Vant.

Isi simtea buzele arse de soare si pielea ii mirosea placut a sare.
Adulmeca vantul cu ochii inchisi , privind in memorie sfarsitul unei alte zile. Se intreba, sau poate ca nu. Poate ca era o certitudine. Nu mai astepta nimic , poate era mai bine sa faca acel pas. Poate ca se va simti eliberata.
Isi trecu limba peste buzele aramii , cu gandul departe. Deschise ochii si privi marea. Era la fel ca data trecuta : nelinistita , tulburata. Dar mai presus de toate albastra si vie. Ii amintea de... Dar facu un efort sa nu-si mai aminteasca. Nu avea rost , pentru ce ? Memoria pastreaza mereu exact ce ai vrea sa uiti , tocmai pentru ca te straduiesti prea tare sa nu-ti mai amintesti.
Briza era inca placuta , calda , pastra vie amintirea verii , refuza intocmai ei sa se gandeasca la ziua de maine , la toamna . Toamna nu e doar un pastel e despartirea de mare , de viata colorata , de ... nu are rost. Mai bine ca vine toamna.
Pasii ei pe ponton la lumina lunii rasunau parca , in ecou surd cu valurile. Era locul in care putea sa gandeasca . Uneori murmura , cu voce ragusita , soapte neintelese decat de mare si de luna. Acolo era libera , inteleasa. Si acolo intr-o seara... Dar nu. Nu. Nu mai avea rost. Acum venea toamna , de ce sa mai...?
Razele de soare ii rasfirau parul roscat . Ochii ii scaparau de furie , apoi se imblanzira , clocoteau nehotarati. Cazu in genunchi secatuita. Dar de ce sa nu se gandeasca ? Poate ca era cel mai bun lucru care i se intamplase vreodata.
In una din serile acelea cu luna plina , cand izbutea cu greu sa se desparta de toti ceilalti care o voiau tot mai aproape , sa o sufoce cu vulgaritati , cu replici ieftine o cautau , o invitau la dans , o
haituiau , in zadar , atunci , crezand ca era singura , vorbea delirant marii. Tot atunci decisese ca e prea mult , ca nu suporta lumea in care trebuia sa traiasca parand vesela si mereu dispusa sa accepte invitatii peste invitatii , fiind o parte a lumii bune .
" Da am sa mi te dau tie... Tu stii ce-i cel mai bine , nu -i asa? Dar ia-ma , du-ma departe , arunca-ma , fa ce vrei cu mine , sunt numai a ta..."Intinse mainile , le ridica catre cer , privi oglindirea lunii in apa si vru sa faca un pas catre abis.
Dar ce avea sa faca maman? " Ah , Maman , Maman , tu nu te ai putea descurca fara mine..." Incepu sa planga si dorinta ei de a se darui marii i se paru prosteasca acum , cand stia cata nevoie avea Maman de ea si cat de mult o iubea Lidia , chiar si Lucian tinea la ea . Da , Maman nu avea cum sa reziste intrebarilor lui Lucian , iar Lidia ... Lidia voia sa fie ca ea. Nu putea sa o dezamageasca pe Lidia.
Lacrimi? Atunci sau acum? Nu. Niciodata , lacrimile erau prea patetice. Nu era dramatica , i se pareau goale , fara orgoliu , chiar dezgustatoare cele care plangeau in fata cuiva .Era poate vina tatalui ei , care intotdeauna cand era mica , o lasa sa planga numai daca primea o lovitura foarte puternica fizic , nu credea in lacrimi pe motive de moralitate. Jignirile erau pentru a intari , iar cei care plangeau cand se simteau jigniti erau niste lasi , sau mai degraba niste prefacuti. Ultima oara plansese in public la 4 ani , cand a fost prima si ultima oara cand tatal ei ii prezentase aceasta conceptie. Plangea rar si numai atunci cand se simtea disperata si fara cale de iesire dintr-o situatie , cand se simtea sufocata , captiva intr-o cusca in care se invartea de prea mult timp.
Nu , nu plansese in seara aceea. Avea poate ochii sticlosi , dar stralucitori , demni si plini de o hotarare infricosatoare .
"Mai tarziu , mai tarziu... Nu am sa-mi uit promisiunea".
Briza era parca mai rece atunci , in seara aceea , decat acum la apus. Se auzeau glasuri. Cativa turisti veneau galagiosi de la plaja. Ce ciudati ii pareau , asa , bine dispusi , alergand fara noima , strigandu-se incontinuu.

"Mircea ! Mircea ! Unde fugi?"
" Departe de tine , Cristina , unde as putea sa fug?"
Mircea vazu silueta alba impietrita si rochia fluturandu-i usor in vant si se opri brusc , asteptand-o pe Cristina.
" Ai vazut ?" sopti ea , discret , sa nu fie auzita de silueta , pierzandu-se in bratele lui Mircea , parca de frica de a nu fi la fel de singura ca ea.
" Da." zise el , grabind pasul si intelegandu-i dorul Cristinei , o saruta incet pe frunte cu gandul ca fantomatica aparitie isi va lua zborul , dar el nu avea nici timp , nici chef sa se implice.O avea pe Cristina.


Umbra nu se misca. Da , Mircea si Cristina. Ei nu intelegeau. Si ce daca? Nu era conceputa pentru a trai in deplina intelegere , sau pentru a fi inteleasa. De ce ar fi fost?
In aceea seara cu luna plina il cunoscuse. Facuse pasii de retragere , pentru a rupe juramantul facut marii si se lovise de el.
Era la fel de gol ca ea si avea aceeasi privire de piatra , neinduiosata si hotarata ca a ei. Tresarise usor , dar in prezenta unui strain se acoperi de puterea care o salva mereu din mainile urmaritorilor . Dar el nu parea ... Dar cine parea? Toti erau la fel. Uimiti , intorceau mereu capul , desi nu stiau de ce. Ii admirau ochii negri , prea intunecati pentru o fata asa dragalasa , spuneau cei curtenitori , femeile , atotstiutoare spuneau ca nu-i deloc dragalasa , ca se vede ca i o scorpie dupa cat de intunecata ii e privirea si ca tenul ii era prea matur. Dar cine era lumea? El , strainul din noapte ce voia , se credea special de indraznea sa o urmareasca?
" Nu te-am urmarit." raspunse el unei intrebari nerostite. " Nu te-ai fi aruncat."
"Cine esti tu?" intreba ea nerecunoscand in acel om acea privire si acea maniera de a fi.
" Nu sunt poate nimic din ceea ce stii. O puslama. Asta cred toti." spuse el ridicand usor din umeri cu un zambet aspru in colturile gurii. " Lucian te iubeste mai mult decat crezi. Mie imi spune mai multe decat voua . " Zambi din nou.
Obosi. Se aseza jos. Baiatul asta era bizar , straniu de atragator prin nedelicatetea lui . Cand se mutasera in casa de la mare , carase tuturor bagajele , cu exceptia ei , ca sa-i demonstreze ca o crede rasfatata si nedemna de tot ceea ce are. Se chinuise singura cu acel cufar urias pe scari , trezind-o pe mama ei si spunandu-i ca nu a vrut ea sa-i fie carat cufarul , din orgoliu si pentru a-i intoarce injosirea lui. Il vazuse suprins a doua zi cand aflase circumstantele in care aflase familie de intamplare. Dar el nu se lasase. Cu atat mai putin ea. Se injoseau si se suportau reciproc fara sa isi vorbeasca . Intr-una din zile mama ei ii propusese sa mearga insotita de el la piata , pentru ca el sa care , iar ea sa aleaga. L-ar fi putut umili , dar intorcandu-se si vazandu-i privirea ironica intelese ca ar fi fost castigul lui , ar fi demonstrat cat de slaba e , asa ca s-a uitat hotarata la mama ei si a spus "Pentru ce?Nu am nevoie de nimic."
Iar acum el era la doi pasi de ea , pe ponton. Pentru ce o urmarise?
" De ce nu vrei sa ceri ajutor , niciodata?"
"Pentru ca nu am nevoie , cu atat mai putin..."
" De la mine."
Lasara sa se scurga clipe lungi , apoi el cobori cu grija si se aseza langa ea . " Vezi luminile de acolo?"...

Ii povestise intreaga lui viata. Ea tacea , ascultand , fascinata. Deci existau si oameni care nu se complaceau in mizerie , vulgaritati , ascunsi in invelisuri neasteptate. A doua zi s-au intalnit din nou acolo , fara sa planuiasca . Si-a spus si ea povestea , poate chiar mai putin vesela ca a lui .
Zilele erau insa la fel. Nu isi schimbase insa felul in care il trata , desi uneori ii zambea de la fereastra la care picta . Avea ochi cenusii , patrunzatori , poate prea patrunzatori , zambea aspru si ironic si era atat de bronzat , incat isi pierdea nationalitatea , parea pur si simplu venit din desert.
Intr-o seara i se facu frig . El ii povestea despre tatal lui care pierise in razboi, privind furios, disperat marea. Se zgribuli si el intinse o mana protector. In el gasea un prieten , primul ei prieten , pe care il putea asculta fara sa fie plictisita de vorbe ieftine. Era o poveste , el insusi era o carte deschisa , cu file albe , neatinse ...
-...
- Ce-i? Te deranjeaza?
- Nu. Dar... Voiam sa stii ...Iti multumesc.
-... Vrei sa mergem?...
- Nu... Hai sa ne pierdem o data cu rasaritul...
Din departare se auzeau strigate... Se auzea o voce pe al caror buze era numele ei.
- E Luci... Lasa-l sa vina.
- Bine...
Se supuse si cand fratele ei veni gasindu si un loc cald in bratele ei , simti ca facuse ceva bine in seara aia. Desi stia ca el ar fi oprit-o.
- Mamica zice sa vii acasa. S-au certat , ea si taticu' , ziceau ca tu si el , ca nu te-a adus aici sa legi ... nu stiu ce sa legi. Ilinco? Tu ai sa te mariti cu omul ala?
Ea impietri.
- Ce om Luci?
- Mamica asa a zis . Ca nu da zes... zes... aia a ta pe orice zef..zefle.... Ah! Stii tu cum zice mamica... Ca te mariti cu nea Mavrodin. Nenea care mi-a adus jucarii si bomboane.
Deci voiau sa o marite cu omul ala pentru avere. Nu conta varsta sau ce isi dorea ea.
- Hai sa fugim...vino cu mine! il implora disperata.
Stia ca mama ei era hotarata sa ii gaseasca o "partida" buna si acum intelegea de ce mama ei o forta mereu sa fie asa politicoasa cand venea el la ceai si ii cumpara mereu rochii noi , de matase , cand ea le purta tot pe cele de in si de bumbac imediat ce pleca Mavrodin.
- Ilinco , nu pot. Mama e bolnava , unde o las? Daca o dau si pe ea afara?
- Nu mi esti prieten ....
- Dar Ilinco , tu nu intelegi? As vrea cu disperare sa nu te las... Iti promit Ilinco, iti promit , mai tarziu , mai tarziu...
- Promisiuni desarte marii...
Il lua pe Luci in brate , parca ii era mai drag ca oricand si fugi , fugi , fugi , fara sa priveasca in urma.

Azi , se implinea o luna. Nu se mai ducea la mare seara desi suferea in absenta valurilor care sa o tulbure si sa o impace. Privea pe fereastra catre ponton si el era mereu acolo , mereu asteptand-o.
Era un apus sangeriu. Mircea si Cristina isi pierdusera pasii in zare. Ei nu ii fusesera niciodata prieteni , erau doar dansatorii de la bal...

Cand ajunsese acasa mama ei era obosita de fericire.
- Ilinco , pe unde ai umblat? Vezi sa nu racesti , nu de alta dar... zambi ea.
- Ce maman , vrei sa ma mariti curand? replica ea taios. Ei bine , afla ca nu il iau pe Mavrodin oricat de mult l-ai iubi tu , daca il socotesti potrivit , marita-te dumneata cu el!
-Ilinco! Ce vorbe's astea?
Nu ii raspunse , urca in camera ei grabita , incuie usa si se lungi in pat prada unei tulburari vecine cu isteria. Tremura din toate incheieturile. Nu , nu se va marita cu Mavrodin . Nu era o idealista , stia ca nu se va marita neaparat din dragoste , dar Mavrodin era un mos bogat , burtos, care o voia pentru tineretea sa , dar si pentru zestre , stia cat era de zgarcit si ca nu ar fi luat-o doar pentru tinerete...Nu spera la un Luceafar venit din adancurile marii , se multumea ca orice Catalina , cu un Catalin , dar nu acesta era Catalin al ei. Poate ca era timpul sa implineasca promisiunea facuta marii.
Dar o obligara. In ziua cand ii spuse da , ca se va marita cu Mavdrodin, el nu mai astepta la ponton , iar in ziua urmatoare pleca impreuna cu mama lui , la niste rude de la tara spuneau ei. Isi luara la revedere cordial , iar el ii strecura un bilet in mana , in timp ce i-o saruta la fel de ceremonios.
- Sarut mainile , duduita , casa de piatra!
Deci asta ii dorea. Casa de piatra... Rupse biletul . Nu voia sa stie , nu ii era prieten . Si ea care crezuse ca il iubeste. Copila natanga... La urma urmei , el era baiatul bucataresei si nimic mai mult. Va avea un sot bogat care ii va face toate poftele , iar cand se va satura de el , isi va plati tributul marii. Nu-l iubise pe el . Nu avusese timp.

Acum , in zarea violet-portocalie ii vedea ochii aspri , stia ca se inselase. Ii era singurul prieten pierdut , poate Catalin , poate Luceafar. A doua zi era nunta . Isi va plati tributul acum. nu va astepta sa fie atinsa de acel om , caruia ii sticleau ochii , ca dupa un pahar in plus de vin mereu cand o vedea , nu va astepta. Ridica mainile , ca in acea seara , si gandindu-se la maman isi dadu seama ca era numai vina lui maman , iar Lidia stia si intelegea , iar Lucian , ii va explica Lidia , dar poate ca si el va intelege.
- Iata-ma iti platesc tributul promis!
Intinse mainile si voi sa plonjeze in valurile inspumate. Dar se impiedica de ceva. Deschise ochii.
- Ilinco , ti-am spus sa astepti , ce voiai sa faci? Ilinco , Ilinco , sopti el pierdut , realizand ca daca ar mai fi intarziat o singura secunda ar fi putut sa o piarda. Ilinco , sunt o puslama , dar fugi cu mine. Iti voi fi acelasi prieten , poate...
- Tu esti Luceafarul , tu nu esti Catalin. Tu nu esti Catalin ... se pierdu ea simtindu-i mirosul sarat de bronz .

O lua pe brate si goni in zare.

Droguri si alte lumi.

Am regasit analogia mea cu iubirea si drogurile intamplator , intr-o carte pe care o citesc acum. Am sa ma feresc sa ofer detalii despre carte pentru ca o sa ma credeti nebuna obsedata ceea ce
probabil ca sunt dar nu vreau sa recunosc. Din cauza cartii care contine oaresce povesti si elemente fantastice , m-am intrebat cum e mai frumoasa lumea noastra , asa simpla , fara magie si fara farmec , sau ar fi mai bine sa avem creaturi mitice inconjurandu-ne intr-un mod cel putin periculos la fiecare pas pe care il facem?
As vrea sa traiesc intr-o lume cu Sf. Duminica daca e sa o luam cu inceputul inceputurilor , intr-o lume ca cele din povesti. Ma gandeam , in mod realist , zic eu , la J.K.R si Harry Potter . Femeia aia ori a avut o viziune puternica , ori a fost frustrata ca si mine de absenta magiei , ori si-a dat seama ce strategie de marketing perfecta ar fi : sa le oferi oamenilor o lume pe care nu o pot avea decat prin intermediul cartilor. Tin minte din anii trecuti ca eram oarecum socata de parintii colegelor mele care citeau Harry Potter [ probabil pentru ca ai mei abia citesc ziarele pe care le cumpara pentru cartile mele de la Adevarul ] , dar acum am inteles ca si ei cautau aceeasi lume fantastica in care noi , cei mai mici , tot ne mai puneam sperante ca ar exista. Ar fi extraordinar , ar fi superb , ar fi grozav sa putem sa traim in astfel de lumi , poate si de asta ne plac atat de tare filmele si cartile cu ceea ce nu putem avea. Este si asta o explicatie posibila pentru succesul Harry Potter , Dracula [ de Bram Stoker ] , Superman , Spiderman si alti eroi de astia gen Hulk&co , recentul Twilight si lista poate continua , binenteles.
Eu asta vreau. Vreau sa ma transform . Vreau sa am niste capacitati din astea care s-au mai pomenit pe la noi [ gen clarviziuni & co ] , dar in care niciodata nu am crezut , probabil pentru
ca nu au fost la comanda mea. Vreau sa ma opresc din speranta ca undeva , exista creaturi mitice si chestii de genul asta , dar nu pot. Pur si simplu.
Ma socheaza gandul ca sunt atat de patrunsa in cartile astea incat o sa fie o atat de brusca revenire la realitate, asa cum e mereu cand ma opresc din citit. Am senzatia aia pe care o aveam cand aveam vreo... habar nu am , cand citeam harry potter si mi-era frica de momentul ultimului rand din ultima carte. Dar am supravietuit. Acum e altfel , e un alt fel de carte , e un alt fel de noutate , e altceva. Ma doare capul si privesc in jurul meu fara sa vad si totul cred ca se trage dintr-o oarecare abstinenta si frustrare , nu am de gand sa neg chestii de genul asta , intrucat am remarcat ca persoanele care au pe cineva au mai putine sanse sa fie atat de grav mental afectate ca mine.
nu mai pot sa rezist scriind fara sa citesc , asa ca ma retrag in lumea mea.

Juju

Poveste despre ceva 04

 -Fa o pirueta! Asa! Inca una! Da...
 - Vai, fetita mea!
 - Mama, e doar o rochie...
 - E doar o rochie perfecta...Vai ... Cred ca o sa ai succes!
 - Apropo de succese , ai vorbit cu el? Vine?
 - Cred ca deja incepe sa se aprinda flacara aia...
 - Nu bunico nu.
 - Haide mama , lasa ti nepoata in pace , sa o lasam sa
respire inainte de bal.
    Iesira din camerele Laviniei. Ea ofta si se privi in oglinda.
Chiar era o rochie frumoasa. Culoarea cerului de vara ,
vaporoasa , ii oferea sansa de a avea succes in ceea ce si
dorea sa obtina in acea seara.
    Se gandi la Victor. Nu mai ii parea atat de antipatic. De
ce? Nici ea nu stia. Probabil pentru ca se gandi ca si el era
la fel de trist ca ea, pentru ca ii vedea mai multe parti bune
ca inainte de a afla ca trebuie sa se indragosteasca de el.
Acum era senzatia aia cand , desi un om poate sa fie bun
sau rau , nu il cunosti , dar ai impresia ca stii multe despre
el , ca va cunoasteti din alta viata , ca nu e chiar asa cum
paruse initial , e faza de autoconvingere.
     Dar chiar era asa? Ei bine , urma sa afle. 
     Iesi cu gratie din camera ei si , dupa ce vorbi cu mama
ei despre intrare , afla ca urma sa coboare scara principala,
gratios ( pe dracu cu tocurile alea de 1 metru ), iar acolo
undeva la baza scarii urma sa se afle el. Nu se vazusera
pana atunci.
     Avi era atat de emotionata incat nu mai stia nici cum
arata el si chiar nu voia sa creada ca s-a emotionat doar
din cauza faptului ca urmau sa si petreaca seara impreuna.
     Si clipa cea magica veni...
     Treapta numarul 1....
    Haide , poti sa o faci...
      Treapata numarul 2...
    Oh doamne! Iata-l...

...
To be continued


Myriam Lacroche

Poveste despre ceva 03

 Ce putea sa faca Avi? Vizibil deranjata de remarca
bunicii , se hotari se incerce sa afle mai multe despre
Andoro. Poate ca nu era asa de rau cum parea initial.
Chipes era , intradevar. Brunet , inalt, cu o statura
impunatoare , genul de baiat dupa care suspinau
toate fiicele de contese si toate curtezanele. Se intreba
daca va ajunge si ea la fel? Oare va suspina si ea? Ce era
important era sa ajunga sa suspine in al XII lea ceas
al zilei a XII a din luna aXIIa , adica peste doar cateva
zile. Intrebarea era cum sa ajunga sa-l intalneasca?
Cum putea sa-l cunoasca mai bine? Nu mai fusese
indragotita si nu credea in povestile acele cu dragoste
care izbucneste ca un foc atunci cand privirile celor
doi se intalnesc. Deci, presupunea ca e nevoie de o
cunoastere amanuntita a acelei persoane. Ce putea
sa faca? Nu putea sa apara acasa la el incercand sa para
prietenoasa si simpatica , ar fi parut fals , deoarece
chiar asa era. Ce era de facut?
    Hmmm. Un picnic? O iesire in gradinile palatului,
care e salvarea? si brusc... Idea aparu. Un bal. De
ziua ei. Nu iubea de fel petrecerile. Si ce daca urma
sa implineasca acea varsta la care toate fetele isi
doresc un bal? Ea nu voia petrecere. Parca o si vedea
pe mama ei stralucind de bucurie in cautarea
materialului roz bombon perfect. Uoff! Isi si inchipuia
prin ce chinuri era nevoita sa treaca...Dar merita!
Pentru o viata fericita! Asa ca isi indrepta pasii spre
salonul de zi unde mama ei canta la pian.
        - Buna mama!
        - Buna Lavinia. Ce te aduce aici?
        - Paiiii... Stii ca mi-ai propus sa-mi serbez ziua?
         - Vrei sa spui ca.....?
        - Da. Vreau sa spun ca vreau un bal. Si vreau un
partener pe masura. Ce printi cunosti?
         - Vrei un print? Pai... Cred ca Andoro ar fi potrivit,
dar din cate stiu eu tu nu... Adica nu prea va intelegeti...
          - Da , Andoro e potrivit.
          - Stii ca il cheama Victor nu?
          - Il cheama Victor?!? Cum asa?
          - Pai , Andoro este numele de familie . El e Victor
de Andoro.
            - Da. Inteleg acum de ce tatalui lui i se spune
tot Andoro .
           - Exact. Vai! M-ai facut nespus de fericita!Fetita
mea , isi va serba ziua. Vai! Doamne. Eu cand eram de
varsta ta m-am casatorit prima oara...
            - Cum adica prima oara?
            - Cu Lordul Tristetii. Si nu te preface ca nu stii ,
caci stiu totul. E o idee buna asta cu balul. Bunica ta
nu se poate abtine nici un pic atunci cand vine vorba de
secrete.
            - ...
            -Stai linistita. Vei fi frumoasa si intocmai ca mine
, te vei indragosti la momentul potrivit ...
            - Bunica a zis ceva de suparari , scandal , ca o sa
ma iertati greu...
             - Bunica ta e de moda veche. Deja am invatat ca
asta e o traditie de familie. :)
              - Deci nu ai nimic impotriva?
              - Sigur ca nu! Acum haide! Sa ne pregatim!
Avem mai putin de o saptamana pana atunci!:)

     Si asa isi gasi Avi destinul... Pe neasteptate




To be continued...
 

Myriam Lacroche


18:44 04.01.08 

Poveste despre ceva "

 

Avi si bunica erau inca in tratative. Desi nepoata insista,
bunica nu se lasa convinsa prea usor , dorindu-si sa nu
cedeze prea devreme si sa dezvaluie un secret care ar
fi trebuit pastrat.
     - Haide, spune, nu te mai codi atat. Intelege ca o voi
face pentru binele meu si pentru fericirea mea. Daca
mama si tu ati facut-o nu poate fi atat de rau si daca
si voi ati trecut prin acelasi lucru ma veti ierta mai usor.
      - Am iertat-o greu pe mama ta.
      - Ei bine pe mine ma veti ierta usor ca doar tu ai fost
complice. Te rog . Spune-mi...
      - Fie. Solutia este o casatorie facuta din dragoste
izbucnita in al XII lea ceas al zilei a XII a din luna aXIIa
din anul in care ai aflat acest secret cu Printul Andoro.
       - Adica peste o saptamana eu ar trebui sa ma
indragostesc de mister ingamfare in persoana ca sa pot
fi fericita o viata intreaga? Si ulterior sa ne si casatorim?
Bunico... De ce dintre toti el?
       - E fiul luntrasului peste Stix - raul pe care merg cei
ce ajung pe cealalta lume- cu zeita Fericirii.
        - Ihm cred ca inteleg. Deci eu sunt rezultatul tristetii
cu viata , iar el al fericirii cu moartea. Pai daca el e un
astfel de copil trebuie sa aiba si el anumite probleme nu?
         - Spune-mi de cate ori l-ai vazut tu pe el.
         - Nu de multe ori .O data. De doua ori. La balul
dat de Sidona cand i-a fost partener si mi s-a parut
un complet idiot care se da mare pentru ca a citit
multe din cartile din biblioteca din Alexandria dar
mie mi se pare infinita asa ca sa nu se mai dea mare.
           - Cred ca nu o sa fie greu.
           - Ce?
           - Ce ce?
           - Ce nu o sa fie greu?
           - Sa reusesti intr-o saptamana.
           - Bunico tu ma iei peste picior?
           - Nu dar... Stii cum se spune de la iubire la ura
nu e decat un singur pas...


To be continued...


Myriam Lacroche


01. 01.08 - 04:27
            

Poveste despre ceva

     A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar
mai povesti. Au fost odata un baiat si o fata.
      A fost odata o fata cu visuri de poveste si
ganduri si sperante. Era adolescenta. Iubea viata.
Ii placea sa creada ca traieste fiecare secunda,
insa nu-si dadea seama ca fiecare clipa care
trecea reprezenta un moment pierdut din viata ei
si fiecare speranta era irealizabila pentru ca fusese
ursita sa fie nefericita inca de la nastere. Intr-o
zi , ea realiza ca viata ei nu e asa cum o doreste.
Isi  lua inima in dinti si merse la bunica ei , cel
mai mare sprijin al ei in clipele de tristete, si o
intreba:
         - Bunico... De ce ma mint singura ? De ce
cred ca sunt fericita cand ma simt atat de goala
inauntru si de ce nu pot gasi pe nimeni si nimic
sa-mi aduca o raza de speranta? De ce nu e asa
cum sper si vreau si doresc eu sa fie? De ce
incerc degeaba?... Izbucni in plans...
          -Avi... Draga mea ... Nu plange...O sa-ti
spun totul. Cred ca e momentul sa afli .
          - Ce trebuie sa aflu? intreba Avi cu ochii
licarind a sperante nestiute...
           - Iubita mea... Tu esti fiica Reginei Vietii
cu Lordul Tristetii. De aceea viata ta e menita
sa fie trista. Dar tu pulsezi cu viata pe care ai
mostenit-o de la mama ta si de aceea ai senzatia
asta de fericire nestiuta care dispare atunci
cand gandurile venite din partea tatalui tau
apar...
             - Adica toata viata mea voi fi trista
dorindu-mi sa fiu fericita ?
             - Da... Resemnare e tot ce iti cer copila...
             - Atunci nu ceri ce trebuie... Bunico tu
esti atat de inteleapta , tu trebuie sa stii solutia
, trebuie sa existe ceva care sa poata opri
asta... Trebuie sa existe o scapare...
              - Intr-adevar exista dar... Ar trebui
sa incalci multe reguli, sa o tradezi pe mama ta
si regatul nostru...
              - Asta imi va aduce fericirea?
              -  Nu pot sa stiu. Daca esti dispusa sa
risti totul pentru asta vei vedea dupa...
              - Adica facand acest pas eu pot deveni
fericita sau pot ramane asa cum sunt acum?
              - Da. Insa amintirea te va urmari mereu.
              - Voi risca , bunico.Tu crezi ca merita?
              -Nu conteaza ce cred eu.
              - Ba da.
              - Si eu am facut acelasi compromis.
              - Serios?
              - Da. Si mama ta la fel.
              - Inseamna ca legenda trebuie sa fie
continuata.
              - O vei face?
              - Da.
              - Esti sigura?
              - Da bunico. Acum spune-mi!