infrangere.

 Mi-aduc aminte de ce intreba paul saptamana trecuta:
daca esti trist sau suparat sau ai patit ceva de natura mai
naspa , pe cine  dai vina: pe tine sau pe altcineva?

Azi , am dat vina pe altii. De obicei consideram ca e vina
mea , ca nu am muncit destul , dar sunt perfect convinsa
ca era pur si simplu out of my hands. There was nothing
I could do . Si nu pentru ca ceea ce am facut eu a fost
insuficient , ci pentru ca nu a fost corect. Pentru ca ministerul
s-a gandit ca in acest an , bobocii sa fie mult mai norocosi,
sa li se dea o sansa. Sansa de a compune lotul national
pentru prahova . Sansa care nu a fost acordata si anul
trecut cand eram si eu boboaca si cand subiectele erau
mult mai grele.

si pentru ce am plans in seara asta , zici? Pentru mama.
Pentru toti care "stiau" ca merit si ca urma sa fiu acolo.
Pentru ca aveam 3 vise , dintre care unul e spulberat.
Il si vedeam taiat de pe lista cu to-do, dar nu ca nu se
va mai indeplini. Nationala nu e pentru mine. Am renuntat.
Prefer sa fiu fericita altfel.

am tremurat in frig o ora asteptand masina , timp in
care am lasat sa curga totul afara , chit ca putinii zgribuliti
asteptand sa mearga acasa se uitau insistent la mine.
Cei mai multi cred ca au crezut ca am fost parasita de
prieten in ajun de aproape 14 februarie , sau la cum eram
imbracata , ca am fost concediata.

Cand am ajuns acasa , cu o durere de cap ingrozitoare ,
cand a venit mama sa mi deschida poarta , am  inceput
sa plang din nou. De ce? Pentru ca omul asta si ar da si
viata pentru mine , iar eu nu sunt capabila din cauza unor
cretini , unor dobitoci corupti , sa imi indeplinesc mie un
vis care ar face o pe ea fericita , tocmai prin fericirea mea.

Si ce doare cel mai tare in toata chestia asta , e ca
pur si simplu nu a fost vina mea. si nu pot sa fac nimic.
nu pot sa dau in judecata ministerul ca nu a dat corect
subiectele , ca nu au fost impartiali . ce pot sa fac e sa
stau si sa privesc. Si sa ma intreb daca oare voi reusi
sa scap vreodata de aici.

citeam pe blogul lui Bucurenci: daca nu ti ar fi frica , ce
ai face? Raspunsul lui era din cate tin minte ca s-ar muta
in america si ar lua o de la capat.
Raspunsul meu e asemanator:
Daca as putea , as pleca in america si nu m-as mai intoarce.

Pana acum am fost o visatoare. Am crezut ca putem
schimba ceva am crezut ca : " we are young , heartache
to heartache we stand " dar am realizat ca nu are nici un
rost. Suntem prea bolnavi in adancuri ca sa mai reparam.
Vindecam exteriorul pentru a ascunde un interior sangerand.

Ce rost are? Ce rost are?
Nici unul.

Tempux edax verum

Iulia