare , ne invatase sa ne spunem numele
si varsta si alte nimicuri.
   Intr-o dimineata de 6 decembrie stateam in pat cu un nou set
de carioci si o rata care canta imnul frantei. Mama m-a intrebat
daca vreau sa invat engleza . I-am spus ca da , desi nu pricepeam
prea bine ce presupune asta , cel putin asa cred. Aveam 5 ani pe
atunci. Mi-a zis bine, de saptamana viitoare mergi la Ancuta , fata
doamnei Raducanu.
  Parea un vis urat. Ancuta era tipa aia mare si nesuferita iar eu
trebuia sa petrec 2 ore cu ea in fiecare saptamana. La prima sedinta
m-a luat de mana si m-a dus in camera ei si m-a intrebat ce cuvinte
stiam eu in engleza. I-am spus si ea mi-a aratat cum se scriu. Apoi
am invatat cum se conjuga verbele si asa mai departe. Am ramas
in casa aia o vara intreaga ca sa invat totul deodata si am reusit
in mare parte. Plecam dimineata la 9 , ajungeam acolo la 10 , la 12
trebuia sa plec. In fiecare zi , mai putin duminica si atunci cand nu
putea nici una din noi.
  Am iubit-o pe Ancuta de cand m-a luat de mana.
  Pe parcursul anilor , chiar si dupa ce am incetat pregatirea cu ea
pentru ca se maritase , nu mai statea asa de aproape , am continuat
sa tinem legatura . Mama i-a cerut sfatul cand am mers la Ploiesti la
scoala , chiar si in legatura cu profilul de liceu la care sa merg.
  Dupa aproximativ 11 ani , toamna trecuta am revazut-o pe Ancuta
pentru a face din nou pregatire cu ea. M-am dat jos din masina si
ea m-a luat de mana. Era din nou prima oara , dupa mult timp.


Ieri , cand m-am intalnit cu doamna Raducanu as fi vrut sa i spun
ce nu poti spune in cuvinte. Ca mi-e dor de Pint[z]i , pisica familiei,
ca as vrea sa stiu ce mai face Petrut , ca as vrea sa mai tanjesc o
singura data dupa sacul ala cu cartea de povesti si ca as vrea sa fac
poze  in curtea aia in care nu ne jucam decat maxim de 2 ori pe an,
ca mai vreau sa fiu doamna invatatoare la serbari si sa dansam ca
ratustele.
Dar nu se mai intoarce nimic inapoi. Raman doar amintirile , pe
care le conserv pe un blog.

Julia.