In primul rand, daca nu ma cunosti si nu vrei sa stii mai
multe despre mine , o fiinta care foloseste acest blog doar
ca sa exploreze mai bine strafundurile ei , pentru ca uneori
chiar nu ma inteleg , nu citi postarea pentru ca efectiv nu
are rost.
Sa zicem ca stim cu totii cum e sa fii deprimat. Ma gandeam
aseara ca toti suntem la fel , ca toti stim cum e sa treci printr-o
anumita stare , ca sa mi schimb azi pozitia fata de acest aspect
la 180 de grade. De ce?
Pai sa vedem. Adevarul gol- golut. Pe ce se bazeaza starile
alea melancolice in care cred ca nimeni nu ma poate intelege,
pentru ca ( scuzati cacofonia ) chiar asa e ? Pe faptul ca eu
nu sunt ca si ceilalti. Nu ca ma cred speciala , vreun geniu
aparte , sau mai stiu eu ce. E o chestiune simpla. Foarte
simpla. Pe care in clipa de fata nu stiu de ce evit sa o spun
din moment ce pentru asta am facut aceasta postare.
Here i go: nu am avut prieten ever ever ever. Si de ce sunt
eu mai speciala prin chestia asta? Pai nu cred ca va puteti
da seama avand in vedere ca sunt o specie rara , care o
sa ramana fara exemplare cat de curand , avand in vedere
ca ,, dragostea apare la 5 ani" cand la gradi baiatul saruta
fata si ii cere sa se combine. Va dati seama la 15 ani? Ce
o sa fie tipa respectiva? O experta intr-ale combinarii.
De ceva vreme am devenit mai sincera . Cu mine , in
primul rand , cu restul lumii , in al doilea rand. Dar chestia
asta ma seaca rau. Nu ca vreau neaparat. Dar ma simt
neinteleasa . Si chiar daca mai am prietene in situatia
asta , nici chiar ele nu sunt la fel. Pentru ca suntem unici,
avem felul nostru de a fi si nu putem impartasi aceleasi
conceptii in orice.
Care e diferenta? Diferenta e ca eu nu tanjesc dupa
o combinare. Eu tanjesc dupa o relatie de prietenie.
Dupa un tip cu care sa poti sta de vorba nu cu care sa
te saruti non-stop ( sa te lingi la poarta scolii cum ar
zice tata :) ) eventual si french. Eu am o alta definitie
a gesturilor tandre. Cred mai mult intr-o strangere
de mana decat intr-un sarut in fata intregii lumi. Cred
intr-un sarut pe frunte , cred intr o imbratisare. Dar
cine mai crede in puterea acestor lucruri? Nimeni.
Sunt singura intr-o lume anti-romantism. Acu eu
realizez ca dirigu meu avea dreptate. Nu se mai poarta
romantismul. De ce sa fii romantic si sa dormi cu
prietenul tau , accentuez cuvantul , cand poti
sa faci sex cu tipul cu care esti combinata?
Sunt multi care nu vad diferenta, dar eu sunt
printre aia care o vad. E teribil de mare. De ce avem
posibilitatea de a fi cu un baiat azi? Ca sa facem sex.
Ei bine , chit ca raman virgina pana la 50 de ani , daca
pana atunci nu gasesc un tip care sa merite sa vorbesc
pentru ce e el si nu pentru ca saruta bine si am auzit
ca e bun la pat , mai bine raman asa necombinata.
Mai exista un aspect. Care sunt sansele ca eu ,
necombinata ever , sa gasesc un tip la fel ca mine,
care sa invete o data cu mine si nu un macho man?
Pai... Sa vedem . Aproximativ 0.0000000001%.
Daca as gasi un tip care la 15 ani, nu mai zic 16 sau 17,
care sunt mai maturi un pic in gandire , sa nu fi avut
prietena , m-as calugari. Pentru ca nu exista sanse
ca acel tip sa fie interesat de altceva decat de jocuri
infantile- pe calculator, sau pe bune cu pusca sa
pe care a dat un milion.
Da , momentan imi place un tip . Pare altfel , pare
special , pare atat de dragut incat nu poate fi adevarat.
Dar... Pentru ca exista mereu un ,, dar", care sunt
sansele din toate tipele la care se poate da , pentru
ca sunt multe , fara numar chiar , sa ma aleaga pe mine?
Cam nule as zice eu. Si nu pentru ca sunt pesimista , ci
pentru ca sunt realista. Hai sa zicem , ce fata ( ma rog
presupune si asta niste exceptii - adica nimfomanele)
nu ar vrea un tip frumos , destept , romantic ... Care
indeplineste toate cerintele necesare , ca sa zicem asa.
Pai da , suntem in competitie, da faza e ca o tipa care
nu a avut prieten normal ca nu stie cum sa faca sa i intre
pe sub piele , normal ca nu o sa stie sa l faca sa inteleaga
ca vrea mai mult , pe cand una cu experienta, chit ca e
de 2 prieteni , o sa stie sa bata apropo-ul atunci cand
trebuie si cum trebuie.
Dupa aceasta confesiune care initial am gandit-o
mult mai filozofic decat am scris-o , consider ca am
devenit sincera cu mine si intreaga lume , care nu ma
cunoastea asa cum sunt cu adevarat. Da , asta sunt eu.
Poate depresiva , pesimista pentru unii , ciudata , dusa
total , pentru altii , sincera cu adevarat pentru alti oameni
( friends ) , pentru mine sunt optimista si increzatoare.
Nu o sa va vina sa credeti , dar acum , simt ca am lasat
deoparte tot ce e rau. Sunt o noua eu. Nu o sa ma tina
prea mult chestia asta , o sa fiu pe pozitia de falling down
again , dar e bine macar pentru 5 minute sa am acea
senzatie de self-confidence , cu sau fara prieten.
Finalul... Pai o sa zic doar ca autobuzele si orasul seara
si designul geamului mare din mall au un efect pozitiv
asupra gandirii mele. Umbre asupra a tot ceea ce vreau
acum si tot ce gandesc apar mereu. Dar nu mai imi e frica
sa le infrunt. Ce ar mai trebui sa zic? Ca eu cred in destin.
Ca daca e sa fie o sa fie , daca nu , nu. Nu am de gand
sa mai fac eu primul pas , mai ales pe mess , pentru ca
acea fiinta destul de self-confident pe mess care ajunge
la culoarea sacoului cand face o propunere gen -vreau sa
merg cu tine si cu gasca ta gigantica de prieteni la patinuar
sa invat sa merg , devin mai grena ca sacoul in realitate.
Concluzie? Tre sa gasesc un tip la culoarea sacoului.
Myriam Lacroche
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
În primul rând, sărutmâinile, domnişoară. Din discursul deloc emoţionant, ba chiar destul de plictisitor şi anost chiar şi privit ca un soi de cvasi-ficţiune, am dedus că-i musai să vă spun domnişoară, luând de bun faptul că sunteţi pe de-antregul virgină, chiar şi în gândirea insuportabil de defectuoasă pe care o aveţi.
Sunt sigură ( aha! v-aţi prins! sunt fată! ) că aveţi pretenţia de a fi măcar parţial intelectuală, aşa că vă sugerez să înghiţiţi toate remarcile mele sarcastice şi să căutaţi substratul "educativ" al discursului pe care ma obosesc să vi-l ţin.
În primul rând, sunteţi frustrată. Să negaţi asta v-ar face şi o fricoasă de cel mai înalt grad, ceea ce ar înrăutaţi situaţia în care oricum vă aflaţi. Vă frustrează în mod sigur lipsa unui prieten – aha! nu musai lipsa “dragostei” – vă frustrează gândul că nu sunteţi destul de chic sau simpatică pentru a plăcea unui băiat, fie el de vârsta dumneavoastră sau, ideal, mai mare.
Pomenesc, de asemenea, faptul că vă e frică şi vă e frică într-un mod deosebit de nesănătos. Nu e frica aia care ne ajută să supravieţuim, insinctul de conservare sau oricum vreţi s-o denumiţi din frica de a recunoaşte adevărul. Vă e frică să fiţi privită, analizată, tratată ca fiind faină sau nu, judecată de ochiul “necruţător” al unui “mascul” (am dat-o-n vorbe feministe, poate vă merg la inimă). Vă e frică să întreţineţi o conversaţie, să zâmbiţi, să bateţi apropouri. Vă e frică de opinia celorlalţi. Vă e incredibil şi iremediabil de frică.
Ascundeţi-vă cât veţi dori în spatele ideii de “sunt specială, sunt un martir al inocenţei, sunt deprimată, persecutată, intelectuală, castă”. Stiţi foarte bine că doriţi, la fel ca toată lumea, din instinct, o relaţie palpabilă, plimbări, discuţii interesante, un sărut, un suc băut cu două paie, apusuri, răsărituri, toate cele.
Ah, să nu uit! Jocurile pe calculator nu sunt infantile, dumneavoastră sunteţi!
Mă semnez, o anonimă care va rămâne aşa pentru că nu are chef să veniţi la ea să-i spuneţi “vai, ce crudă eşti, n-ai dreptate”! N-are chef să-i faceţi probleme pentru că v-a spus adevărul. Şi nici măcar nu mă cunoaşteţi direct. Dacă mai aveţi întrebări, scieţi-mi un mail. ( viciulvietii@gmail.com )
Sa stai pe margine si sa privesti... Artistul sta pe margine pentru a surprinde prin talentul sau realitatea din jur, pentru a descrie prin penelul sau ceea ce il emotioneaza in adanc. Filosoful sta pe margine pentru a putea analiza ceea ce se petrece si a afla esenta din spatele aparentelor inconjuratoare.
De ce la un moment dat suntem singuri in viata? De ce uneori lumea ne inconjoara, alteori suntem izolati dupa un geam de sticla, privind cum "irealitatea" se desfasoara in fata ochilor.
Raspunsul vietii vine in calatoria pe care o realizezi, the journey is the answer in my opinion. Atata timp cat prin calatoria ta te vei cunoaste, atunci, toate celelalte vor veni de la sine. Cum poti sa fii fericit, daca in fapt nu stii ce te fericeste?
Cum sa te bucuri de ceea ce ai cand in fapt nu te cunosti? Pentru ca ceilalti din jur sa te aprecieze, trebuie sa afli ceea ce te defineste. Iar intrebarile ce ti le pui arata ca esti pe drumul cel bun.
Trimiteți un comentariu