luni, 29 decembrie 2008

Dor.

 Nu-ti dai seama cat ti-e de dor de cineva , decat
atunci cand nu-l vezi pentru o perioada de timp ,
sau nu ai nici o veste de la acea persoana pentru
acelasi scurt interval.
 Am avut o bucurie inexplicabila zilele astea sa
vorbesc cu 2 prieteni: prima , o ea , desi e mai
tot timpul on-line , nu prea ne vorbim si a fost
placut sa impartasim cateva cuvinte.
  Al doilea , un el , care nu a mai fost online de
duminica trecuta cred , iar atunci cand l-am vazut
on-line am tresarit de bucurie , pentru ca voiam
sa stie atat de multe si voiam sa stiu atat de multe.
Desi nu am petrecut mult timp impreuna in
real life time [ e student la cluj , dragul de el ] , am
vorbit mult prea mult ca sa nu ma bucur de prezenta
lui in permanenta.
   Din cand in cand , mi-a sosit cate un gand bun si
dintr-un colt indepartat al lumii , de la cineva care se
pare ca asteapta cu nerabdare intoarcerea acasa , desi
se va intampla dupa primul nostru revelion impreuna
si totusi despartiti de multi kilometri.
    Un alt prieten a aparut on-line azi si desi nu mi-am
permis sa-i spun buna , ce mai faci? pentru ca sunt
destul de multe greseli de ambele parti care ne despart ,
am tresarit din nou la gandul ca nu mai stiu nimic de el ,
ca poate e vina mea , dar nu am ce sa fac... 
   Am visat toata noaptea. L-am visat tocmai pe acest
prieten care mi spunea sa ne mai vedem candva , ca e
pacat. M-am trezit cu un zambet pe buze si cu convingerea
ferma ca trebuie sa fac ceva. Pana acum nu am facut
nimic , dar trebuie sa fac ceva , pentru propria-mi constiinta.
    Au existat si situatii care au devenit ce nu trebuiau sa
devina si nu stiu a cui e vina , dar am simtit ca totul a evoluat
fara mine , eu nu am dat unda verde pentru nimic , si totusi
lucrurile au luat-o razna. Da , poate ca trebuia sa spun stop,
nu sa ma ascund , dar avand in vedere ca pentru a se dezvolta
ceva , era nevoie si de mine , iar eu nu am fost acolo , nu , nu
e vina mea.
      Uneori , ma simt singura . Dar , stiind ca
desi nu e , totusi e undeva , ma calmez fix atunci
cand imi trimite in zbor adieri calde pline de el.

Nopate buna va doresc ,

julie

comme si tu etais ici , comme j'etais ici dans tes bras.

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Mister.

 Si am reusit sa pastrez misterul. Am reusit sa tac din
gura , sa tin un secret si sunt mandra de asta. Asa cum
nici eu nu voiam sa aflu ce cadouri urma sa puna "mosu"
sub brad , asa am reusit sa tin secret, desi am exagerat
pe alocuri.
  si ce e misterul? E un sentiment , o emotie , entuziasm ,
secret , e o parte din suflet. E starea aia in care-ti doresti
foarte tare ceva , dar nu reusesti sa obtii pentru ca nu
stii ceea ce e.
  uneori e si teama de necunoscut. E ca vantul , pe care
il poti simti , dar nu-l poti vedea , e ca un parfum mistic
ce te invaluie si te sufoca , simtindu-ti dorinta disperata
de a-l putea cuprinde pe tot in sufletul tau.
   E dorinta de a vedea ce se ascunde in spatele aparentelor,
in spatele unui val care flutura usor , e dorinta de a avea
ceea ce nu ai avut pana acum , e dorinta de a fi cu tine.
   E un gand care strabate mii de kilometri , e o poveste
cu final fericit , e o rola de film din anii 40 , e un fir de par ,
un graunte de fericire.
   e un secret atat de bine pastrat , incat nu-l pot sti decat 2
oameni care au devenit unul singur. E ceva vechi , care
exista de mii de ani si totusi nou , pentru ca in fiecare zi
devine altceva in altcineva . 
     E speranta , fericire si euforie. E magie , poveste , clinchet
de clopotei. E lumina de la capatul fiecarei zile .
 Noi suntem mister.

Julie.

vineri, 26 decembrie 2008




In clipe ca acestea , nimic nu ma mai poate calma
prea tare. Poate doar gandul ca poate , maine
seara merg la patinoar si ca poate , maine seara
o sa reusesc sa conving pe cineva sa ma insoteasca
undeva;;).
Pe langa asta , vreau sa va recomand cu caldura
cateva melodii, care din pacate nu au mers afisate
in format audio , so i'll just tell you about them:|

Goran Bregovic - Tango ( e ok si varianta underground).
Chad Kroeger - Hero
Jason Mraz-If it kills me + Lucky ( feat Colbie Caillat)
Hoobastank- The reason
Goran Bregovic - Delicious solitude
Goran Bregovic - Ausencia ( feat Cesaria Evora )


In rest , nu va pot ura decat sarbatori fericite alaturi de cei dragi.

P.S. Catre persoana care chiar vreau sa asculte melodiile
astea , stiu ca nu exista alta cale [si daca ti le dau pe mess
stiu ca nu le asculti , ca asa faci de obicei. Poate acu reusesti
sa le ceri fara sa le ofer. In afara de hero ;) , e de la sine inteles.]


Iulia.






joi, 25 decembrie 2008

Craciun.

 Craciunul asta a avut mult farmec doar in
momentul in care l-am revazut pe un om de care
imi era tare dor, apoi evaporandu-se lasand loc
unor nervi si unei oboseli indreptatite de situatia
curenta.
 Mama mea e nascuta de Craciun, ocazie pentru toate
rudele din univers sa vina la noi acasa si ocazie pentru
noi sa facem curat cu 2 saptamani inainte urmand
ca de ajun sa retusam tot, precum si prilej de a face
2 tone de mancare pentru numerosii oaspeti.
 De asemenea , nimic nu s-a schimbat din anii trecuti,
poate decat eu. Nervii sunt aceiasi , dar , in trecut
erau calmati de asteptarea unei surprize. Nu neaparat
ca astept cine stie ce cadouri , dar m-am saturat sa
stiu tot. Vreau sa nu mai aflu nimic , sa fie tot secret,
sa ma mut intr-o lume numai a mea , in care sa nu aiba
acces nimeni.
 De cand am inceput post-ul casa s-a umplut si a si
fulguit. ( see , i told you it would snow:D ) , iar dispozitia
mea o sa se modifice din nou inspre si mai rau cand
o sa apara matusa mea. Cea cu fiul etalon cu prietena.
  Da. au mai trecut 4 ore de cand a venit matusa , care
a sarit peste orice grosolanie , din fericire , dar am avut
un punct critic , in care a trebuit sa ma duc sus , sa ma
refugiez in bratele lui toni si sa incerc sa rezist tuturor
celor care veneau sus ca sa ma cheme sa mananc tortul
la care am muncit azi de dimineata ca sa iasa un mare
naspa pleostit pentru ca a fost facut in graba. Nici macar
vinul nu era demidulce , ci demisec si nici de ala n am
baut prea mult.
  Ce pot sa zic? Asta e definitia Craciunului. Asa a fost
si anul trecut. Un mare naspa in care le spui oamenilor
ce mai faci , cat de bine iti merge , cati de 10 ai la scoala,
ce ti mai face prietenul inexistent.
   Cat despre magie... The heck with it. nu mai e de vreo 2 ani
si nici nu o sa mai fie prea curand. Sunt prea mare ca
sa mai fie placut.
   Doar la gandul ca vine revelionul , care in mod sigur
o sa fie crazyyyyy , ma mai relaxez un pic. Vreau sa chem
pe cineva pe la mine acasa zilele astea , sa ies in oras pana
in revelion , sa ma simt bine , sa ma relaxez , la naiba ,
m-am saturat de stresul asta permanent si de oameni
pentru care trebuie sa fac ceva tot timpul.
   Dar de maine fac numai ce vreau eu.


duminică, 21 decembrie 2008

De ziua mea

 Desi nici nu mi-am dat seama ca e ziua mea pana
nu am primit un mesaj , desi stiam ca azi urma sa
fie Sf. Iuliana , cu toate astea am reusit sa zicem
sa o serbez , desi neintentionat.
 Dupa o absenta de aproximativ un an de pe ringul
patinatorilor am reusit sa revin in lumina reflectoarelor.
 Evident , ca o vedeta ce sunt , am fost recunoscuta
de toti fanii mei , care m-au intrebat pe toata durata
seriei daca invat in Caragiale. Ajungand acasa am realizat
ca principalul meu fan era chiar Sebi! febletea colegelor
mele de grupa la engleza . Da fetelor , am fost cu Sebi
la patinoar, stiu sunt groaznica , ma urati , dar da , si
eu va iubesc :). Ziceti mersi ca nu am fost cu Fabio :)).
 Am avut un noroc fantastic. Gheata a fost facuta la
timp , patinele au mers bine , au fost reflectoarele aprinse
inca din primele minute , nu am cazut , compania a fost
foarte placuta , totul a fost mai mult decat ok.
 Apoi ajungand acasa , am avut ocazia sa ma delectez
cu un film foarte dragut , asa ca desert dupa felul principal.
  Sarbatorile se anunta foarte dragute anul asta , sau
cel putin vacanta. Desi am multa treaba acasa , gasesc timp
si pentru alte chestii , cum ar fi mersul cu colindul la profi,
sau mersul in oras cu bebe ca sa-i cumpere ceva lui alex
de craciun :). [ Fac progrese ;)) ] . Poate merge si pisi cu
noi sa cumpere si ea o carte pentru soferi incepatori ;). Eu
o sa ma multumesc cu privitul desi incep sa am tot mai multe
remuscari ca nu le-am luat nimic alor mei. Adica le-am luat
cate ceva de prin Cehia , cel putin mamei , dar imi place
prea tare sa fac shopping , adica shopping de craciun. E singura
perioada in care chiar imi place sa ma amestec in aglomeratie.
  Azi e ziua mea , pentru a 3 a oara anul acesta. ;)). Da , stiu
ce de zile! Dar , spre deosebire de celelalte zile , azi am inceput
inca de cand m-am trezit sa ma gandesc la tot ce am realizat
anul acesta , la oamenii din viata mea , la cei ce nu mai sunt si
mi-as dori sa mai fie , la toti cei care ar trebui sa fie langa mine
si nu sunt si din fericire la cei al caror loc e langa mine si sunt
langa mine.
  Si iata si cadoul cel mai important de ziua mea care a aparut
fix acum cand scriu acest post : apartament mobilat dar nelocuit
cu sistem home-cinema , de inchiriat pentru revelion. Deci ,
in sfarsit scap de incertitudine. O sa incep anul nou cu o super
petrecere si cu noi prieteni.
  Astfel , ziua de azi devine fantastica , m-am simtit grozav
inca din prima clipa in care m-am trezit pana acum , cand probabil
o sa ma duc la culcare pentru ca sunt destul de obosita, patinele
nu-s lucru usor :).
  In ceea ce priveste vremea de afara , premonitiile mele nu
sunt asa de puternice , dar speranta ramane. Speranta ca va fi
totul asa cum trebuie , adica va ninge de Craciun.
Ca o sa ma simt bine de rev si ca in sfarsit tot ce imi doresc
capata un sens si o culoare e deja o certitudine.
 

O noapte buna va urez tuturor ,
Mai ales fanilor mei ;)

Iulia

 

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Magia Craciunului

 E incredibil ce poate sa faca o sarbatoare asa de faina
cum e Craciunul pentru oameni. Personal , sunt cu gura
pana la urechi de aseara , dar zambesc incontinuu de vreo
3 zile.
 De ce sunt cu gura pana la urechi? Pai , daca pana si tata
a fost cuprins oarecum de spiritul sarabtorilor si s-a apucat
sa-mi faca mie!!! farse la telefon si sa rada apoi cu pofta ( rar
face asta ) , e clar ca se intampla ceva.
 E ceva in aer , pluteste si ne invaluie. Mamei ii mirosea
aseara a sarmale in casa , desi inca nu am gatit nimic, tata se
joaca cu pisoiul mai mult ca oricand si ii surprind zambete pe
sub mustata tot timpul ,  pisoiul e mai dragastos ca oricand ,
bebe si paun sunt mai ...:X ca niciodata , pisi e mai confuza ca
oricand , eu fiind cea mai vesela ca pot sa-i observ pe toti.
 Azi , facand curat cu mama , ascultam colinde de Craciun , ca
sa-i fac ei un moft si , ori pentru ca am eu dispozitia necesara
si nu mai sunt asa posaca , ori pentru ca are mama dispozitia
necesara , trancanim cum nu am mai trancanit de multe despre
tot felul de tampenii ;;).
 Toata lumea pare vesela , mai buna , mai dispusa sa cedeze
la rigiditatile de zi cu zi. Orgolii sunt calcate , muuulte daruri
sunt schimbate , multe bucurii , viata si culoare.
 Imi place. Am eu un feeling din asta foarte fain asa , cum nu
am avut decat in secunda 1 cand am facut 16 ani :D . E lumea
plina de poveste , e ceva magic care ne trezeste dimineata mai
voiosi ( adica nu-mi mai injur pisica in fiecare dimineata :D ).
 Sunt in permanenta ametita. Adica eram cand am inceput
acest post. Acum s-a mai ameliorat ( am ochelari din nou :D ),
dar inca mai traiesc pe baza de aer. Mananc mai nimic , datorita
unui obicei nesanatos pe care l-am tot hranit de cand m am intors
din Cehia , de a manca aer , presupun ca si de asta ametesc.
Dar , in orice caz , ametesc de fericire , e prea placuta atmosfera
asta si sper doar sa nu fie calmul de dinaintea furtunii...
 Urez tuturor un Craciun  fericit! Si va doresc tot ce-i mai bun ,
sa fiti si voi macar la fel de euforici ca mine...

Myriam ;)
  

Restul e tacere.

 Da , sunt impresionata. In sensul bun al cuvantului.


Ce scrie pe cinemagia.ro:

Nu-i usor sa ai un tata celebru. Tanarul GRIG este fiul unei vedete a Teatrului National, acum aproape 100 de ani. Dar propriul sau bilant este oarecum dezamagitor. Prea scund pentru scena, prea timid cu femeile, prea excesiv in stilul de viata, fiul e pe cale sa comita greseala capitala, pacatul de neiertat in ochii tatalui: sa regizeze un film de cinema! Il viseaza ca pe cel mai grandios si mai lung film realizat vreodata. Va fi reconstitutirea fidela a razboiului cu turcii, prin care Romania isi cucerise independenta cu 35 de ani in urma...

LEON, un mosier local atins de deliruri mesianice si auto-proclamat Patron al Artelor, devine finantatorul intregii afaceri. Tot el devine, pe rind, protectorul lui Grig, dascalul sau, parinte substituit, partener necinstit si dusman pe viata. Dar va putea GAUMONDE, compania franceza ce controleaza piata cinematografica aproape peste tot in Europa, sa accepte competitia cu o productie independenta de o asemenea amploare? Si daca da, va obtine Grig, prin aceasta victorie, respectul tatalui sau?

O poveste (in mare parte) adevarata.


Ce spun eu:


 Surprinzator. Uimitor de colorat pentru noi. Fara ceausism ,
placut , cu umor ( desi pe alocuri usor penibil ) , quite a nice
plot i would say , actori necunoscuti si totusi recunoscuti cu
usurinta .
 Marius Vizante este genial. Era de departe omul cel mai potrivit.
Iar interepretul lui Leon este la fel de bun
 Cinematografia face pasi catre un viitor mai colorat.
Ma simt implinita si oarecum patriota in seara asta :).

Ce imi place la filmul asta si nu mi-a placut la California
Dreamin'? Pai , nu prezinta tot ce nu-i bun la romani , nu
ne arata betivi , desfranate si disperare , vise care nu-s
plauzibile. Ne arata o alta epoca , placuta si regretata a
Romaniei.

Am ras cand :
- tatal lui Grig il alerga
- cand Grig merge la rege si fiind intrebat cati ani are
raspunde mai intai 25 , apoi la repetarea intrebarii 19 :).
De fapt , are 27 de ani , este mic de inaltime si complexat
de asta.  
- cand se intalnescu cu ghicitoarea interpretata de
Marilena Chelaru ( mi-a adus aminte de propria mea
interpretare a unei tiganci ghicitoare :) )

 Da , un film bun. Romanesc.

Noapte buna .
Iulia.

joi, 18 decembrie 2008

De ce te semnezi Myriam?

 Banal, nu i asa.  O banala intrebare pusa de Cosmin.
De ce m-am semnat Myriam? De ce ma semnez Iulia?
De ce m-am semnat Juju?
 Pentru ca sunt o mie de oameni intr-un singur trup.
Sunt fata de pe bulevard care zambeste trecatorilor
mohorati , sunt fata care citeste in tramvai , sunt fata
care trece strada prin locuri nepermise , sunt fata cu
buzele inghetate , sunt fata cu nasul rosu si esarfa
albastra, sunt fata care iti zambeste tie , azi , maine,
in veci , doar ca sa-ti rapeasca si tie un zambet si sa nu
te mai simti trist sau singur.
 Sunt fata care cedeaza locuri in autobuz si se topeste
de dragul copiilor . Sunt fata cu glasul cald , dar puternic,
care te striga o data si a carei voce iti ramane mereu
intiparita in suflet. Sunt pasagerul clandestin al unui vas
care ma duce spre infinit. Sunt ecoul din munti. Sunt
raul care susura la vale , cu glasu-i cristalin , care te
imbie sa te rasfeti cu apa sa racoritoare...
 Sunt ceea ce iti lipseste. Si daca asta inseamna ca trebuie
sa fiu Myriam , Iulia , Juju , Lacroche... etc.voi fi o mie
de oameni intr-unul singur. Sunt ceea ce simt si devin
vant cald de vara , cantec de vioara , asfintitul unei zile
toride , zorii unei ierni , sunt poveste , sunt ceea ce nu
poti atinge , dar ceea ce poti trai.
 

Da , cred ca asta sunt...

si nu sunt nici myriam , iulia sau juju.
Sunt eu , pur si simplu

Eu ;).


Ati vazut cumva...

 Ati vazut cumva norii mohorati , ziua ploioasa de
azi si fata zambitoare de pe bulevard?  Era o fata
cu o palarie , cu mers rapid, cu o punguta de cadouri
in mana , care privea in jurul ei , zambea cand vedea
copii , zambea tot timpul. De ce zambea? Vin sarbatorile,
e iarna , e placut , de ce sa nu zambeasca?
 Acea fata eram eu.
 Ati vazut cumva un grup de colindatoare cu caciulite
de craciunite in pasaj? sau poate in spatele mall-ului
vechi?  Le-ati auzit cumva cantand? Cause you better
watch out , better not cry , better not pout i'm tellin
you why! Santa claus is coming to town:D
 Acel grup era pus la punct de mine . :)
 Ati vazut cumva luminitile din oras? Miile de trecatori?
Miile de copii? Miile de cadouri? Miile de jucarii...
 Acelea eram noi.
 Noi suntem in fiecare lucru. Existam in lumea care
ne inconjoara. Existam in glasuri , in culori , in zambete,
in cuvinte, in lumini , in dragoste si ne contopim in
viata.
 Craciun fericit!

Myriam

P.S Mai colindam si maine:D;) Ne puteti vedea la
cei mai mari mahari din ploiesti sau probabil in pasaj
ca sa insufletim ploiestiul:).

miercuri, 17 decembrie 2008

copilarie.

 Da , a fost o zi superba azi. Cap-coada .
Multumesc Thomas pentru imboldul de
a scrie , caci probabil as fi fost prea ametita
sa fac asta.:)
 copiii. Copiii au fest remarcabil de dragalasi,
chestie la care eu nu ma asteptam absolut deloc,
avand in vedere generatiile de azi . Dar , lipsa
de anumite lucruri , cum ar fi rasfatul excesiv
si telefoanele mobile scumpe , transforma copiii
in suflete modeste , iubitoare.
 Am aflat multe povesti azi , de la 2 fetite
extrem de simpatice. De exemplu va puteati inchipui
ca scufita rosie era o fetita cu o caciulita rosie care
ii ducea cozonac si vin bunicii ei? Sau ca lupul din
Capra cu Trei iezi a stat la o masa din " creta" de
ceara? A fost extrem de simpatic , toate intrebarile
si cat de dragalasi erau cu noi , am ramas impresionata
de lipsa de "fitze" si mi-am adus aminte de cat de mult
vreau sa am eu un copil.
 Da , pare ciudat , dar e una din cele mai mari dorinte
ale mele. Daca exista un gand care sa ma sperie mai tare
decat posibilitatea de a nu avea o familie , atunci acela
ar fi gandul ca nu voi putea avea copii. Mi se pare cel
mai minunat lucru din lume sa fii mama. Sa porti o viata
inauntrul tau , sa fie parte din tine.  
  Da , evident ar exista si posibilitatea de a infia . Dar
cum ramane cu oribilele greturi matinale? Cu nervii
aia de femeie insarcinata cu care poti teroriza pana si
teroristii? Cu burta aia mare pe care trebuie sa o cari?
Cu poftele alea de ciocolata care sa ceara suplimentarea
fondurilor mondiale de cacao ( nu conteaza daca exista
sau nu :D )?
 Deci , cum reusesc femeile sa faca avort?motivele medicale,
da le inteleg, decat sa nasti un copil cu malformatii , mai
bine avortezi.
Dar , daca nu ai astfel de probleme si nu ai o varsta relativ
onorabila si 2 copii de peste 15 ani , nu mai inteleg motivele.
Si ce daca am 16 ani? Daca as fi gasit
un prost care sa ia prezervative de 50 de bani si sa raman
gravida as fi facut totul si l-as fi pastrat , chit ca mi-as
fi ratat marile planuri de viitor. Dar cred ca pun problema
usor gresit. cineva ca mine , nu si ar pune intrebari de genul:
daca nu o facem , ma lasa , ce sa fac?
 Erau abordate niste subiecte asemanatoare in pliantele
de acolo, nu m-am putut abtine sa nu vorbesc despre asta.:)
 Si a fost asa simpatic la copiii:X Era si un bebelus pe care
nu am vrut sa l stresez si nu l-am vazut din pacate. Dar
copiii au fost fantastici. Figura fericita a lui Adi( 4 ani) cu camera
digitala a Claudiei facandu-ne poze, strungareata andrei  ,
poeziile lui nicu si peste toate invitatia de a deveni voluntari,
de a petrece 2 saptamani acolo si sa avem grija de copii la vara.
 Fucking brilliant :). De-abia astept.
 si da , e grozav sa devii mos craciun pentru o zi. Sa vezi lumini,
sperante , bucurie, copilarie in ochii unor copii teribil de inocenti.
 si stiti ce a fost cel mai frumos? Raspunsul la o intrebare:
 O sa ti fie dor de mine?
 Nu, pentru ca o sa te intorci.

Stiau. In sufletele lor , stiau.

Myriam

Te iubesc

 Te iubesc , dar te iubesc atat de mult incat
nici eu nu imi dau seama cat te iubesc de mult.
Si iti multumesc ca esti langa mine in fiecare
zi. Si iti multumesc ca te certi cu mine . Si iti
multumesc ca te gandesti la mine. Si te iubesc.
Si , desi te am urat din prima clipa pentru ca
erai fosta colega a celui care se anunta urmatorul
Razvan Fodor , dar era doar Fodor , si pentru
ca te-ai asezat in banca cu singura tipa pe care
o stiam si era si super simpatica si pentru ca
te uram atat de tare pe toate chestiile astea , de
asta te iubesc asa de mult acum , cand plang din
orice prostie. A fost cel mai frumos cadou de
Craciun din viata mea si cand o sa te vad o sa incep
iar sa plang. Te iubesc , mama de meserie ce esti ,
asa cum am zis si azi la copii.

Paunito. Esti cea mai dulce si cea mai simpatica si
cea mai iubitoare si cand eu si cealalta balanta suntem
in toane proaste si nu ne inghitim , tu ne aduci impreuna.
Si pe tine nu stiu cand am ajuns sa te iubesc. Din grupul
ala de 3 fete venite de la aceeasi scoala ai ajuns in
grupul celor 3 nebune care se sustin si tin la ele mai
mult decat tin altii la parintii lor. Te iubesc si pe tine atat
de mult incat nu vreau sa mi mai dau jos cadoul de
Craciun de la tine. Esti un om fantastic si sunt convinsa
ca o sa ramanem impreuna , pentru ca tu o sa ne tii
impreuna , asa leoaica focoasa cum esti. Te iubesc si
iti multumesc pentru telefonul care mi-a adus cel mai
teribil cadou de craciun din viata mea. Of. Iarasi plang.

Si nu , nu fac parte din familia Emonescu. Doar atat ,
va iubesc . Si mi-e tare dor de unii oameni care nu sunt
azi aici sa vada cat de fericita sunt.

Va iubesc.
Juju a voastra

Touch Me

Nu stiu ce-mi veni cu melodia asta. Am dat iar
de ea in calculator si iar am facut o fixatie pe ea:



touch me
Asculta mai multe audio Diverse »


Si ce mai vreau sa share-uiesc ar fi probabil un
trailer de la kung fu panda , dar presupun ca toata
lumea il vazuse deja inaintea mea si dupa seara
asta cred ca o sa postez si trailer ul de la P.S. I
love you pe care intentionez sa-l vad imediat dupa
ce termin cartea:D

Mi-s vesela.

Myriam

marți, 16 decembrie 2008

Maine voi fi Mos Craciun

 Maine merg la un orfelinat impreuna cu niste
oameeni ceva mai speciali ca sa facem o bucurie
unor copii.
  Da , generic suna foarte bine. Si da generic ,
realizand gestul meu de maine chiar o sa fie foarte
bine , cu toate ca aveam ceva indoieli in legatura
cu motivatia unora de a fi acolo.
  Da , vine Craciunul. Da , chiar vreau sa vina.
Da , da , da. In sfarsit o simt. E euforie , e magie ,
e familie , e bucurie.
  Azi am facut schimb de cadouri si m-am simtit
ca intr-o mare familie cu multi copii care isi asteapta
nerabdatori darurile. Asa cum vor fi si copiii de la
orfelinat.
  Si da , acesta este spiritul sarbatorilor. Da. Si desi
pentru mine nu exista perioada mai deprimata ca
sarbatorile de iarna , mereu aceleasi , multa lume
, de cele mai multe ori fara rost in jurul meu , o sa-i
accept ca de obicei fara sa zic nimic.
  Da , e ziua mamei fix in ziua de Craciun. Da, ma deprima.
E prea multa lume , toti cerandu-ti lucruri , Iulia , dar
stii... Si Iulia cum mai e la scoala ? A da , ca tu esti fata
desteapta. Dar evident si mult mai recentul : Ce-ti
face prietenul ? Primit de la matusile constiente ca toate
fetele normale tre sa aiba prieten dom'le , asta inca
de cand varul meu are prietena , e etalon. Mda , sigur.
Ceea ce este enervant si plictisitor este necesitatea de
a repeta informatia de mai multe ori fiecarei persoane
pentru a fi convinsa ca o intelege : Lasati ca spal eu vasele
pentru ca dumneavoastra sunteti musafiri. Scoala merge
foarte bine , multumesc. Praga e fantastica , multumesc
de intrebare. Nu am prieten pentru ca nu-mi plac manelistii ,
astept facultatea, chiar daca spuneti ca o sa raman fata
batrana multumesc.
  si anul nou. Anul nou. Anul trecut a fost scaldat intr-o
depresie demna de un emo.:) A fost petrecut acasa cu mama,
tata , unchiul meu care se culca de la 1.30 si sotia lui care
rade incontinuu. A fost ceata si artificiile pe care le vedeam
in fiecare an au devenit invizibile , ramanandu-ne decat consolarea
de a auzi bubuiturile sacadate ale intregului oras.A fost un
revelion scaldat in sampanie si filmat pe alocuri cu camera mea.
Camera mea furata. Un revelion facut in fata calculatorului
cu 3 postari pe blog daca imi amintesc bine aminte. Si ceva
imi spune ca nici anul asta n-o sa fie prea schimbat. Decat ca
unchii mei au alte planuri.
  Cu aceasta ocazie fac un anunt: Caut apartament de inchiriat
in noaptea de revelion la pachet cu oameni dispusi sa se distreze
de revelion.
  Sau poate ca o sa l fac acasa , in stil "cool girl" , cea mai tampita
revista din univers ( da recunosc , o citeam cu frenezie in perioada
12-14 ani ) , o sa ma distrez cu my best 2 friends.si chiar o sa ne
distram , eu iar o sa le dau qi hong iar ele or sa zica ca-i oribil ,
poate o sa-mi fac curaj sa deschid vestitul sahlab:).
 Poate va fi un an bun.

Myriam

Amintiri.

 Ma poticnesc de amintiri.
 Seara asta a fost a amintirilor. Am inceput cu o
conversatie cu o veche prietena cu care nu mai
vorbisem de ceva vreme , am continuat cu un
banal link de hi5, care mi-a starnit cele mai diverse
amintiri de Cuza. Ah ,Cuza.
  Si cum era . Cum a trecut doamne asa mult timp?
Unde au plecat zilele alea? Mi se perinda prin fata
ochilor mii de imagini , mii si mii. Zamete , hohote
de ras , bucurie , tipete , incruntari , armonii ,
dezorganizari , fete , atat de multe. Par un film care
are scenele extrem de amestecate , dar care totusi
are mai mult sens decat orice altceva. Vad tot
liceul ala in fata ochilor , vad atatia oameni , vad
culori , vad neputinta de a le mai aduce inapoi.
   Tot in seara asta am dat de cateva print screenuri
de anul trecut. Nu-mi vine sa cred ca puteam spune
unele din lucrurile pe care le-am spus. Adica... Nu stiu.
Chiar atat de mult se poate schimba un om in cateva
luni? [ era vorba de anul scolar trecut .] Nu stiu cui
trebuie sa multumesc pentru transformare , dar
presupun ca toate astea incep undeva in vara. Si
totusi am avut tendinta sa repet unele lucuri , desi
am invatat multe din prostiile de anul trecut.
  Ca sa ma citez din anul trecut: " X e ca un drog
de proasta calitate . In loc sa devii high , devii doar
dependent de nefericire." Si da , aveam dreptate ,
X chiar era un drog de proasta calitate. Si multe
alte lucruri in viata sunt droguri de proasta calitate.
  In clipa de fata nu simt decat dor fata de anii
trecuti , dar nici un regret fata de trecerea acestui an.
A fost oribil , groaznic , teribil de prost , in anumite
privinte , dar si extraordinar de productiv in altele.
 Mi-am schimbat viata. Am ajuns sa fiu multumita
de mine , aproape mi-am schimbat mentalitatea spre
ce-mi doream eu sa fiu. M-am impacat cu mine
insami si asta cred ca e cel mai important lucru.
  Mi-aduc aminte de suferinta din anii trecuti , care
anul asta nu m-a mai insotit , decat in mica masura.
Suferinta de a fi " rebut social , tipa care nu are
prieten , e grasa , groaznica , etc".
 Am devenit omul care arata bine , are farmec
prin strungareata pe care o ura , tipa care asteapta
doar omul potrivit pentru ea , tipa care se accepta
asa cum e , tipa care zambeste mai mult , tipa
care flutura din gene in tramvai , tipa constienta
de lumea din jurul ei, tipa care e capabila sa treaca
peste multe.
  That doesn't mean I don't have my up's and down's
too . Da , exista perioade cand redevin vechea mea
persoana , pentru ca ma confrunt cu prea multe ca
sa nu clachez , din cand in cand , pentru 5 minute.
Nici un om nu e atat de puternic.
  Si in legatura cu suferinta de a nu avea pe cineva,
exista intotdeauna speranta de a-l gasi pe right one ,
dar oricum nu mai e aceeasi suferinta. Nu am devenit
imuna , sunt cu atat mai vulnerabila cu cat simt
apropierea sarbatorilor . Dar , la acest lucru nu se mai
adauga motivele. Daca nu e , nu e pentru ca it wasn't
meant to be. nu pentru ca as fi eu fiica padurii , ca sa
ma exprim putin mai formal:). Nu e din vina mea ,
decat daca vina mea e de a alege cu grija , de a mi
dori un om care sa nu dea cu mingea in peretii clasei ,
care sa aiba curajul sa vorbeasca si sa nu ma lase
doar pe mine sa vorbesc , care sa ma aprecieze pentru
ceea ce sunt si sa ma respecte , fara sa vrea si altceva.
Si am exemple atat , dar atat de concrete pentru
fiecare dintre oamenii astia, incat contraexemplul ,
omul acela , nu cred ca mai poate exista.
  Vin sarbatorile. M-a izbit ieri cand mi-am luat
la revedere de la Paul si astazi de la Doamna Lungulescu.
Nu o sa i mai vad anul asta. Si ce am facut eu anul asta?
Multe.
  Ma uit la graul de langa mine. Se anunta un an prosper.
Dar oare chiar vreau tot ce am spus ca vreau? Chiar...
Dar cred ca da. O sa fac un sacrficiu pentru a ma modela,
asa cum fac mereu.Stiu ca am sa pot , numai sa fiu ajutata
de providenta.
   si cum ramane cu romantismul? Locul 2 , evident. Nu mi
pot permite sa sper ca la pastele armasarilor voi avea si asta,
in conditiile in care sunt lucruri mult mai importante la care
ar trebui sa ma gandesc cum ar fi aplicarea la tot felul de
activitati care ma duc tot mai aproape de facultate , in alta
tara.
   Da , cred ca stiu ce vreau. Da, nu regret anul asta. Da , vor
veni vremuri mai bune. Da , o sa patinez weekendul asta.
Da , o sa ma bucur de ziua mamei de Craciun. Da , va fi
magic.[ multumesc inca o data de urari , T.]. da, viata mea
se schimba.Da .
    Craciun fericit !
    Sarbatori fericite!

Myriam:)

duminică, 14 decembrie 2008

That's amore. Remember?

In Napoli where love is king
When boy meets girl here's what they say...

Se spune ca povestile sunt adevarate.
Se spune ca exista printi si printese.
Se spune ca viata e mai frumoasa cand iubesti.
Se spune ca e cineva pentru fiecare dintre noi.
Se spune ca nu exista sfarsit trist , pentru ca
intotdeauna va urma ceva.
Se spun atat de multe.

Dar cate sunt adevarate?

When the moon hits you eye like a big pizza pie
That's amore
When the world seems to shine like you've had too much wine
That's amore

Euforie, that feeling , you know it. Cand te furnica pielea ,
cand ai un gol un stomac si iti simti inima batand in gat , doar
din cauza unei prostii. Unui lucru marunt , dar atat de important.
Cand te sperii de telefon , doar pentru ca ai vazut cine te suna
si incepi sa-ti dregi vocea, ca sa nu pari gatuita de emotie.
Cand il vezi si nu stii cum sa il saluti, iti ascunzi privirea si imediat
dupa regreti , dar el intoarce capul si ramai chiar mai tacuta
decat prima oara , fara sa mai respiri.
Cand crezi ca esti puternica si poti sa treci peste , dar tresari
de fiecare data cand il vezi , fara motive aparente.
Cand te imbraci intr-o culoare pe care stii ca o destesta , doar
ca sa-i arati cat de mult iti pasa de parerile lui si sesizezi , ca lui
incepe sa i devina mult mai palcuta acea culoare.

Small things.
One more time with emotion
It's so delicate
When you're painting someone's heart
It's a little bit hard to be so eloquent
When you don't know where to start


This is actually love. It's nice to remember from time to time.
Nu mai stiu de ceva vreme cum e sa fii cu capul in nori , dar
imi place sa-mi aduc aminte chiar daca nu mai pot sa simt.
Sa simt amintirile care ma invaluie , din cand in cand , e posibil,
dar dureros. Vad greseli , vad dorinta de a le face din nou ,
vad dorinta de a face ceva sa se intample. Vreau sa iubesc
de Craciun. Vreau sa fac sarbatorile astea magice.

Nu se stie daca o sa reusesc. Adica nu e vorba de reusit,
cred prea tare in mister si destin si teoria " meant to be" ca sa
fac eu ceva. Cred pur si simplu ca o sa pice de undeva de sus
ca si ciocolata de la Metro la pret promotional.:).

Cred in pasiune , in lucruri marunte , in viata si spiritul
de sarbatori , in povestea ce invaluie bradul , in ochii copiilor
care inca il mai asteapta pe mos.Cred in surprize. Nu mi-a
placut si nu mi place sa vad cadoul inainte de Craciun. Inaintea
diminetii de 25. Urasc chestia asta. E cel mai placut lucru din
lume , dupa ajun in care muncesc la mancare si cozonaci ,
sa ma trezesc cu entuziasm , sa privesc bradul de la poale ,
in casa sa miroasa aromat a rom si eu sa desfac cu cea mai
neomeneasca rabdare cadourile , ca sa prelungesc inca putin
clipa cand voi vedea ce se afla in pachet...

Copilaroasa ? Da , stiu. Si totusi prea matura. E ciudat sa fii
un hibrid intre traditionalism si modernism , realism si fantezism ,
obiectivism si subiectivism. Sunt un om complicat , dar imi
place prea mult de mine asa ca sa ma schimb.

E povestea de Craciun. Cand casa e plina , cand as vrea sa me retrag
in cel mai tacut colt al casei , in bratele cuiva , sa i povestesc
nimicuri , sa mi sopteasca nimicuri si din cand in cand sa ma gadile
in palme, in timp ce eu ma bucur de mireasma unui aftershave.

Cred in puterea barbatilor de a fi barbati. Inca din clasa a 5a
imi placeau cei de-a 12 a. Cred ca e oarecum normal acum sa fiu
atrasa de oameni peste 23. :). Cred in varsta de 30. Flowering age.
Dar si 16 e o varsta prea frumoasa ca sa nu o traiesc din plin.

Multe cifre , viati , iubiri , sarbatoari. mult din toate. Putina
filozofie , putin parfum care sa ne invaluie , putina inaltare catre
spirit si amintirea unui eu mai vechi.Asta suntem noi.

Vreau sa vina Craciunul.Sa bata vantul , sa ma contopesc
cu florile de gheata , sa privesc fulgii de zapada , sa ma scurg
in turturi argintii , sa raman eu si totusi sa fiu alta . Un eu mai
vechi alaturi de eul tau nou. " tu" , " el " si alte apelative fiind
generice, doar v-am spus ca-s idealista.

Myriam Lacroche.

P.S versurile de la inceput sunt:
Dean martin- that's amore
ATB- wait for your heart
:)





marți, 9 decembrie 2008

Blower's daughter in Prague

 Inca de cand am coborat din  tren am inceput sa respir.
Intens. mi s au dilatat pupilele in asteptarea miraculosului.
Voiam sa vad tot , sa miros tot , sa cutreier tot , dar mai ales
sa simt tot  , sa ma invalui in aroma catifelata a orasului,
sa devin o parte din el , sa ma confund cu oamenii , cu multitudinea
de turisti care sa nu stie ca o parte din Praga ii urmareste.
 Voiam sa fiu blower's daughter , sa fiu o adiere , proaspata , 
sa ma fac simtita , lumea sa stie cine sunt , dar sa nu ma recunoasca,
sa mi simta caldura , dar sa nu o poata avea decat pentru scurt
timp.
  Si am reusit. Am reusit sa las o parte din mine in Praga. M-am
descompus in mii de farame , cele mai multe le-am adus acasa , aici
in acest loc , de unde tastez cuvinte fara sens , dar am lasat franturi
acolo , ca lumea sa ma simta.
  Mi-am lasat ganduri imprastiate pe strazi. Am lasat putina bucurie
pe bancile de langa primarie , am lasat uimire in turn , am lasat mandrie
si patriotism in fata scenei unde au cantat niste romani , am lasat veselie
in sufletele celor care ne-au ghidat si ne-au vazut razand , am lasat
o imagine in aparatele foto ale celor care s-au mirat vazandu'ne cantand , 
am lasat atat de multe. Eu m-am lasat acolo, m-am uitat acolo.
  si eram prea multa acolo , ca sa realizez ca plec , ca pierd vantul , ca
pierd mirosul de kurtosi , ca pierd plimbarile pe strazi noaptea , zambetele
aruncate strainilor , ca pierd povestea si farmecul  , ca pierd tot.
   Eu sunt acolo inca. Traiesc din amintire. Traiesc din sufletul meu
de acolo, din imaginile care insista sa mi aduca aminte , din franturile
ramase acolo.
   Sunt prezenta in catedrala. Acolo am ramas. Spirit vesnic . Sunt si
voi fi mereu in trenul catre Praga. Sunt spirit.sunt eu , vesnica.
   Si , acum realizand ca nu mai sunt fizic acolo , dar ca mult din viata
mea a ramas acolo , ma intreb unde o sa ma mai imprastii in lume?
O sa mi las un zambet in Paris , un cuvant soptit in Londra , o poveste
in Iasi , un zumzet energic in New York , o privire zambareata pe
strazile Amsterdamului si prima iubire de oras in Praga.
  Sunt atatea orase in lume , iar eu am viata , am suflet , sunt pala de
vant imprastiata in 4 zari , o sa raman in fiecare.
  si mi-aduc aminte de povestirile Inei in copou . Vreau sa ajung in
Romania , sa ma contopesc cu tara mea , vreau sa revad vlastarele
Orastiei din Starometska Pragai , vreau sa fiu vant , sa vad lumea.

si acum , scriind asta m-am transformat in spirit. nu mai exist ca
fizic , sunt un suflu , sunt prezenta din spatele tau ce te priveste ,
sunt fata vantului care-ti sopteste la ureche. Ma simti? Ma simti
adanc , o sa-ti raman in piele , o sa ma iubesti pentru ca sunt a ta
si a altor mii de locuri si o sa ma vrei aproape sa simti cat mai multe
franturi de ale mele impregnate in simturile tale. O sa ai parfumul
meu mereu , o sa fiu gandul unui tango care te bantuie  , o sa fiu
ceea ce iti lipseste cand esti singur , mereu prezenta , acolo. si stii
ca nu mint , stii ca sunt vesnica , ca nu ma poti uita , ca vrei sa ai mai
mult , ca vrei sa ma cunosti , sa stii cine sunt cu adevarat , sa simti
atingeri , reale , iar eu nu o sa ti pot oferi nimic. O sa ma dezintegrez
in rafale , in tornade de furie , in adieri romantice , o sa ma aiba o lume
intreaga , iar tu n-o sa ma poti simti. Si o sa ma vrei cu disperare.
O sa atingi cu mangaieri o tastatura incercand sa-ti gasesti vorbele
cu care sa mi spui cat de tare doresti , o sa-ti arcuiesti buzele rostind
soapte pe care decat alte adieri le pot prinde , o sa faci totul , fara sa
reusesti. Si atunci cand nu o sa te astepti , cand nu o sa stii , o sa fiu in
fata ta . si o sa ti doresti sa ma strangi in brate , pe mine , spirit , si
o sa ma descompun in bratele tale , dar o sa te inavalui! O sa simti mereu
parfumul meu. O sa fiu eu in tine si orice gest ai face o sa fiu eu
si nimeni altcineva. La fiecare pas o sa te impiedici , o sa simti...
O sa ma simti.

[ Te bantui deja cu ganduri. Oare cine sunt?Oare cine esti?]

Myriam Lacroche.
  

miercuri, 3 decembrie 2008

Maine la ora 07:11 imi aterizeaza trenul in gara de vest
din mirificul ploiesti. R374 vagon 363 ,  ruta bucuresti
nord - praga via budapesta ( asta am bagat o de la mine
pentru ca stiu ca pe acolio trece:D)
Emotii? Hmmm , da. Cand ieseam azi din scoala dupa
ce am pupacit lumea si am iesit pe usa . Wow maine plec
in Cehia!
 AM multe bagaje de facut , dar nu m am putut abtine ,
asa intre 2 cautari ale mersului trenurilor si o excursie
pana la bucatarie sa vad cum stam cu mancarea , sa nu
anunt bloggerimea ce fericita sunt ca plec iar , dupa toate
cate s au intamplat:).

Va pup , vorbim marti.:)

Iulia

duminică, 30 noiembrie 2008

Degradare morala

 Lumea. Lumea asa cum e ea. Refuz sa o vad.
Mai bine spus am refuzat. Ce s-a intamplat in
acest weekend a reprezentat un soc pentru
mine. Dar , din fericire , consider ca am luat
decizia corecta si sunt extrem de fericita ca am
fost alaturi de oamenii care conteaza pentru mine
pana la capat.
 De ce trebuie sa facem anumite lucruri doar ca
sa parem altfel de cum suntem? Sau asa suntem?
De ce suntem teribilisti? De ce o distractie aproape
inocenta se transforma intr-o orgie? De ce nu
e nimeni ceea ce pare? De ce jignim oameni carora
le datoram respect? De ce ne credem cineva sau
ceva ce nu suntem?
 Oribil. Pueril , dar oribil. Dizgratios. Betie. Betie.
Betie. Betie a simturilor , betie animalica , betie.
 Sunt doar dezgustata. Atat. Pentru ca tupeul ar
trebui sa aiba limite. Impunerea punctelor de
vedere ( desi sunt cele mai idioate ) ar trebui sa aiba
limite.
  Dar , cum trebuie sa aiba si o parte buna, am avut
multe de invatat din evenimentele recente. Ca ar
trebui sa am aceeasi incredere in mine mereu , ca
ar trebui sa invat din greselile  ALTORA , i do insist,
ca sunt mai matura decat ceilalti colegi cu mult ,
asta daca discutiile cu cosmin nu ma convinsesera
pana acum:) , ca mi-am facut mandri parintii si
ca merit mai mult de atat. Am luat decizia de a
trece peste cu mai multa forta decat ar putea crede
oricine ca am. Si o sa scap de toate astea. Curand.
  Si cum trebuie sa fie o parte funny , azi noapte
cand ma intorceam cu ai mei , i am intrebat daca
s-ar supara pe mine daca m-as marita cu un tip
de varsta lui columbeanu:) . Au ras si au zis ca daca
aia e varsta cu care sunt compatibila e ok. Si i-am
mai zis lu tata ca o sa-i prinda bine sa vorbeasca cu
sotul meu de varsta lui.:) A fost dragut. Nu ma mai
simtisem de multa vreme asa de aproape de ei.
  Si voi , cei care credeti ca am luat decizia gresita ,
atunci cand am acceptat sa va parasesc , imi pare
rau sa va dezamagesc. Dar lucrurile grave sunt
intotdeauna foarte grave , iar lucrurile mai putin
grave sunt mult mai grave decat par. Musamalizam
totul , de frica , o teama idioata , cretina, care pana
la urma ne da de gol. Si voua , celor care va e teama sa
nu afle omul care ar trebui sa afle, ma mai gandesc.
  Atata dezgust , si atata scarba pentru oamenii care
ma inconjoara nu am simtit niciodata.
  Ma intristeaza un singur gand. Nu  o sa ma pot
impartasi anul asta. Pentru ca sunt certata cu cineva,
nu o sa ma mai simt implinita dupa iesirea din biserica...
 In ce lume traim. O lume parsiva , rece , depravata,
perversa. Si oarba ...

Iulia.

vineri, 28 noiembrie 2008

gol.

 Ma simt atat de goala. Goala , rece si nepasatoare. Nu mai
imi place lumea mea. E prea organizata , previzibila si nimic
nu e asa cum ar trebui sa fie.
 Revin la gandurile cu romante imposibile a la filme ... mi- aduc
aminte de Amelie si de imposibilitatea unei intamplari gen
Amelie. Dar e frumos. Sa crezi ca exista si asa ceva.
 imi place sa vad ca primul om pe care il vad intr-o zi e fix el,
chiar daca asta e cel mai neasteptat eveniment dintre toate.
Chiar daca lui nu-i pasa. nu ma mai intereseaza. A mai ramas
doar dorinta aia ciudat de prezenta de a avea o mana fina si
puternica pe care sa o strang si care sa o simt prezenta mereu.
A mai ramas decat dorinta de a fi cineva. Care sa ma surprinda,
cu care sa merg la patinuar si sa ne tinem de mana si lumea sa
ne priveasca asa cum ii privesc eu , cand ma odihnesc pe margine.
  E gol si asa a fost mereu. E un gol care se strange. E mic.
A fost mult mai mare. S a umplut mai intai cu sperante ca apoi
sa devina iarasi imens , mai mare decat prima oara , iar acum
e pur si simplu un gol. Care se strange , se strange si devine tot
mai mic datorita constientei ca nu o sa fie cineva care sa-l umple.
 Si daca o sa fie , nu o sa fie acum. nu are cum. Sunt prea diferita
de generatia mea. Golul ar fi umplut de un om cu cel putin 2 ani
mai mare, pentru ca doar asa ne am apropia ca gandire. Ca
mentalitate. Sau nu.
  mai conteaza?
e gol, e pustiu , e iarna. Astept ninsoarea , sa mi astearna fulgi
de nea peste durere si sarutari peste fruntea-mi inghetata.
 Vreau sa gasesc ceva de facut. Vreau sa gasesc un om care sa
aiba nevoie de mine.Vreau sa ajut pe cineva , sa ma simt utila.
Poate atunci n o sa mai fie asa gol.
 Vreau sa fac pe cineva fericit. Vreau sa simt Craciunul si sa
nu ma mai enerveze casa plina de oameni care-i canta mamei
la multi ani la cea de a 41 a aniversare ( cum trece timpul...).
 Vreau un copil. Al meu. Vreau sa simt ca iubesc ceva , pe cineva,
pentru ca e parte din mine.Nici nu va puteti inchipui cat
il iubesc pe toni , metis angorasul meu. Dar , cum e un pisoi , nu
stiu cat de tare se resimt sentimentele lui fata de mine.
 Dar imi iubesc cartile . Cele 10 de la Gaudeamus ma asteapta.
O sa ma las de mess.
Trebuie sa mi promit ca o sa scriu pe blogul asta mai des, e calmant.
E ca un balsam, de cand nu mai am jurnal :).
E placut sa te simti parte din ceva.

A venit iarna. Merg la munte. MErg la Praga.

Noapte buna!

Iulia.

joi, 20 noiembrie 2008

Ecou

degete fine
impletite cu ale mele
zambete obosite...
chin.
dulci chinuri
ale noastre,
ale tale si ale ei.
eu nu sunt parte
a tot ce aveti voi
eu nu sunt
nimic
in lumea ta.
Eu sunt
un eu ratacit
care te striga
si striga
ecou
voce
nu se mai aude.
N ai auzit.
sfarsit.


Ce a fost

Azuriu , cerul
Pete albe , norii
Inaltat spiritul,
S-a spulberat.
Iluzii coplesitoare
Guri de aer respirate
Cu greu.
noi.
respira.
Si apoi a venit furtuna
Norii. ploaia. vantul.
Si n-a lasat
decat
gri melancolic.
Uite-l . Il vezi?
e aici. e n mine.
Uite-l . il vezi?
nu vezi. nici
n-asteptam
N ai vazut nimic,
nimic...
Pana acum.

Prea tarziu.


marți, 18 noiembrie 2008

Boys

 Some say it's quite very extremely hard to
understand women. But it's not. Oh , do believe me!
  Baietii. pfu. who understands them?
  Baietii sunt acea specie rara , pe cale de disparitie,
care isi aduc aminte de ziua ei de nastere , care fac
pasii decisivi catre inceputul unei relatii , care cred
in relatii mai lungi de 1 saptamana finalizate cu acel
cuvant magic cu e la mijloc de care v am mai zis.
Gen Cosmin , ca tot urla modestia din tine :)).
 Am( a se citi cu diacritice:)) ). Chestiile celelalte.
Chestiile celelalte sunt tipii in genul din cauza
caruia ma duc eu sa fumez cand am cei mai
mari nervi de pe planeta asta. Si am corupt si pe
altii :) . Din fericire nu am devenit dependenta de
asa ceva , dar de fiecare data cand vad astfel de
specimene( de baieti , nu tigari ) imi vine pofta
de o sheesha. De un parliament methol . Nu ca as
avea prea mare experienta:D Dar astea mi plac,
pentru ca am apucat sa le incerc.
  Chestiile celelalte sunt aceia care ne fac sa
devenim dependente de ciocolata , m&m ,
cafea , ne fac sa avem insomnii, sa intoarcem
cea mai banala situatie de 1001 ori pe fata si
pe dos , doar pentru ca nu le intelgem
motivele de a fi azi asa si maine invers.
  Dar poate ca si noua ne place. Pentru ca
fetele au oarecum o natura sado-maso. Le
place sa fie pesimiste pentru ca nu vor sa
fie prea optimiste ( dar oricum nu stiu ce
sa inteleaga de la ei ), le place sa le dea
mesaj si apoi sa se considere proaste de o
mie de ori pentru ca i au dat mesaj si poate
par prea dispearate , le place sa si
marturiseasca sentimentele in cele mai
metaforice si mai ciudate moduri ( vezi
Daca vrei cu tine lumina sa o impart , sau
si ma rau ma propun ) , le place sa ramana
stabile si sa tina cu dintii de aceeasi
pasiune care le a dezamagit de mii de ori ,
le place stabilitatea intr o relatie in
care nu si ar mai dori de mult sa fie , le
plac tipii care nu intrunesc nici o calitate
din cele pe care le cauta la un baiat.
  Mda. This is who we are , pisy :)).[am
observat ca se face abuz peste tot de
acest cuvant , desi nu mi explic de ce :-?? ]
  Well , actually baietii pe care ar trebui
sa i cautam sunt de fapt barbati . [ cosmin ,
modestule , esti ultimu an la poli - precizez
acest lucru ca sa intelegeti cam varsta necesara
for him to be able to suit our needs and never
to forget our birthday ].
 Baietii sunt celelalte specimene . Baietii...
Baietii ... I am at a complete loss of words.
Cunosc si un tip de 20 de ani care e complet
copil , desi nu pare - dar ma abtin sa dau nume,
nu vreau sa l jignesc:D. Dar mai cunosc 2 tipi
de 18 ani care are mai multa minte decat
amandoi , aman3 tipii de care mi a placut mie
pana acum:D. chit ca insumati anii lor , ar trebui
sa aiba vreo 40 de ani , pe putin .
  am cunoscut multa lume vara asta. Cea mai mare
parte speciala. Am cunoscut si cativa baieti care
par altfel si sunt altfel. De vreo 2-3 stiu sigur , de
ceilalti intuiesc:D.a se vedea cosmin:)) Modestule.
 Mda. Ce mai e de spus? Ca nu o sa mai ascult
in veci sfaturi de genu : " spune i ce simti pentru
el!!!" "  Bine... Ma propun."  no way.
  Cred ca mi am invatat lectia . Momentan viata
mea decurge monoton , ca o vara fara ploi care
sa tulbure , ca o iarna fara zapezi dar cu mult ger ,
ca viata mea de obicei.
  Si in sfarsit cred ca am reusit sa ma debrac de
haina sfioseniei si sa spun ce gandesc. Si da , da ,
da , pentru tine erau toate , dar n-o sa te jignesc
scriindu-ti numele aici. Dar da , pentru tine au
fost toate. Au fost. Caci nu mai sunt. Ti am spus
la revedere si nici nu ti ai dat seama. O sa realizezi
ce ai pierdut candva , dar nu mi mai pasa.
Am reusit sa inving.
 Si acum , ca tot vorbeam de propuneri , fetelor,
va propun sa nu i mai lasam sa fie doar chiuvete si
sa i fortam sa devina parte activa si integranta
a mediului in care traim.
 cu alte cuvinte. I'm going into biznis honey. And
I'm gonna hit all the markets. Precisely where it
hurts them.
  I feel mean at this time of the evening , so
I'd better go to sleep before i say something even
nastier than i already did.
 Please scuzati mi incoerenta , greselile gramticale,
romgleza fluenta , si engleza de balta.
 

O seara placuta tuturor.
Final goodbye to some of you.

Iulia.

duminică, 16 noiembrie 2008

descoperire

nu m am putut abtine.
tipa asta are cam mare dreptate
in acest post , nu m am putut abtine.

http://jazz-7azz.blogspot.com/2008/01/mi-aprind-o-igar.html
De fiecare data cand o sa fumez o
tigara de acum inainte o sa ma
gandesc la asta.

Esti tigara sufletului meu.

Iulia

vineri, 14 noiembrie 2008

Predispuse la esec.

eu niciodata nu ma invat minte?
Cred ca nu.
Ar trebui sa fac acelaeasi greseli din trecut
de o mie de ori sa ma invat minte. Niciodata nu mi
convine cand nu mi iese ca mine.Niciodata nu inteleg
lectia din prima.
Am spus te iubesc de multe ori fix cui nu trebuia
( a fost unul singur ) si cred ca in cele din urma a
facut ce face orice baiat cand are parte de confesiuni:
profita si se simte mai stapan pe el , te ameteste si
apoi te lasa.
Eu sunt una dintre cele slabe de duh , iar blogul a devenit
un fel de confesionar al meu , tocmai pentru ca este citit.
Imi aduc singura aminte de tipa din cruel intentions 1,
care aparuse intr un ziar tocmai pentru ca era virgina la
o varsta inaintata.Nu m ar deranja soarta ei totusi.
Nu am taria sa le rezist ingratilor.Nu am taria sa le rezist,
la naiba.
Am inceput sa realizez ca tot ceea ce am simtit in viata mai
serios pentru anumiti , a fost bazat pe o relatie de lunga
durata , care nu-mi permitea sa ma apropii prea tare sau
prea des de ei , dar sa le pastrez amintirea vie , ca o flacara
inauntrul fiintei mei.
Am simtit repulsie la un anumit moment dat pentru fiecare
dintre ei , chit ca era pentru faptul ca pur si simplu erau
ei , chit ca pur si simplu gaseau pe alta.
Dar nu gasesc omul perfect pentru mine. Marmo imi zicea
ca-s perfectionista. Cosmin si Lidu slava domnului ma
inteleg.
Dar sunt perfectionista , caci nu gasesc rostul unei relatii
daca nu e de durata , romantica , iar omului de langa tine sa-i
pese .
Si perfectiunea e imposibil de atins, dar poate fi cautata.
Si daca nu o sa ating aproape varful everestului , voi incerca
sa fie special si sa mi mai lipseasca 5 metri pana in varf.
Daca nu voi reusi sa gasesc ce-mi doresc aici , voi pleca.
Oricum vreau sa plec. Oricum am cunoscut oameni care
merita mult mai mult decat cei ce ma inconjoara si ma
scarbesc zi de zi. ( vorbesc de evident despre anumitii din
liceu). Sa zicem ca ar fi maxim 5 , dintre care ei nu i stiu pe
toti care ar merita un oarecare interes. Dar merit eu
interesul lor?
Uneori si the sparkle of life that you can only find in me ,
e un impediment. De ce imi plac molaii? Sau teribilistii?
De ce azi imi plac brunetii cu ochi albastri dar maine
o sa mor dupa un blond cu cei mai frumosi ochi caprui
din lume?
Nu ma mai suport.
Mi-am propus ca peste toate sa-mi cumpar un nikon
cu putere cat mai mare si sa plec in lume si sa o vad.
Fara sa mai fac nici un studiu , nimic . sa fiu eu si nikonul
meu. si atunci cand o sa ma plictisesc , o sa le arat
oamenilor ce am facut eu , de ce am plecat de la scoala,
o sa fac o facultate renumita cu nikonul meu cu tot ,
o sa astept primul om care iese din cladirea new york
post si o sa l rog sa vina cu mine si sa-mi doneze samanta
lui pentru perechea mea de gemeni.
Si o sa fiu prima femeie intacta care naste gemeni si
are un nikon care a vazut si kenya si india si malaezia si
rusia. Ah rusii...
Si vreau sa fiu eu capabila sa nu ma mai ametesc
cu apa rece. Niciodata nu reusesc sa ma imbat , dar
ma ametesc destul de des. Dar sper ca daca voi reusi
sa spun gata , ma voi asculta pe mine.
Imi trebuie un timp numai pentru mien sa inteleg ce doamne
iarta ma sa petrece cu mine , ce vreau , pe cine
vreau si de ce il vreau.
Caci iar fac vesnica greseala de a-l dori eu prea mult.
Si ce daca mi spuneti voi sa fiu extrem de sincera
si sa i spun exact? Va spuneam ca i molau. si ce, n ar
fi in stare de nimic si sa i spun : " ba , m am saturat
sa ravnesc la buzele tale si sa ma pierd o zi intreaga
in ochii tai si sa ma tii de mana de la un apus la altul".
M-ar intreba ce am zis pentru ca nu a inteles ce am
vrut sa spun. Poate ca exagerez , dar scriu cu furie .
Furia neputintei. Furia care te apuca atunci cand stii
ca nu i nimic in mana ta si nu poti face nimic ca sa
schimbi ceva, vreau sa pot sa fac totul , sa schimb lumea.
Dar nu pot sa o schimb singura. Imi trebuie oameni
care sa ma ajute , oameni care sa vrea , oameni ...
Si uite cum o dau dintr-una intr-alta.
Dar nu mi place lumea mea , lumea in care traiesc ,
m-am saturat de tot si toate.
Vorba cantecului : in familie barbatul a devenit chiuveta.
Si atat.
Baietii ar trebui sa faca mult mai multe. Si nu ma
refer la turma , ma refer la cei outstanding , care chiar
ai pentru ce sa i apreciezi si in care vezi ceva.
Ca turma , face destule. Incepand cu acel termen de
3 litere care incepe cu s , se termina in x si are e la mijloc.
 Cei care nu fac parte din turma sunt speciali in
2 moduri. fie sunt chiar ... cu un je-ne-sais-quoi , fie
sunt ciudati.
  Si nu , nu sunt rea. Dar am vazut si ciudati speciali.
Sunt speciali , dar au ceva care nu ti permite sa te apropii
decat daca esti facut pentru asta.
  Ceilalti speciali , au prieteni deosebiti , cu care-si petrec
timpul si ar trebui sa fii si tu in anumite cercuri ca sa
ajungi aproape de ei.
  Si aici ma gandesc la ruxandra , stie ea de ce. Pentru ca
acele cursuri de chitara si de teatru sunt facute pentru
astfel de oameni.
 Doar ca eu am decis sa las chitara pe dezbateri de viata,
si teatrul pe drepturile omului.
 Pentru ca eu vreau sa schimb conceptiile oamenilor
despre teatru ( pentru ca se pot face bani si din teatru ,
nu conteaza ce zice mama si tata ) si nu sa joc eu teatru,
poate decat dupa ce ii voi convinge ca teatrul e o arta.
 Si nu ma refer la jucat teatru ca mintit. Ma refer la
teatru ca arta pur si simplu.
  Si iar ma uit unde am ajuns.
   Da , dar eu sunt predispusa la esec. Dar inca mai cred
ca viata e frumoasa si ca intr-o zi voi zambi gandindu ma
si recitind aceste framantari si poate voi reusi sa fac macar
unul dintre lucrurile pe care mi le propun.
  si pentru cei care nu au inteles inca( am intalnit cateva
cazuri):
  Da , nu am avut prieten inca . De ce? Pentru ca am citit
prea multe povesti cand eram mica si m-am uitat la prea
multe filme in aceasta scurta adolescenta ca sa nu mai
cred in the right one who is going to come.
 Chiar cred ca exista the right one. Chiar si pentru mine.
Chiar pentru mine , care nu am nimic outstanding ca
frumuseste , dezinvoltura sau orice altceva , pentru baieti.
  Da , sunt eu si nu mai imi e rusine de ceva vreme sa o
spun.

Sunt eu si invat sa mi accept viata asa cum e.
Predispusa la esece si succesuri :).

Iulia

duminică, 9 noiembrie 2008

Predispuse la romantism

  Mda. noi fetele. Noi fetele de azi.noi vrem romantism.
hm, nu va asteptati la asta nu?
 ei bine eu ma asteptam sa nu va asteptati la asta. Stiu
ca si celelalte fete vor romantism , dar eu vreau chiar
mai mult si pentru ca nu va pot spune exact ce vor ele,
dar va pot spune ce vreau eu , o sa fac chiar acest lucru.
 Fetele vor un tip curajos care sa vina la ele tam-nesam
si sa le spuna te iubesc , sa-si asume riscul de a fi refuzati.
  Fetele vor un tip care sa le invite la un suc dintr-un
motiv stupid : hai sa invatam la o ciocolata calda , nu
conteaza ca nu suntem in aceeasi clasa / liceu / oras.
   Fetele vor un tip care sa nu se poate abtina sa le ia de
mana , sa le sarute chiar daca nu-si permit. Fetele vor un
tip care sa le intrebe daca pot sa fie sarutate sa nu aiba
timp sa raspunda si sa fie sarutate.
   Fetele vor un tip destept. Nu conteaza cat e de frumos,
dar trebuie sa nu spuna " n am mai citit o carte de cand
eram clasa a 4 a si nu citesc decat daca n am de unde sa
mi iau comentariile la romana". Fetele vor un tip care
sa zica " Stii cartea aia? am citit o mi s a parut faina rau"
  Fetelor vor un tip direct. Care dupa foarte putine pretexte
de a avea o anumita legatura cu ele , iau atitudine si le
invita la mult asteptata ciocolata.
   Fetele vor un tip care sa intelega ce vor ele si care sa
aiba curaj sa greseasca. Si ce daca te refuza prima oara? Or
sa zica da a doua oara , doar pentru ca prima oara le-ai luat
prin surprindere si a doua oara deja stiu ca-ti asumi riscuri.
  Fetele vor un tip care sa nu aiba mai multe bijuterii decat
ele si blugi mult mai slim decat ai lor.
   Fetele vor un tip care sa arate demential la costum,
care sa aiba o camasa incredibil de sexy , care sa le innebuneasca
de fiecare data cand o vad.
   Fetele vor un tip care pur si simplu traverseaza curtea scolii
si zice " Buna Y . Eu sunt X. Vino la un suc cu mine sambata.
nu accept un refuz pentru ca nu o sa mai am curajul sa mi mai
exprim inca o data sentimentele."
   Fetele vor un tip direct , care sa fie capabil sa spuna te iubesc.
   Fetele vor un tip care sa nu vrea altceva din prima saptamana.
  Fetele vor un tip care nu le spune te iubesc la prima intalnire.
   Fetele vor sa fie iubite , vor sa traiasca o poveste ca in filme.


Din foarte mica mea experienta , cam asta vor fetele.
Din gandurile mele va pot spune ca mi doresc sa traiesc o poveste
ca n filmele alea americane - for teens. Nu chiar popularul scolii
se intalneste cu tocilara scolii si se schimba radical , dar un tip
care sa se intalneasca cu mine si sa faca ceva , exact in clipa
in care ma astept cel mai putin. Sa ma ia de mana sa ma duca
pe baza scolii si sa ma invite undeva . Sa apara din senin la usa
clasei mele si sa mi zica ca trebuie sa mi spuna ceva chiar in
acelasi moment , sa ma sperii crezand ca a patit ceva si el
sa mi spuna ca nu mai rezista tacand. Eu vreau un tip puternic.
Ideea e ca Prince Charming nu se gaseste pe toate drumurile,
cu atat mai putin in caragiale , ploiesti. Totusi eu sper ca o
sa gasesc my own prince charming , iar pana nu l gasesc nu o
sa vorbesc cu nici o imitatie. Da am ramas aceeasi.
  Si stiti de ce sunt eu asa de romantica? Pentru ca sunt idealista,
perfectionista , si nu vreau sa stric starea mea actuala de good
girl , not touched girl cu imaginea de very touched girl.
  Am sarutat un singur tip pana acum si nu mi-e rusine sa
o afirm pe blogul care il citeste 3 sferturi de clasa , eventuali
baieti interesati , oricine. Si sunt mandra ca nu am sarutat
mai multi pentru ca nu au meritat altii. Nici norocosul nu stiu
daca merita , dar era un pas pe care trebuia sa l fac la vremea
respectiva pentru ca eram prea orbita de prezenta singurului
om cu care imi imaginam ca pot sa ma sarut. II multumesc
oficial pe aceasta cale ca mi a zis de muuulte ori ca sarut foarte
bine , although it was my first time.
   Mda , acestea fiind zise ( dupa un alt session de nestapanita
sinceritate pe blog ) , presupun ca orice tip care afla de acest
blog si il citeste ori: 1. Becomes totally turned off by a virgin
in relationships 2. becomes turned on by the chase of a begginer.
 Pentru categoria 1: Bravo voua baieti :)) duceti-va la alea cu
experienta. 2: n-aveti nici o sansa.
  Eu caut categoria 3. Care ma vrea pe mine si nu experienta
mea.:)

Hai , gata :)
O seara placuta,
Iulia.

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

Yann Tiersen - comptines d'un autre ete

 









elle est Amelie Poulain. Et elle aura Nino Quicampoix.
Je crois que le chanson est fabuleux.
Nu va radeti de franceza mea....

marți, 4 noiembrie 2008

Elixirul vietii

 Am revenit la romana dupa o lunga perioada de timp. Sunt anumite
sentimente care se traiesc in romana. Sunt oarecum indragostita.
Dar nu in felul ala normal ( bine si in ala normal :D ) , sunt in love
with life.
 Pur si simplu , faptul ca am simtit niste chestii recent ( de bine) ,
care m-au facut sa simt ca traiesc , ca sunt reala , tangibila , aici,
intr-o uimitoare lume plina de culori , ca sunt clasa a Xa ( clasa cu
multa dragoste dupa cum zice dirigu ) , ca sunt la liceu , pe care
am ajuns sa -l iubesc si sa-l respect atat de tare incat mi-e teama
sa nu irosesc nici o secunda.
 Am ajuns sa pretuiesc viata. Asa cum e ea , cu buna si rele si trec
printr-o perioada in care natura emo a mea nu se mai arata cam deloc,
iar eu cred ca nici nu o sa se arate prea curand.
 Starea initiala de euforie s-a evaporat usor , dar ramane substratul
care-mi aminteste ca viata e facuta ca sa fie traita.  Ma ghidez dupa
" carpe diem " in fiecare clipa si regret ca nu au descoperit si altii
elixirul care ma face sa zambesc zi de zi.
  Zambesc , pur si simplu zambesc. Am in suflet culori , atingeri ,
voci,  prinderi de maini , zambete , priviri , multe amintiri , 
ii am in suflet pe cei cativa oameni de care chiar imi pasa, pe care
ii pot numara pe degetele de la o mana , pe 4 degete fara mama si
tata .
  Ii multumesc Domnului seara de seara , ca sunt aici , ca are grija
de mine si ca-mi da o viata mai fericita decat as fi cerut eu. Cred ca
fara ajutorul Celui de sus nu as fi reusit niciodata nimic si norocul
meu , de acolo vine.
    Acest post e o multumire pentru prieteni , o declaratie de dragoste,
o voce , un ecou pentru cine vrea sa asculte.
    Nu vreau decat sa spun ca viata se afla pe pamant pentru a fi traita
si iubita , caci iubim sa traim si traim sa iubim.
Si stiu... Multe lucruri le stiu... Le simt . Si ma multumesc sa simt ,
caci sentimentele sunt mult mai intense decat orice gand.

Nu putem spune ca viata e frumoasa azi sau ca a fost ieri. Viata e
frumoasa zi de zi , trebuie doar sa stii cum sa o traiesti si pentru
ce sa o apreciezi.
Si totusi , viata mea mea nu a fost niciodata mai frumoasa ca acum,
in perioada asta , pentru ca de-abia acum am invatat sa iubesc
existenta ei.

Iubesc tot ceea ce ma inconjoara.
Te iubesc.

Pentru cei 4 oameni speciali din viata mea.
( Ghiciti-va singuri)

Cu dorinta de a vedea si voi lucrurile asa cum le vad eu ,
Iulia.

luni, 27 octombrie 2008

Life& love

Somebody told me one day that i was going to find my prince
someday but he was not the one.
Everyday i believe more and more that there is no such thing
as my prince charming riding the white horse. I keep waiting
for the right one to appear but he just keeps saying no to my
wishes , because i refuse to beg.
I've fallen out for a guy and i don't know if what i feel is real.
Of course , he doesn't know and if he would even read this
he would say that definetly he isn't that " one" that i am talking
about.
I haven't ever fallen in such a deep way for someone. Or maybe
just once , but let's say it was because i had known that person
for many years. Now , i know nothing about him , he's a mistery,
he gives me hopes , he takes them , i felt betrayed by him some
time ago and now , when history repeats i'm in the same situation.
  If he would make me feel like the most stupid person on earth right
now , next time i would do exactly the same , i mean leting him
know exactly what i feel for him.
   I feel so old. It makes me feel old. Love makes me feel old. I'm done
with considering all the possible options , I'm done with interpreting all
his gestures, I'm done with everything.
   But who is going to believe me? I don't even believe me. Why would
you? Why would he?
   I'm dumb. I don't even learn although i have great plans and some
people have great expectations. tomorow i have test papers in physics
and TIC. So what? I don't even bother. I'm too old for anything.
   And you know what's funny? I'm one of the most open-minded and
natural people in my class , but when it comes to him i'm the funniest
and dumbest person ever. I pretend not to see him , i refuse to talk
to him , i do the worst things ever.
   What is there left to say? I feel stupid , in love with  the dumbest boy,
i feel old , i feel tired and i really am what i feel.

I am what i do and what i do is who i am.

miercuri, 15 octombrie 2008

I feel tired.

 I feel so damn tired. where are those sunny days when
all i had to do is lie down with a glass of still water and lemon
or with a cup of coffee and look at the sky?
 And i don't know if i am tired phisically. I think it's this
feeling that i have been having for a while , that school
isn't what i want to do. Or at least , here , in romania.
  I've been yearning for the BR meeting since school begun.
And here I am , 2 days before leaving. It's a really nice
feeling , knowing that I am going to meet again all those
peoplethat i fell in love with . I really miss them.
  and the best part is that on saturday night we're havin
a party \:d/. and what i know for sure is that i am
going to be there , that the so-called " soul of the party" paul
is going to be there , that 2 special persons that i am
getting more and more attached to are going to be there,
and now that i think about it more i realise that many
of the people i care about are going to be there. And we're
going to have a great time. I know it for sure. 
  But i still feel tired. Because i am tired of proving who
i really am to people who don't even deserve a look from
me. I deserve more but i have to work for it more and more.
And what i want needs so much time that i'd have to
give up things that i have to do but i don't want to.
  I want to give up. But i still have fiath and ambition and
i am a continous source of creativity and that's why i won't
give up. I have people who believe in me , people who
love me for who i am and who know that i am made of a
a very hard steel that won't torn into pieces at the first
pale of wind.
   I am proud of my first weekend in bucharest. :) It's
going to be magical , sprinkled with lots of pixie-dust
and wonderful people . Add some feelings of friendship,
some memories , some stress , and you'll get the mood.
  It's going to be stresfull ( very early wake up , train
to bucharest , sessions until about 6 in the evening ,
lovely parties and games:X:X:X until i don't know what
hour , wake up early in the morning , bussines planning
session , train back to ploiesti , i might get home or i might
not , because i have LMT classes in the afternoon with one
of the people i just left :) , so it's gonna be stressfull ).
   and that reminds me about how tired i am and how
much i want my own time and a holiday.
   i am going to sleep.
  Good night :)

Iulia

luni, 13 octombrie 2008

well.

Well it's hard . I want to do a lot of things but i have no
support. It's annoying. Really.
 most of them are parties but does it really matter? :-"
 I want to get involved into some interesting projects,
but it's quite hard when you have parents who dissaprove
of staying late , spending nights in bucharest or being alone when
leaving by train.
  It's quite hard not to have independence although you are
only 16. But I can't say i'm not trying. I really am. I'm really
getting a small piece of it , but sooner or later i'll have it.
  My biggest problem is that i don't have parents to say , go
there and do your job. It's something like : well , what are
you going to do there? is it necessary? does it help? Will
it be useful for your future? Are you sure? who are you
going to see there? do you know them? do you know anyone?
 Quite hard , right?
  Well at least they trust lmt , and ...ummm....lmt?
  They know all the people i know. It's something like : i'm
meeting the Br guys on saturday . Really? yeap. Are you
going with that nice girl you've been with in the czezh republic?
Is the girl from oricum coming too? are you going to see the guy
that you are having that lmt training too? is the guy that i saw
on teo , that marian , coming too?
 It's exhausting , believe me.
 And my form teacher.... oh god. if i understood what he means
whenever he is talking i wouldn't share my frustrated thoughts
on the internet , blogging.
  He doesn't understand english. He doesn't understand romanian
either even though he teaches it.  he has the most comunist
conceptions about the world and he is ambitious in stupid
issues. He is stubborn just like a mule.

pf. I'm going to sleep.
see you tomorrow probably with new things that i hate.

Bye bye.

Iulia

duminică, 12 octombrie 2008

about the world

 i feel a change in the world. I feel this world is changing
constantly and not necesarily in good. I see more and more
children becoming " emo" or even worse " manelari" , and
i'm shocked. am i into the last generation which is able to
resist temptation and keep the " oldies but goodies"?
 People have hopes from us. they hope we'll change the
world while we are listening to florin salam and romeo
fantastik. If paula seling is singing " manele" what's next?
A duo between celine dion and guta? Or a live concert
with rod stewart and denisa from i don't know what city?
   I'm dissapointed. I thought we were different. I thought
we could change the world , but we just can't. We are not
that many to be able to change a world of people who yell
and come to simphonic concerts just because they are
obliged to , people that don't read just because it's not
fashionable.
  We seem to taste only things that are fashionable. Fancy
cars , voluptuous naked girls-singers , rich men , footballers,
anything we see on tv , whose quality is getting worse each day.
  what is happening?
  i don't have a suitable answer.

Iulia.

sâmbătă, 4 octombrie 2008

I'll be back

Parca asa am zis nu? Well , I'm back.
M-am intors si din creta si din cehia , de peste
tot , a inceput scoala cu mirosul ei caracteristic,
cu caietele umplute din primele saptamani , cu profii
neintelegatori , cu dirigi sclerozati , cu toate cele
pe care le are scoala.
Eu m-am intors oarecum diferita. Am avut o vacanta
de genul - eu n-am mai facut niciodata asta , acum am
facut-o. am facut muuulte , pe care nu prea credeam ca
o sa le fac fara sa regret , care totodata sa mi placa...
Nu va ganditi prea departe totusi. Am facut destule,
dar nu chiar pe toate.
Acum visez cu ochii deschisi la alte taramuri , fara
scoala , cu zapada si cu un anumit om langa mine. Nici
eu nu stiu care.
Mai vorbim de-astea normale mai incolo.


Myriam Lacroche

sâmbătă, 27 septembrie 2008

vineri, 26 septembrie 2008

joi, 28 august 2008

Imi iau zborul

Maine plec in Creta.
Mi-era dor de greci... Tare tare dor de ei.
Voiam tare mult o vacanta in care sa zac langa
ai mei pe un sezlong la soare... Si nu sa ma duc
every night in tineretului sau sa joc Mafia pana la
6 , cu toate ca daca e sa ma gandesc mai bine as
da sezlongul pe mafia imediat :)).
 Mi-e tare dor de toate. Asa cum mai vorbesc cu
antreprenoristii mei pe mess , mi-e tare dor de ei
si as da orice sa ma intorc la Poiana Pinului... Sa stam
mai mult acolo si sa jucam Mafia pe intuneric :D imi
pare rau daca am facut o obsesie pe chestia asta...
Dar nu pot sa uit  cat de tare era...
Si ma intorc pe 5 acasa ca sa plec pe 6 in Cehia:)
Multumita tot celor de la BR. Doamne ce va mai iubesc:X
Mi-e atat de dor in fiecare clipa incat pe cuvant
de nu ma gandesc ca m-ati indoctrinat. Suntem
o adevarata secta :)) Martorii lui Razvan si alte
povesti de genu :))...
Vreau sa mai vand zodiace , sa-l gasesc pe bogdan in
patul meu facandu-i masaj sabinei , vreau sa mai
cant baby shark cu anca , vreau sa mai rad de Razvan
si antena lui , vreau sa mai dorm cu capul pe masa
langa francezi , vreau sa mai cant i'm a bitch i'm a lover ,
vreau sa se mai aseze cutu pe picioarele mele , sa
o mai aud pe Silvana razand ( =)) ) , sa mi scriu necrologul,
sa caut umbra pe scarile alea , sa ma feresc de albine ,
sa ma feresc cu alexandra de omu ala mic si negru ,
sa va insotesc la fumat si sa -mi scriu postari pe blogul
de hartie , sa alerg la masa ca iar am intarziat si sa se uite
urat la mine bucataresele cand le cer apa , sa va vad
costumati in becalli si banel , green spirits si tiganci ,
sa va vad la never ever :>....
vreau sa mai fiu alaturi de voi :D. Doamne cu cata nerabdare
astept acel follow-up.

si uite ca si postarea mea despre Creta si Cehia s-a transformat
tot intr-o lauda a sectei BR. :))
Deci :
Vreau in Cehia si Creta. Asta era ideea.:)
Da mi-e dor de voi...
Si atunci cand o sa lancezesc la soare cu o pina colada in mana
sau cand o sa mi pun camera la dispozitie pentru un student ceh
tot la voi o sa ma gandesc...

Deci... imi iau zborul... Vorbim cand incepe scoala( of doamne :( )

Mi-e dor de voi :*

Iulia Iordache

vineri, 22 august 2008

Change in life


 Imi propusesem sa scriu numai in engleza... It's just not
possible. Sunt anumite lucruri care nu pot fi scrise in
engleza pentru ca sunt traite in romana. Sunt unele lucruri
care nu pot fi scrise deloc , pentru ca ele exista doar in emotie.
 Sunt anumite stari , anunmite vibratii , anumite inamplari,
anumite lucruri care nu pot fi scrise. Si stiu ca cei carora
ma adresez scriind aceasta postare inteleg la ce ma refer.
 Pentru ca niciodata nu m-am simtit atat de inteleasa.
Niciodata nu m-am simtit la unison cu sentimentele celorlalti,
niciodata nu am crezut ca o sa ma atasez de niste oameni pe
care nici n-am apucat sa i cunosc intr-o saptamana cat nu m-am
atasat in intreaga viata poate decat de mama , niciodata nu
am crezut ca viata mea o sa se schimbe in urma unei amarate
de tabere , niciodata nu am crezut ca o tabara imi poate reda
sperante de mult uitate , niciodata nu am crezut ca pot sa traiesc
cu atata intensitate.
  Dar ce spun eu aici? Tabara? Nu. Oameni. Oameni care sunt
cu totii speciali , care te fac sa devii si tu special alaturi de ei ,
care te pretuiesc si cu care poti sa fii tu insuti fara sa te rusinezi ,
fara sa ai complexe , oameni fata de care nu poti sa ai prejudecati ,
oameni care iti arata cine sunt , care sunt deschisi... Oameni cu
adevarat.
   De multe ori in timpul acestei saptamani m-am intrebat cum
de e posibil sa gasesti atatia oameni , toti la fel , toti extraordinari ,
cum poti sa i aduci impreuna ... Cum poti sa i faci speciali impreuna?
  Si acum chiar vreau sa le multumesc unor oameni care...
pe cuvant de nu te fac sa te intrebi " what am i gonna do to thank
them?"
  Vreau sa i multumesc lui Gabi , pentru ca a avut grija de noi si a
fost asa ca un guardian si ... cel mai mult ii multumesc pentru ca ea
a fost initiatoarea proiectului...
   Vreau sa i multumesc lui Razvan , omul care mi-a deschis cu 
adevarat ochii , ca nu-s eu aia nebuna. Pentru ca pana sa-l cunosc pe
Razvan eu chiar ma gandeam : La naiba de ce tre sa-mi fac eu griji cu
ce se gandeste lumea,
de ce tre sa-mi pese atat de tare de reputatia mea cand celorlalti nu le
pasa? Uite ca le pasa. Multumesc Razvan. Si lectia cu intuitita. Mi-a
fost frica de intuitia mea mereu. Am facut cateva decizii bazate pe
intuitie si au fost cele mai bune din viata mea , care m-au condus
spre o dezvoltare lenta dar sigura si totusi imi era teama. Multumesc
Razvan pentru ca ne-ai spus ca intuitia nu e un lucru rau si ... o sa ma
mai gandesc la treaba cu bungee :) Si multumesc pentru umilinta.
Era fix ce aveam nevoie. Pe bune. Acum pot sa stau singura in picioare
fara sa-mi mai fie frica de vant.
  Multumesc... colegelor de camera care m-au suportat cand ma
intorceam la 6 in camera si mai faceam si dus ca sa fiu sigura ca le
trezesc. Multumesc Paul pentru ideea cu zodiacul. ( daca nu ma
intreba el de 3 ori ce zodie sunt nu faceam afacerea aia ).Multumesc
pentru sustinerea din primul meu joc de mafia cu voi si multumesc
pentru sustinerea in meciul in care v-am batut ca mafiot.Si mai ales
multumesc Paul pentru seara in care tu si ai tai comunicativi :) ati cantat.
V.I.P.P este putin spus. You were great! Si stiu ca nici
voua nu va venea sa credeti cat de tari ati fost.
  Multumesc Bogdan , chiar ma simteam bine cand imi ziceai ca
aveam o figura angelica si ma strigai ingeras.
   Multumesc Anca pentru ca am fost cele mai tari dive impreuna...
( baby shark...ttt...)
   Multumim cu totii lu Alex! Razvanel cel mic ! Tipul care ne-a
adus tuturor mai multi bani , ne a adus clienti , ala mic si simpatic :X...
    Multumesc Cosmin pentru ca mi-ai zis de Cehia...
   Mulumesc Andrei P. pentru ultima noapte acolo. Cu totii cred ca iti
suntem recunoscatori pentru acel moment , pentru mine a fost cel
mai ...moment din toata tabara... Faptul ca am simtit cum bate inima
celorlalti ... totul a fost unic. Cum zicea si Marian Stas , maestrul Pascale,
you really deserve applause! Si chiar de n-o sa mai fiu eu la anu' acolo
chiar ma bucur pentru cei care vor fi acolo si pe care sunt convinsa
ca vei reusi sa-i surprinzi.
   Multumesc Vlad pentru ca ai cantat Good Riddance la chitara 
si pentru ca mi-ai pozat fluturele din par...
   Multumim Ancai H , care a fost cel mai tare regizor...
   Multumesc intregii echipe de la antreprenoriat pentru ca au fost
the best...Si talents night desi nu a fost funny pentru ceilalti , we
sure had a great time preparing it. Cu Mentolsheep , cu Charlie's
angels( you bitches:D ) , cu Luke I am your father ( define father ;)) ),
 cu tot ce a fost si cu hohotele de ras. Eu nu am mai ras asa de tare
deeeeee multa vreme. Si nici nu o sa mai rad pana nu ne revedem.
  Multumesc koko pentru ecusonul pe care nici nu stii ca ti l-am
luat ca amintire si pentru muzica din ultima seara :).
  Multumesc Casian pentru cea mai tare poza pe care am facut-o 
acolo :))( scuze daca o tin obsesiv la avatar , dar ... You're the best ;) )
  Multumesc Obosession :))
  Multumesc Marian Stas pentru ca nu a spus nimanui cat de tare
plangeam la momentul lui Andrei...si multumesc pentru ca a facut
codecs pentru oameni ca noi , cei mai iubiti dintre pamanteni.
  Sper ca nu am ratat pe nimeni. Adica sunt cativa omisi dar:
  Acolo ne-am simtit ca cei mai iubiti dintre pamanteni , cei mai
fericiti , cei mai norocosi , cei mai cei. Va multumesc voua , celor
mai iubiti dintre pamanteni.


  Now , we expect the unexpected , believe it or not...No words ,
just voices...
Thank you!


Iulia Iordache ( no more myriam lacroche :) )

joi, 7 august 2008

My kind of guy

 I'm in a strange ... feeling. I'm in it. I'm into it. It
sounds weird , I don't think it's actually right to
say such a thing in english , but let's just say that
I have the license to do it.
  So. I'm in a strange feeling. I'm in a Carrie feeling.
About 15 minutes I ended watching Sex& The city,
the movie.
  It was great. It was amazing. I watched the TV
series more than once , but... It's not the same.
I know it's just a movie but...
   There are always 'but-s'. But.But.But.
    Well.
    It's so real. I realised how much these girls
care about each other in the moment Carrie got
dumped. And I wondered :
         Do I have 3 other girlfriends to do that for me?
    I don't.
    Will I get dumped?
     Will I get my own Big?
   I really want my own Big. I just love that man.
I love the appearance of Chris Noth and the
charater of John Preston . Mr Big. Mr Right. Or,
how I like to call him The Big.
  The Big. He's big. He's tall . He's handsome.
He's rich. He's a man. He has issues. He isn't
perfect , but ( again) that is what makes The Big
perfect.
  He's done a lot of wrong things. He's the worst
choice from all the choices. But... It's natural. I
realised about 2 seconds ago that the only guy
I really loved made me suffer like hell. And even
now I think of him. And even now I wonder if ...
If he'd come back now would I say yes? I tried
to picture myself in this situation and I pictured
myself saying that he's a man-hore. But. I don't
actually think that if he would appear here
devastated after the situation I know he's in ,
telling me ' Sorry , I'm a dumb ass , could you please
forgive me? Please tell me you still love me '
I would say no.
  Even now. Every guy has to be compared to him.
He's been The Big. And I want to get rid of this thing.
  Every and each one of us has its Big. Some chose
him wisely , some didn't. I'm in the second .
   But. I'm trying to get in the first. Now I just have to
find The Big. The real one.




Myriam Lacroche

joi, 31 iulie 2008

You

 Well. We have each other. But will you betray my faith?
I guess you will. I suppose you will. But I hope you won't.
  It's a strange feeling. This whole betrayal thing. But it
did trap me inside , somehow. I feel as if I were trapped
in a strange cage , that allows me to touch the world
around me , but that makes it impossible for me to
actually connect with it , entirely.
  And i have a key for this cage. To open it. And I
don't even know if it's the right key , or if it's a fake
because I am too afraid to try.
  I had a dream last night. And it expressed so well
the way I feel , that I ended up crying . It's exhausting.
To keep thinking and thinking and thinking and not
finding the wrong thing you are doing and not knowing
whose fault is it. Yours or theirs?
  I realised I miss school. But not because I miss learning.
But because the cage seems to get bigger when I'm
in school. I can almost connect to the world. ALMOST.
  
  And now I'm in await for a miracle. And it's so strange.
My hopes are definetly overcoming any possible truth,
but I keep hoping. Stupid me. Foolish me.
  Why do I keep seeing nice things and nice people and...
where actually there aren't such things?
   Does love exist? And I'm not talking about the love
as " they found each other , they fell for each other ,
married and lived happily ever after " . I'm talking
about love between friends and people. About being
able to care about somebody even though it's not
a relative or a friend. About caring and loving your
place on this world not just for yourself.
   We are so egocentric. So damn egocentric. We only
think about ourselves . And maybe that's why I am
so dissapointed. Because I tried to show the world
some love , the little I could offer and the world
showed me nothing but hate and misundertanding.
  It's bad to be good. It's bad to feel. It's bad to love.
   I can only hope for someone to share my dreams.
the bad part is that I have already chosen that
person and I don't know if I will be chosen back.
It always happens like that.
    Now , I am leaving. I refuse to speak to the
world. I am going somewhere away , where
no one could find me. But I am sure no one would
even try as my phone never rings in summer.
    Goodbye. I hope to write again with happier
thoughts...

Myriam Lacroche
   

miercuri, 30 iulie 2008

Things.

Actually things are right. the cards are now shown. but i hoped for some other cards. for some bitter luck. And it never showed up even though i did my best to overcome the hard part. i'm not precious to you but you are to me.

Betrayal

 what does this word mean?
 Well. let's see. when usually a woman talks about
betrayal people generally suppose a man must
be involved too.
  For me it's not.
  It has never been.
  But.
  I feel betrayal . I feel betrayed. I feel as if I gave
my soul to someone and that person has other
souls to handle and has left mine behind.
  I feel left behind. I would beg for some attention.
  Because i can't seem to find what i am seeking for.
 And.... The betrayers find it. Without me. And that
is why I feel betrayed.
  It's stupid isn't it?
  At least , it looks stupid. I might not have the gift
of talking . I might not be pretty. I might not have
done a great job dumping a great guy. But how
guilty am I?
   I feel guilt. I feel the guilt of the entire planet.
And no one feels my guilt. I bare the sins of the
universe but i refuse to weigh mine.
  I am scared that one day i will wake up alone.
  I am afraid i will be betrayed continously.
  I fear the fact that the bearer of my soul will
always leave it behind.
  I fear the fact that i will never know the real
weight of my sin , and that i will always  believe
it's bigger than it really is.
   I feel that the whole world can't understand me.
Why , oh why , big world , why don't you understand?
  Why don't you take my happiness forever?
  I am done with being happy for a second and waking
up for the following minute to realise my happiness
was an illussion.
   Why do i feel betrayed?
   By the world , the sky , the sea , the rain , the trees,
why do they all betray me?
   Why am I the only chosen?
    I keep hoping there must be another person in
my situation. And when we'll meet we'll forget
the betrayal of the others and focus on ourselves.
    There is only one person who could never
betray me. And there is no longer the person who
never did. I love them both. I still do.  And if i
can wish anything is that one day we'll meet again
to apologise to the ones who never betrayed me and
whom i betrayed.
      Why do people invent so many things?
      Technology is meant to make you suffer.
     It's meant to make you feel small , cheap,
and left behind. The world is going on without you,
but you can't stop it. Technology can show you how
much you mean to people. And usually you will be
dissapointed , because you'll realise that you don't
mean that much to that person...
   It's a matter of development.
  You have to step on others' bodies to make your
own way.


Myriam Lacroche

miercuri, 16 iulie 2008

Euphoria


 e vara.
E perfect,
e 16 iulie.
e .. de toate dom'le.
De ce euphoria? Plec la mare. And i am euphoric:D
Ma rog. euhoric e putin spus. Mi am luat haine
ca orice fata care se respecta ( abia astept sa le si port ;)) )
Si nush ma simt de parca ma duc la new york. ( si de aia
am pus o poza cu new york-ul. plus ca exprima viata aia
care e la mare . Furnicarul care nu doarme niciodata. Lume
care se alearga pe plaja , danseaza in club , priveste rasaritul...)
Ma incanta ideea asta.
Mai am un motiv pentru euforia asta exacerbata.
E tabara, si n am mai fost intr o tabara de multi ani. Eram
clasa a 4a si a fost prea tare pentru clasa a 4a . Acum sunt
aproape a 10 a:D Si o sa fie prea tare pentru aproape a 10 a.
Totusi ma. E costinesti. :D
If you want to have fun come to the only place for youngsters,
Costinesti:>.
E costinesti. si n am de gand sa dorm.
Chiar daca n-am o companie prea placuta :-".
Nu ca m-ar deranja ca am fi toti aproape a 10 a.
( ma rog , ma deranjeaza asa putin de tot. Da putin.:D
Pentru ca daca noi fetele eram aproape a 10 a si ei
aproape a 12 a , ar fi fost mai ok:D Asta inteleg
eu prin companie nu prea placuta. Dar nu vreau sa-mi
jignesc colegii de grupa , cu atat mai putin colegele.)
O sa fie atata de tare:X. Mai sunt4 zile,
Of.
Cand am scris 4 numarand mi-am dat seama ce repede
a trecut timpu. eu tot mai vedeam ca mai e mult.
Da acu m a izbit. Mai e putin de tot.
Da putin. O doamne.
Nu mi-am calcat hainele , nu am trimis formularul
la cea de a 2a tabara.:-<>zic de o saptamana.).
  M-am mandrit? Nu prea cred.merg in 2 tabere,
pentru ca am aplicat la inca una in august si am
fost primita.:D Antreprenoriat , sponsorizata de
comisia europeana ( eu nu dau decat 800 de mii:D),
traineri draguti:-" si buni as preciza , dar evident
ca nu pentru asta ma duc eu acolo. Prefaceti-va ca nu
am scris asa ceva.
  Azi m-am pregatit un pic de plecare ( wax&wax&wax).
 si m am si tuns.:) e dragut. SSta creeeeeeet. si de la
apa sarata o sa fie si mai cret dragul de el:). m am gandit
si cum il aranjez:D Cred ca urmatorul lucru pe care
il fac e sa mi aduc geamantanul si sa l fac si sa l desfac
pana plec. Mai e asa de putin...
 Acu vreo 2 ore ma gandeam... daca mi se face dor de casa?
Casa insemnand tv , mess & pushu. Am zis pushu ok,
dar pot sa renunt o saptamana la tv& mess pentru
tineretului:D Si pentru obelisk :D si pentru epava:).
  doamne:D Deja devin obsedanta si obsedata nu?
  Mai tre sa fac ceva gen oscar acu in final.
  Sa multumesc prietenilor mei care m-au fericit
toata vacanta si nu mi au dat motive de depresie
deloc da deloc de tot:D
  O sa incep cu Deea , pentru ca azi m -a scos dintr-o
mare incurcatura de la mare:D E la mamaie:D Si
ploua si sta pe o terasa si bea suc si se gandeste la
mine. si cand o sa citeasca ea blogu asta , adica ori luni
ori marti cand se intoarce ea acasa si eu plec ,  vreau
sa stie ca o iubesc mult si ca i multumesc asa in stil de
oscar:).
   Apoi ana. adica pardon bebe marin. ( a fost la mare
si asa a devenit bebelusu submarin) . Si pe tine te iubesc
pentru ca pe langa faptu ca esti adorabila esti adorabila.
Numai tu poti sa dai anumite mesaje cui nu trebuie ( da
chiar nu trebuie :)) ) si sa zici tampenii si sa porti tricoul
pe care l-ai primit cadou de la paris hilton insasi cu i'm
hot you're not :>  Te iubesc bebe. si tie iti multumesc
in stil golden globe.
   Si Bunny'S.:D no sa ti zic numele ca sa nu te fac de ras.
Da tu bunny meu , esti cea mai sincera si neintersata
persoana ( uneori nu inteleg cum poti fi asa de maica
domnului). Folks , si-a luat mancarea de la gura sa o dea
la cersetori , ar fi fost in stare sa piarda ultima masina
care sa o scoata dintr-o urbe indepartata si naspa :P
( de aia nu vii prea des ) ca sa dea de mancare la un
cutu flamand. Si in rest? in rest o trasnesc idei nebune
si radem de ele. ( cum ar fi ca am vreo 3 bai la acelasi
etaj una langa alta , iar dormitorul parintilor undeva pe
balcon :D ) . De ce bunny'S? Stii tu pentru ce e S-ul.
Daca nu ma insel in engleza asta i pentru a arata posesia.
cui asupra cui. Ramane de vazut. Te iubesc si pe tine
dar tie iti acors zmeura de aur. si iti mai dau si serbetul
 de aur. Sa l posezi cu placere:))

  Zmeura pe care o imparti cu Ina:-". Am auzit eu ca
ii place cum suna si asa am de gand sa i zic de-acu incolo,
of course not face to face , caci face to face nu o sa ma pot
abtine niciodata sa-i zic " bai ...ina":D . si ea sa ridice
magica spranceana , mai nou foarte dragut pensata.:)
Tu esti una dintre cele mai sexy persoane pe care le-am
cunoscut:D si iti spun asta de multa vreeeeme. Inca de cand
edi isi culca capul obosit la pieptul meu , daca intelegi tu
ce vreau sa spun , dar sigur intelegi. Tu, imparti
zmeura de aur cu bunny, cu toate ca ar trebui sa o ai singura
pentru ca faci cele mai mari gafe ever:D . Tot tu trebuie sa
mai primesti ceva stil oscar:) premiul pentru sexiest woman
alive.:) daca te uiti cu atentie pe wikipedia:> o sa vezi ce femei
au mai fost.:> te iubesc si pe tine. A da si pe andrei draga , sa
nu-l uit pe andrei. Il iubesc mult. :D

    si toate sunteti acolo pe langa locu 1. :)) Sunteti un pic
mai in fata de 1. de aia sutneit pe langa ;)) .
 si acu ca am terminat cu oscarul ce pot sa mai zic? Ma duc
sa incep sa sortez totusi hainele ca vine sambata acu si
n am mai nimic calcat si habar nu am ce o sa iau la mine
in afara de 2 rochii si perechea noua de sandale:D

   Si te asteptai tu ina safaca myriam vrodata asa ceva cand
ai descoperit o?:)
   Si voi restul nu va asteptati oricum:D da eu va iubesc.
  PLEC  LA MARE!!!!
   la costinesti. si o sa mi fie dor de push, da cred ca ma
descurc:)

 Pa:D
 Le mer... Ah le mer.

Myriam Lacroche.