Nu am chef.

Da cine are? Nimeni nu mai are chef de nimeni si
nimic. Totul ma plistiseste , totul ma enerveaza,
nu mai e nimic din ce era... Nimic din tot ceea ce
aducea fiori , nimic nou care sa fac viata sa
pulseze din nou cu vitalitate prin venele care
asteapta din nou acelasi flux de ganduri si idei
si sperante.....
Nu mai suport aceasta indiferenta . Aceasta stare
de amortire . Vreau sa traiesc , sa simt , sa lupt
din nou pentru ceea ce imi doresc. Vreau sa nu ma
mai simt ca un fir de praf in vant , care se lasa
purtat mile intregi la voia intamplarii...
Vreau poveste , vreau un strop de aventura ,
vreau tot ce am avut si nu mai am , intreit, vreau
sa se intample tot ce nu am trait , sa vina din
nou clipe de impas , carora sa nu stiu sa le fac
fata si sa regret trecerea lor...
Am uitat viata. Am uitat ce inseamna acea
bucurie de a fi cine esti cu adevarat , de a spune
ce gandesti cu adevarat , de a fi cu cine iti
doresti cu adevarat... Multa intrebuintare a
notiunii de fals. Prea multa. Nu mai vreau.


M-am saturat.



Myriam Lacroche.